Resursele de lignit ale României ne vor ajunge 28 de ani, iar cele de huilă, 104 ani. Ce potenţial are România privind producţia de uraniu, ţiţei, gaze şi energie geotermală

Resursele de lignit ale României sunt estimate la 690 milioane tone, din care exploatabile sunt 290 milioane tone, cantitate care ar asigura necesrul pentru 28 de ani, în timp ce resursele de huilă cunoscute sunt de 232 milioane tone, din care exploatabile sunt 83 milioane tone, care ar ajunge 104 ani, potrivit unui proiect de Ordonanţă de Urgenţă pentru aprobarea Strategiei energetice a României 2020-2030, cu perspectiva anului 2050, publicat în dezbatere de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.

„Resursele de lignit din România sunt estimate la 690 milioane tone [124 milioane tone echivalent petrol], din care exploatabile în perimetre concesionate 290 milioane tone [52 milioane tep]. La un consum mediu al resurselor de 4,5 milioane tep/an, gradul de asigurare cu resurse de lignit este de 28 ani în condiţiile în care în următorii 25 de ani consumul va rămâne constant şi nu vor mai fi puse în valoare alte zăcăminte de lignit”, se arată în document.

Puterea calorifică medie a lignitului exploatat în România este de 1.800 kcal/kg.

Cărbunele este resursa energetică primară de bază în componenţa mixului energetic, fiind un combustibil strategic în susţinerea securităţii energetice naţionale şi regionale. În perioadele meteorologice extreme, cărbunele stă la baza rezilienţei alimentării cu energie şi a bunei funcţionări a Sistemului Energetic National (SEN), acoperind o treime din necesarul de energie electrică.

Deoarece zăcământul de lignit din Oltenia este format din 1-8 straturi de cărbune exploatabile, valorificarea superioară a acestora impune adoptarea urgentă a unor reglementări care să garanteze exploatarea raţională în condiţii de siguranţă şi eficienţă, cu pierderi minime.

În ceea ce priveşte resursele cunoscute de huilă din România, acestea sunt de 232 milioane tone [85 milioane tep] din care exploatabile în perimetre concesionate 83 milioane tone [30 milioane tep].

„La un consum mediu al rezervelor de 0,3 milioane tep/an gradul de asigurare cu resurse de huila este de 104 ani, dar exploatarea acestei resurse energetice primare este condiţionată de fezabilitatea economică a exploatărilor”, spun autorii proiectului.

Puterea calorifică medie a huilei exploatate în România este de 3.650 kcal/kg.

Uraniu

România dispune de un ciclu deschis complet al combustibilului nuclear, dezvoltat pe baza tehnologiei canadiene de tip CANDU. Dioxidul de uraniu (UO2), utilizat pentru fabricarea combustibilului nuclear necesar reactoarelor 1 şi 2 de la Cernavodă, este produsul procesării şi rafinării uraniului extras din producţia indigenă.

Operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, compania de stat Nuclearelectrica, achiziţionează materia primă atât de pe piaţa internă, cât şi de pe piaţa externă în vederea fabricării combustibilului nuclear.

„Pentru a spori securitatea aprovizionării cu materia primă necesară fabricării combustibilului nuclear şi reducerii dependenţei de import pe lanţul de producere a combustibilului nuclear, se ia în considerare achiziţionarea uzinei de la Feldioara din cadrul CNU în vederea internalizării serviciilor de procesare şi eficientizării costului materiei prime necesară fabricării combustibilului nuclear pentru CNE Cernavodă. Rezervele de minereu existente şi exploatabile asigură cererea de uraniu natural pentru funcţionarea a două unităţi nuclear-electrice pe toată durata de operare”, se menţionează în Strategie.

Hidroenergie

De asemenea, România beneficiază de un potenţial ridicat al resurselor hidroenergetice. Dintr-un total al potenţialului teoretic liniar de aproximativ 70 TWh/an, potenţialul teoretic liniar al cursurilor de apă interioare este de aproximativ 51,6 TWh/an, iar cel al Dunării (doar partea românească) este evaluat la circa 18,4 TWh/an.

