Retezatul – „Tărâmul fermecat cu ochi albaștri”
„Tărâmul fermecat cu ochi albaștri” este supranumit Retezatul. Este un tărâm de basm pe care iubitorii muntelui îl descoperă în cadrul drumețiilor.
Retezatul este una dintre cele mai bine păstrate rezervații ale biosferei, căreia i se mai spune și „tărâmul fermecat cu ochi albaștri”, din pricina celor 80 de lacuri glaciare și tăuri care pot fi descoperite folosind diferite trasee. Retezatul este cel mai complex și mai grandios masiv montan din toate sectoarele geografice ale Carpaților/
Crestele alpine depășesc 2000 de metri înălțime, iar relieful scupltural taie respirația celor ce aleg muntele ca destinație turistică.
Colaborator
Foto: Lucian Mihai
Parcul Național Retezat s-a înființat în anul 1935 la inițiativa profesorului Alexandru Borza, fondatorul Grădinii Botanice din Cluj-Napoca și a savantului de renume mondial Emil Racoviță. În prezent parcul are statut de arie naturală protejată de interes național și internațional, fiind recunoscut ca Rezervație a biosferei din anul 1979.