Retrospectivă economică 2019

Anul în care răul nu a fost încă făcut

Suntem sau nu în pragul unei crize economice? Este destul de dificil să ajungi la adevărul economic trecând prin perdelele de fum ale propagandei oficiale. Iar în 2019 au fost două și de sens contrar. Am trecut de la declarațiile liniștitoare că România cunoaște un ”boom” economic sănătos, la tabloul horror pictat de noua guvernare instalată în toamnă. Întrebarea pe care multă lume o exprimă este legată de dificultatea de a ști fără dubiu de care parte e adevărul. Iar partizanatul politic complică și mai mult clarviziunea. Din fericire, există o posibilitate consacrată de a afla unde ne aflăm și mai ales ce ne așteaptă pentru viitor! A fost întotdeauna lămuritoare analiza retrospectivă a cifrelor care au marcat economia. Este probabil implementarea practică a cugetării care ne învață că putem să ne cunoaștem viitorul dacă ne analizăm trecutul. Prin urmare, să vedem ce a însemnat anul 2019 în economia românească, într-o succintă enumerare de date pe care o prezentăm aici.

Principala temere

De fapt întreaga discuție privitoare la sănătatea economiei românești a vizat o singură dilemă: dacă creșterea salariilor și pensiilor reprezintă sau nu risc mortal pentru echilibrul macroeconomic al țării. Îngrijorarea venea după alți doi ani în care autoritățile s-au angajat în cheltuieli fără precedent pentru susținerea creșterii substanțiale a salariilor la stat și a pensiilor. Anul 2019 a debutat și el cu majorări de salarii. Salariul minim brut pe economie a crescut de la 1900 la 2080 de lei (plus 9,5 la sută), cu un prag maxim de 2350 de lei pentru salariații cu studii superioare. La 1 septembrie, punctul de pensie a fost indexat cu 15 la sută, crescând de la 1100 de lei la 1265 de lei. Susținerea creșterii pensiilor obligă la o alocare de 75,5 miliarde de lei în acest an. A crescut din toamnă și indemnizația socială (pensia minimă garantată) de la 640 de lei la 704 lei. Au primit mai mulți bani și însoțitorii pensionarilor invalizi care au gradul I de handicap, de la 880 la 1012 lei pe lună.

Proiecția guvernării PSD în materie de creștere a pensiilor s-a dovedit chiar mai temerară decât ce s-a adjudecat deja în 2019. Prin efectul Legii 127/2019, în septembrie 2020, este planificat ca punctul de pensie să crească cu 40 la sută la 1775 de lei, alocarea bugetară pentru plata pensiilor urmând a fi de 92,2 miliarde de lei. Mai departe, în 2021, potrivit legii, statul ar trebui să majoreze punctul de pensie la 1.875 lei, procentual, creșterea fiind de 5%. Creșterea va presupune alocarea a 125,2 miliarde de lei, dublu față de 2018.

Oferta indusă prin Legea 127/2019 este seducție pură pentru cei 5,22 milioane de pensionari-votanți români. Ea se poate aplica fără probleme, dacă statul reușește să acumuleze resursele necesare. Există însă un clenci aici: e vital ca mijloacele de consolidare a resurselor destinate plății salariilor și pensiilor mărite să nu arunce stabilitatea economică în aer. La modul ideal, statul ar trebui să adune banii necesari din colectarea eficientă de taxe și impozite pe care le generează o economie cu creștere năprasnică. De fapt și bugetul pe 2019 a fost construit pe această viziune optimistă ce prevedea un procent de 5,5 la sută creștere economică și un deficit fiscal de 2,8 la sută pe cash. Iar datele de început de an păreau să confirme viziunea guvernului: economia a crescut în primul trimestru din 2019 cu 5 procente, iar PIB-ul a depășit un prag istoric de 1000 de miliarde de lei.