Conform schemelor de amenajare complexă concepute înainte de 1990, potenţialul hidroenergetic tehnic amenajabil este de circa 40,5 TWh/an, din care  circa 11,6 TWh/an revin Dunării, iar pe râurile interioare se poate valorifica un potenţial  circa 24,9 TWh/an prin centrale cu puteri instalate mai mari de 3,6 MW, iar restul de 4 TWh/an în centrale mai mici. Aceste scheme de amenajare au fost proiectate pentru a valorifica potenţialul hidroenergetic la cote ridicate, fiind bazate pe concentrări de căderi şi debite, realizabile prin lucrări de derivare ale cursurilor de apă şi pe instalarea în centrale a unor debite care depăşeau de 3-4 ori debitele modul din secţiunile amenajate, chiar şi în cazul schemelor cu lacuri mici de acumulare, cu un grad de regularizare cel mult zilnic-săptămânal.

După anul 1990, dar mai ales după anul aderării României la Uniunea Europeană, utilizarea resurselor de apă a trebuit să ţină cont de politicile promovate pentru protecţia mediului.

„În domeniul hidroenergetic, aceste politici de mediu au avut impact asupra modului în care se poate valorifica potenţialul natural, în principal prin conjugarea a două măsuri: adoptarea unor nivele superioare pentru debitele de servitute/ecologice şi stabilirea arealelor incluse în reţeaua Natura 2000. Practic, în anul 2018, faţă de anul 1990, s-au diminuat stocurile anuale de apă utile cu circa 20% şi au fost blocate cele mai fezabile amplasamente pentru proiecte noi ca urmare a instituirii arealelor Natura 2000, care ocupă circa 22,5% din suprafaţa tuturor bazinelor hidrografice”, arată poiectul.

Estimările actuale privind potenţialul tehnico-economic amenajabil, diminuat în urma acestor reglementări pentru protecţia mediului, arată că, faţă de cei 40,5 TWh/an energie estimată în 1990, în anul 2018 potenţialul tehnico-economic amenajabil s-a redus la circa 27,10 TWh.

Hidroelectrica, companie căreia statul i-a concesionat bunurile proprietate publică în domeniul producerii energiei electrice în centrale hidroelectrice în scopul exploatării, reabilitării, modernizării, retehnologizării precum şi construirii de noi amenajări hidroenergetice operează centrale care conform documentaţiilor tehnice însumează 17,46 TWh/an.

Aproximativ 0,80 TWh/an este energia de proiect a tuturor microhidrocentralelor deţinute de alţi operatori, în marea lor majoritate privaţi. Aceştia au investit în proiecte hidroenergetice de mică anvergură, în special în perioada 2010-2016, fiind stimulaţi prin schema de sprijin a Legii 220/2008.

La nivelul anului 2018, restul de potenţial hidroenergetic tehnic care ar mai putea fi amenajat în Romania este apreciat ca fiind de circa 10,30 TWh/an.

„Un aspect extrem de important în ceea ce priveşte activitatea investiţională în domeniul hidroenergetic constă în faptul că proiectele hidroenergetice de anvergură începute înainte de anul 1990 şi nefinalizate până în 2018 au folosinţe complexe. Pentru finalizarea proiectelor sunt necesare analize tehnico-economice complexe care vor sta la baza deciziilor de realizare a acestora”, relevă Strategia.

Reglementarea modului de determinare şi de calcul a debitului ecologic, prin stabilirea unor standarde mai ridicate au fost stabilite prin HG 148/2020. În acest sens, pentru amenajările hidroenergetice mari, tranziţia se va realiza gradual până în anul 2030, prin trei etape de ajustare, pentru a se ajunge la conformarea cu stadardele medii europene în domeniu, iar pentru amenajările hidroenergetice de mică anvergură, conformarea cu standardele medii europene se va realiza până în anul 2025.

Energia eoliană

Un studiu sistematic de inventariere a potenţialului eolian teoretic pentru întreg teritoriul naţional s-a realizat de către ICEMENERG în anul 2006 şi a oferit o valoare a potenţialului de aproximativ 23 TWh/an prin instalarea unor capacităţi cu puterea totală de circa 14.000 MW. Potenţialul teoretic eolian, determinat în anul 2006, trebuie ajustat ţinând cont de potenţialul tehnico – economic şi de instituirea ulterioară a ariilor protejate Natura 2000 precum şi de culoarele de zbor pentru populaţiile de păsări sălbatice, elemente care diminuează opţiunile de dezvoltare a unor noi proiecte în regiunea Dobrogei.

