RETROSPECTIVĂ 2018. Lumea în anticamera Revoluției mondiale
Sentimentul general este că anul ce tocmai se încheie este parte din anticamera Big Bang-ului unei noi lumi. Semnalele care anunță mari convulsii geo-politice se întețesc. Nimeni nu știe însă cum să interpreteze evenimentele, pentru că aparent ele nu au o înlănțuire logică. Intuim doar că plăcile tectonice ale ordinii mondiale au început din nou să se miște după Cel De-al Doilea Război Mondial. Riscul unui cutremur planetar care să reașeze lucrurile într-o cheie geo-politică nouă devine tot mai des invocat, provocând teamă și neliniște. Cu atât mai mult cu cât progresul tehnologiei face ca distanțele geografice să nu mai fie o piedică în calea confruntărilor dintre sisteme politice aflate la mii de kilometri distanță.
Scandalul fake-news
Iar principala armă a momentului este propaganda. În 2018, pentru prima dată, fenomenul FAKE NEWS a captat atenția opiniei publice din întreaga lume. Este vorba de scandalul Cambridge Analytica, o firmă specializată în analizarea datelor online, care s-a implicat în campania președintelui SUA Donald Trump și în cea pro-BREXIT și a exploatat în scop electoral datele de pe Facebook a zeci de milioane de oameni. Mark Zuckerberg, directorul general al Facebook, a admis că nu a luat suficiente măsuri pentru a evita utilizarea unor instrumente în scop negativ. Este aproape fascinant cum Moscova a putut slăbi unitatea Occidentului folosind chiar instrumentele create de acesta: Facebook, Twiter, etc,
Uniunea Europeană, ”un ierbivor înconjurat de animale de pradă„
Poate că definiția europarlamentarului Eston, Yana Toom, oglindește cel mai bine situația în care se află acum Uniunea Europeană. Într-adevăr așa cum se prezintă acum situația, Uniunea Europeană poate fi într-adevăr comparată cu un ”ierbivor” bine hrănit, dar incapabil să se apere, o pradă consistentă și ușoară. Este regiunea lumii cea mai ”neajutorată” în prezent, iar aici, în inima Occidentului, pare a fi punctul de minimă rezistență la schimbări de paradigmă în sistemul global. Dovadă că puteri ostile ca Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, sau China lui Xi Jinping reușesc cu tot mai mult succes să spargă coeziunea europeană. Lovitura cea mai grea vine însă de pe malul celălalt al Atlanticului. Nici nu se putea un moment mai nepotrivit ca Statele Unite ale Americii să se îndepărteze de aliații tradiționali din Europa Occidentală. Clivajul dintre UE și SUA s-a adâncit în 2018. Astăzi putem vorbi deja de o fază critică a relațiilor transatlantice. Donald Trump, lăudat recent de Putin pentru retragerea trupelor americane din Siria, nu mai vede în Uniunea Europeană un aliat, ci un competitor real, nu doar la nivel comercial, ci și în plan geostrategic. Destrămarea relației cu Unchiului Sam face ca UE să rămână fără cel mai important sprijin în fața asaltului eficient al Chinei și Rusiei, context care pune sub semnul întrebării rezistența modelului de societate bazat pe democrație liberală pe care s-a construit uniunea. Fie că e vorba de gazoducte alimentate din Rusia ”cu dedicație” pentru nemți (Nord Stream 1 și 2), fie de selecția făcută de ruși a firmelor care vor primi contracte pentru reconstrucția Siriei după război, de organizarea unei forțe armate comune europene, sau de asaltul migranților, UE nu a reușit în 2018 să treacă peste interesele naționale specifice pentru a-și putea promova interesul unitar, la nivel de Uniune.