Dacă pe moment pulsul economic părea să nu genereze derapaje, trebuie observat totuși că la intrarea în 2019 finanțele României erau deja ”cariate”. Anul 2018 a fost încheiat ”la limită” cu un deficit bugetar de 27,3 miliarde de lei, respectiv 2,88 la sută din PIB. A fost momentul în care Guvernul a început deja să acționeze în sensul diminuării anumitor cheltuieli și căutării unor surse suplimentare de venit. Așa a apărut OUG prin care s-au plafonat primele, compensațiile, sporurile bugetarilor, indemnizațiile pentru veterani, invalizi și văduve de război, precum și indemnizațiile la ieșirea la pensie, retragere, încetarea relațiilor de muncă sau trecerea în rezervă.

Cea care a devenit ”vedetă” în mediul economic românesc a fost însă OUG 114, supranumită ”Taxa pe lăcomie”. Aceasta prevedea surse suplimentare de alimentare a bugetului prin impozitarea cu diferite procente a cifrei de afaceri a băncilor, a companiilor din energie și a celor din telecomunicații. A fost mărită totodată și taxa pe jocurile de noroc. Măsurile au generat nemulțumire în mediul de afaceri care a reacționat dur forțând guvernul să revină în luna martie cu o ordonanță de urgență prin care a îmblânzit (a redus!) taxele bancare și comisioanele plătite în telecom și energie.

Deficitul ia controlul

Primele semne de slăbiciune economică au venit în luna iunie. Industria românească, responsabilă pentru un aport de aproape 25 la sută la PIB, a suferit o scădere puternică de 6,7 procente pe fondul comprimării economiei Germaniei. În termeni absoluți, nivelul importurilor și al exporturilor României s-a diminuat ceea ce a indus o inhibare a consumului, în esență motorul creșterii economice pe soluția adoptată de autorități. S-a înregistrat o încetinire a creșterii economice la 4,4 la sută în trimestrul II 2019, iar cumulat pentru semestrul I al anului indicatorul s-a oprit din creștere la 4,7 la sută. Ceea ce, în sine, a reprezentat o performanță, dar, din păcate, nu era nici pe departe suficient pentru nevoile de plată în salarii și pensii ale României. Și pentru că cheltuielile nu au putut fi ajunse din urmă de veniturile prelevate la buget, în luna august deficitul bugetar atinsese deja 77 la sută din deficitul programat pentru întreg anul. În septembrie, a atins 95 la sută din deficitul programat, iar în luna octombrie a depășit deja ținta anuală.

Deficitul cârpit cu credite externe și emiteri de titluri de stat

Guvernarea în anul 2019 s-a confruntat permanent cu spectrul deficitului. Economia românească a mers destul de bine, dar nu suficient pentru a asigura bonitatea financiară a programului guvernamental. În plus, gradul de colectare a taxelor și impozitelor a fost mult sub optim. S-a intrat la un moment dat într-un mecanism economic progresiv falimentar în care în față deficitul marca tendințe expansive, iar în spate autoritățile acopereau gaura cu lopeți de bani luați cu împrumut. Potrivit BNR, în perioada ianuarie – octombrie 2019, datoria externa totală a României a crescut cu 8,37 miliarde euro. La nivelul lunii noiembrie 2019, datoria absolută a României se ridică la circa 75,4 miliarde de euro (echivalent a 3906 euro pe fiecare cetățean rezident), sumă ce reprezintă circa 36,5 la sută din PIB. Dacă ne-am propune să creăm panică, am spune că România nu a fost niciodată atât de îndatorată în ultimii 30 de ani. Există probleme și cu un deficit de 5 la sută din PIB la contul curent al balanței de plăți, ceea ce înseamnă că sumele în valută care intră în economia românească sunt mai mici decât cele care ies. Acest lucru se poate reflecta negativ în evoluția cursului.

Și totuși, de ce nu trebuie să intrăm în panică

Guvernul PSD a picat în prima parte a lunii octombrie. A urcat la decizie un guvern PNL. În procesul verbal de predare-primire noul guvern a consemnat: veniturile sunt cu 18 miliarde de lei sub cele estimate. Singura ieșire este majorarea deficitului fiscal de la 2,8 la sută, la 4,4 la sută din PIB. Cu asta, România ratează cuantumul de 3 la sută deficit maxim acceptat de UE.