Pentru o mai bună apreciere a potenţialului eolian tehnic amenajabil, pot fi luate în considerare variantele studiate în cadrul proiectelor de parcuri eoliene dezvoltate în perioada anilor 2009 – 2016 prin care practic s-au cercetat toate nişele disponibile pentru astfel de dezvoltări prin considerarea limitărilor de mediu actuale.

Proiectele analizate în perioada de timp menţionată însumează o putere totală de circa 5.280 MW având o energie de proiect de 10,23 TWh/an. Din toate aceste proiecte studiate, la sfârşitul anului 2019 erau finalizate proiecte însumând o putere de 2.961 MW şi care însumează o energie de proiect de circa 6,21 TWh/an. În anul 2019, ţinând cont de condiţiile specifice ale anului respectiv, centralele eoliene din România au produs 6,83 TWh, valoare care se înscrie în jurul valorii energiei de proiect.

Investiţiile pentru dezvoltarea parcurilor eoliene în România au fost încurajate în perioada 2009 – 2016 printr-o schemă de sprijin utilizând acordarea de certificate verzi, conform Legii 220/2008.

Din perspectiva creşterii utilizării gazului natural în producţia de energie electrică, gradul de integrare al surselor regenerabile de energie este de aşteptat să crească.

Energia solară

Energia solară poate fi valorificată în scop energetic fie sub formă de căldură, care poate fi folosită pentru prepararea apei calde menajere şi încălzirea clădirilor, fie pentru producţia de energie electrică în sisteme fotovoltaice. Repartiţia energiei solare pe teritoriul naţional este relativ uniformă cu valori cuprinse între 1.100 şi 1.450 kWh/mp/an. Valorile minime se înregistrează în zonele depresionare, iar valorile maxime în Dobrogea, estul Bărăganului şi sudul Olteniei.

Corelat cu modul de dezvoltare a locuinţelor sau a altor clădiri din interiorul localităţilor, conform studiului ICEMENERG 2006, ar putea fi utilizaţi captatori solari cu o suprafaţă de 34.000 mp care să producă o energie de 61.200 TJ/an. Maturizarea tehnologiilor de captare şi experienţa utilizatorilor actuali din România conduc în prezent la ideea că această utilizare poate fi extinsă pe scară largă în România, pe perioada întregului an, cel puţin pentru prepararea apei calde menajere.

Valorificarea potenţialului solar în scopul producerii de energie electrică prin utilizarea panourilor fotovoltaice permite, conform aceluiaşi studiu, instalarea unei capacităţi totale de 4.000 MW şi producerea unei energii anuale de 4,8 TWh. La sfârşitul anului 2016, erau instalate în România parcuri solare cu puterea totală de 1.360 MW  care, conform energiilor de proiect, produc 1,91 TWh/an.

În anul 2019, parcurile fotovoltaice din România au produs 1,40 TWh. Construirea de  parcuri fotovoltaice a beneficiat  în perioada 2009-2016 de schemă de sprijin, conform Legii 220/2008.

„Instituirea arealelor protejate Natura 2000, precum şi restricţionarea dezvoltării parcurilor fotovoltaice pe suprafeţe de teren agricole, limitează opţiunile privind instalarea unor noi parcuri fotovoltaice de mare dimensiune doar pe terenurile degradate sau neproductive. În vederea utilizării potenţialului disponibil pentru dezvoltarea surselor fotovoltaice, este necesar ca sistemul energetic naţional să fie modernizat pentru a putea prelua variaţiile de injecţie de putere generate de sursele fotovoltaice, cu sisteme de echilibrare şi stocare dimensionate corespunzător”, spun autorii Strategiei.

Biomasă, biolichide, biogaz, deşeuri şi gaze de fermentare

Potenţialul energetic al biomasei este evaluat la un total de 318.000 TJ/an, având un echivalent de 7,6 milioane tep.

Datele cu privire la producţia de biomasă solidă prezintă un grad mare de incertitudine (circa 20%), estimarea centrală fiind de 41 TWh în 2018.