Iar pronosticul fatal privitor la criza existențială a UE este cu atât mai credibil cu cât în plan intern Uniunea este guvernată de tratate depășite care complică până la disfuncționalitate eficiența instituțiilor europene. Această slăbiciune administrativă duce la un status-quo care eternizează rezolvarea problemelor lucru ce înfurie păturile sociale defavorizate și excită extremiștii din interior care văd o oportunitate de a prelua controlul. În acest sens, protestul ”vestelor galbene” din Franța este simptomul cel mai relevant din 2018. Majorarea cu câțiva eurocenți la prețul combustibilului nu avea cum să ducă la revolte de amploarea și violența celor de la Paris. Sunt la mijloc frustrări acumulate ani de zile, frustrări hrănite din inechități sociale tot mai hidoase. Aduceți-vă aminte doar una dintre ele: frizerul personal al fostului președinte francez Hollande era plătit cu 10.000 de euro pe lună. Pentru un francez obișnuit informația asta a fost în 2016 ca un scuipat în față dat de la Palatul Élysée. De atunci însă nimic nu pare a se fi schimbat în politica socială a Bruxelles-ului.
UE, la fel ca un prosper om de afaceri, ușor decrepit și nepăsător la nevoile propriilor salariați, a intrat și merge imprudentă înainte pe un drum al Istoriei plin de derbedei care așteaptă să o jefuiască. Scăldată în narcisism, Uniunea tinde să considere chiar și Brexitul un semn de frumusețe.
BREXIT, negocieri pe tema imposibilului
Dar nu e! Ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană este opera nefastă a populismului de pe Tamisa, a trolilor ruși și a orgoliului național britanic. Acesta din urmă nu permite nici în ruptul capului recunoașterea faptului că poporul britanic ar fi putut fi prostit de niște neica nimeni cu gura mare din politică. Prin urmare, anul 2018 a fost dedicat unor reprize istovitoare de negocieri pentru ajungerea la un acord de retragere organizată a Marii Britanii din UE. Și aproape ar fi reușit dacă nu ar fi existat problema de nerezolvat a graniței dintre Irlanda de Nord (parte a UK) și Irlanda după Brexit. Păstrarea deschisă a acestei granițe este importantă atât din punct de vedere economic, cât și politic pentru a nu compromite acordurile de pace care au pus capăt unei perioade de aproape trei decenii de violenţe comunitare în Irlanda de Nord. Pentru ca granița să rămână ca acum, deschisă, există o singură soluție, temporară, prevăzută în draftul Acordului: UK să respecte regulile Uniunii Europene încă doi ani după Brexit, fără însă a mai avea dreptul la vot și decizie în cadrul UE. După care se va renegocia. Reacțiile din Parlamentul Britanic au fost extrem de critice față de această soluție propusă în Acordul existent între Guvernul Britanic și UE. Pentru a nu risca un vot negativ care ar arunca în aer Acordul, premierul britanic Theresa May a amânat pentru luna ianuarie introducerea la vot a Acordului BREXIT în Parlamentul de la Londra. Anul 2018 se încheie așadar cu un scor de sumă zero în ceea ce privește Brexitul. Chiar și amânată votarea lui, soluția unui Brexit soft pare a fi sortită eșecului (Parlamentul Britanic nu va vota Acordul negociat de Theresa May). Prin urmare, atât Marea Britanie cât și UE se pregătesc deja pentru varianta unei desprinderi dure a UK de Uniunea Europeană la 30 martie 2019. Adică, ce e mai rău să se întâmple, se va întâmpla!
Estul face stânga împrejur
O evoluție de asemenea greu de explicat este virajul spre autoritarism al unor foste țări comuniste. Fenomenul e greu de explicat, pentru că nu te-ai aștepta ca niște popoare care au cunoscut pe pielea lor câtă suferință, sărăcie și înapoiere aduce dictatura, să voteze acum partide și lideri politici cu evidente viziuni antidemocratice. Este cazul Poloniei și Ungariei unde existența statului de drept este pusă în pericol. În Polonia tentația dictaturii a luat forma unor legi emise de Partidul Lege și Justiție (ipocrizia supremă!) care prevedea retragerea forțată a judecătorilor cu vârste de peste 65 de ani din Curtea Supremă, manevră ce i-ar permite să facă schimbări în cadrul acestei instanțe cu scopul de a-și consolida puterea. Uniunea Europeană acuză și Ungaria de derapaje de la principiile statului de drept în domeniul libertății presei, și în sistemul juridic al țării. Atât în cazul Poloniei, cât și a Ungariei, Uniunea Europeană a activat Articolul 7 care are ca efect final interzicerea dreptului de vot ale celor două țări în instituțiile europene.
Adrian SĂLĂGEAN