Înainte însă de a intra în panică, ar fi util să observăm că ceea ce ar trebui să ne îngrijoreze mai mult este perspectiva economică și nu situația spot la zi. Este ceea ce au constatat și cei de la agenția de rating Standard&Poor’s care au menținut ratingul de țară la ”BBB-/A-3”, dar și-au revizuit perspectiva asupra României de la stabil la negativ. Cu alte cuvinte, încă suntem pe linia de plutire, dar dacă autoritățile române nu schimbă abordarea criza va fi un dulce eufemism. Prin urmare, ce va face Guvernul Orban? Și cât timp mai avem?

Înainte de a da un pronostic, ar fi interesant de observat un aspect. Guvernul en-titre a moștenit și are de gestionat o situație în care domesticirea deficitului economic, pe de-o parte, și satisfacerea interesului electoral în 2020, pe de altă parte, ar presupune adoptarea de măsuri opuse și de sens contrar. Din această perspectivă, aș spune că nu o să vedem la anul tăieri naționale de salarii, disponibilizări în grup de bugetari și nici abrogarea majorărilor de pensii promise de Guvernarea PSD. Guvernul trebuie însă ca anul viitor să se încadreze într-un deficit bugetar consolidat de maxim 3,6 la sută, asumat prin proiectul bugetului de stat pe 2020. Adică, cu alte cuvinte, trebuie să scadă cheltuielile și să crească veniturile. Cum măsurile crunt nepopulare sunt excluse, probabil, cea mai bună abordare pentru anul viitor, va pleca de la ideea că economia României mai ”ține la tăvăleală” câteva luni, dar la una mai puțin exuberantă ca cea din 2019. Asta înseamnă că vom mai marca credite în continuare pentru calmarea deficitelor. La un grad de îndatorare de 36,5% din PIB, România defilează încă din punct de vedere al posibilității de a angaja noi credite cu dobândă rezonabilă. Ca să vă faceți o părere, luați în considerare, de exemplu, că la ora asta gradul de îndatorare al Japoniei este de 228 la sută din PIB. Pe urmă, se poate conta și la anul pe o creștere economică de 4 la sută, care înseamnă plus-valoare, chiar dacă sub nevoile cerute de nivelul ștachetei ridicate de creșterea pensiilor și salariilor de anul viitor. O altă pârghie de creștere a veniturilor pe care Guvernul ar putea-o folosi anul viitor este creșterea agresivă a absorbției de fonduri europene. Rata absorbției consolidate de fonduri europene la nivelul României este de 32%, respectiv 9,8 miliarde de euro, sub media europeană care este 35%. Suma totală alocată de Uniunea Europeană României, prin Politica de coeziune 2014-2020 se ridică la 22,58 miliarde de euro, bani pe care putem să-i mai absorbim până la finalul anului 2023. Deci, pe proiecte europene, ar putea intra în România finanțări considerabile.

Eficientizarea colectării taxelor și impozitelor la buget ar fi o altă cale sănătoasă la care Guvernul ar putea apela pentru majorarea veniturilor și ținerea sub control a deficitelor.

Chiar dacă fac parte din categoria măsurilor nepopulare, este posibil să vedem apariția unor taxe și impozite noi (la țigări sau auto, de exemplu!) care să atragă fonduri suplimentare la buget, iar punctual chiar recalibrări de personal bugetar pe ici pe colo.

În esență, anul 2020, va aduce mici corecții de reechilibrare macroeconomică a României, fără însă a fi forțată nota prin măsuri radicale. După părerea mea, nu cred că vom putea vorbi de o răfuiala majoră cu deficitul bugetar decât abia după alegerile din toamna viitoare. Esențial este că până atunci nu există niciun risc major de criză economică internă, decât dacă situația economică din UE sau de pe mapamond ar cunoaște derapaje substanțiale neprevăzute. Greu de crezut însă…

 

Adrian SĂLĂGEAN