Principala formă a biomasei cu destinaţie energetică produsă în România este lemnul de foc, ars în sobe cu eficienţă redusă. În anul 2018, producţia internă de biomasă lemnoasă (lemne de foc, inclusiv biomasă) a fost de 14,99 milioane tone, respectiv 3,652 milioane tep, fiind superioară consumului intern (14,39 milioane tone, respectiv 3,5 milioane tep).

În anul 2018, doar 0,35 TWh din energia electrică produsă la nivel naţional a provenit din biomasă, biolichide, biogaz, deşeuri şi gaze de fermentare a deşeurilor şi nămolurilor, în capacităţi însumând 124 MW putere instalată.

Energia geotermală

Pe teritoriul României au fost identificate mai multe areale în care potenţialul geotermal se estimează că ar permite aplicaţii economice, pe o zonă extinsă în vestul Transilvaniei şi pe suprafeţe mai restrânse în nordul Bucureştiului, la nord de Râmnicu Vâlcea şi în jurul localităţii Ţăndărei. Cercetările anterioare anului 1990 au relevat faptul că potenţialul resurselor  geotermale cunoscute din România însumează aproximativ 7 PJ/an (circa 1,67 milioane Gcal/an).

Evidenţele din perioada 2014-2016 consemnează că din tot acest potenţial sunt valorificate anual sub forma de agent termic sau apă calda între 155.000 şi 200.000 Gcal.

Mare parte dintre puţurile prin care se realizează valorificare energiei geotermale au fost execute înainte de 1990, fiind finanţate cu fonduri de la bugetul de stat, pentru cercetare geologică.

„Costurile actuale pentru săparea unei sonde de apă geotermală care sunt similare cu costurile pentru săparea unei sonde de hidrocarburi. În aceste condiţii, pentru adâncimile de peste 3.000 metri care caracterizează majoritatea resurselor geotermale din România, amortizarea investiţiilor pentru utilizarea energiei geotermale depăşeşte 55 ani; astfel de proiecte sunt considerate nerentabile. Prin urmare, parcul de sonde de producţie de apă geotermală nu a crescut”, se arată în proiect.

Având în vedere angajamentele asumate în cadrul UE, de promovare a decarbonării şi de dezvoltare a surselor de energie cu emisii reduse de carbon, cu accent pe energia regenerabilă, toate statele membre au implementat politici dedicate pentru promovarea surselor de energie regenerabilă şi/sau pentru decarbonarea sectoarelor energetice naţionale.

„Deşi costul surselor regenerabile de energie a scăzut semnificativ în ultimii ani, având în vedere caracterul intermitent şi impredictibilitatea veniturilor pe termen lung, sunt necesare scheme de susţinere a acestor tehnologii pentru viabilitatea lor în piaţă. Similar cu măsurile implementate în mai multe state membre, România are în vedere dezvoltarea şi implementarea unei scheme de sprijin de tip CfD ca modalitate de a-şi atinge ţintele de reducere a emisiilor în condiţii de eficienţă economică – cu costuri mai reduse – asigurând în acelaşi timp un climat investiţional relativ stabil pentru investitori”, arată Strategia.

Rafinarea şi produsele petroliere

România are o capacitate de prelucrare a ţiţeiului mai mare decât cererea internă de produse petroliere. Rafinăriile româneşti, care achiziţionează producţia naţională de ţiţei şi importă circa două treimi din necesar, au în prezent o capacitate operaţională de 12 milioane t/an. În ultimii ani a avut loc o scădere a activităţii indigene de rafinare, atât pe fondul preţului relativ ridicat al energiei în UE faţă de ţările competitoare non-UE, cât şi al costurilor generate de reglementările europene privind reducerea emisiilor de dioxid de carbon şi de noxe.

Sectorul de rafinare din România este format din patru rafinării operaţionale: Petrobrazi (deţinută de OMV Petrom), Petromidia şi Vega (deţinute de Rompetrol), Petrotel (deţinută de Lukoil) care au o capacitate operaţională totală de aproximativ 12 milioane tone pe an.

În anul 2019 rafinăriile din România au prelucrat 12,1 milioane tone ţiţei şi aditivi, din care 3,4 milioane tone producţie internă şi 8,6 milioane tone import.

În anul 2019 importul net de ţiţei şi produse brute a fost de 9,141 milioane tone, în principal din Rusia şi Kazahstan, dar şi din Georgia, Irak, Iran, Azerbaidjan,  Turkmenistan, Angola şi Tunisia. România este un exportator de produse petroliere, conform datelor statistice, în anul 2017 România a exportat combustibili petrolieri şi lubrifianţi în valoare de 2,285 miliarde euro (din care 943,4 milioane euro carburanţi pentru motoare).

În prezent, în România, se exploatează circa 400 de zăcăminte de ţiţei şi gaze naturale, din care OMV Petrom operează mai mult de 200 de zăcăminte comerciale de ţiţei şi gaze naturale în România. În Marea Neagră, OMV Petrom operează pe şapte platforme fixe. Romgaz îşi desfăşoară activitatea, ca unic titular de acord petrolier, pe 8 perimetre de explorare, dezvoltare, exploatare.

Pentru alte 39 de zăcăminte au fost încheiate acorduri petroliere de dezvoltare-exploatare şi exploatare petrolieră, având ca titulari diverse companii. Majoritatea acestor zăcăminte sunt mature, având o durată de exploatare de peste 25-30 ani.

„Pe termen scurt şi mediu, rezervele sigure de ţiţei şi gaze naturale se pot majora prin implementarea de noi tehnologii care să conducă la creşterea gradului de recuperare în zăcăminte şi prin implementarea proiectelor pentru explorarea de adâncime şi a zonelor offshore din platforma continentală a Mării Negre”, mai arată documentul.

Cererea de produse petroliere depinde în special de evoluţia sectorului transporturilor. În ultimul deceniu, ca urmare a reglementărilor tot mai stricte, tehnologia a evoluat către motoare cu ardere internă de eficienţă crescută. În paralel, la nivel mondial are loc diversificarea modului de propulsie a autovehiculelor, prin utilizarea biocarburanţilor, a gazelor naturale şi biogazului, dar şi a energiei electrice şi, marginal, a hidrogenului.

În procesul de creare a unei economii durabile, cu emisii scăzute de carbon, rolul biocombustibililor şi al „gazelor verzi” sau al gazelor obţinute din alte tehnologii cu emisii reduse de carbon în tranziţia energetică, precum şi în realizarea obiectivelor climatice şi energetice asumate de România pentru anul 2030 în calitate de stat membru al UE, se aşteaptă să fie potenţat în perioada următoare. Biocombustibilii, alături de energia din surse regenerabile şi hidrogen, vor contribui substanţial la transformarea sistemului energetic, potrivit proiectului.

Consumul de energie electrică

Consumul total de energie electrică a înregistrat o scădere substanţială de la 60 TWh în 1990 la 39 TWh în 1999, în principal pe fondul contractării activităţii industriale, după care a crescut până la 48 TWh în 2008.

Criza economică din 2008-2009 a cauzat o nouă scădere a consumului, urmată de o revenire graduală la 50 TWh în 2018.

Potrivit datelor Eurostat publicate în aprilie 2020, România a avut în 2019 (semestrul 2) al şaselea cel mai mic preţ mediu din UE al energiei electrice pentru consumatorii casnici (bandă consum anual între 2.500-5.000 kWh).

„Totuşi, dată fiind puterea relativ scăzută de cumpărare, suportabilitatea preţului este o problemă de prim ordin, care duce la un nivel ridicat de sărăcie energetică. Mai mult, consumul este afectat si de faptul că aproape 100.000 de locuinţe din România (din care o parte nu sunt locuite permanent) nu sunt conectate la reţeaua de energie electrică; cele mai potrivite pentru ele fiind sistemele izolate de producere si distribuţie a energiei”, mai arată Strategia.

Cu un grad de racordare a consumatorilor casnici la reţeaua electrică de distribuţie de peste 90%, energia electrică este cea mai larg răspândită formă de energie din România, însă, raportat la consumul de energie electrică pe locuitor, acesta este net inferior mediei la nivelul Uniunii Europene – de 2,4 ori mai mic decât media UE.

În ceea ce priveşte accesul la gaze naturale, mai puţin de jumătate din gospodăriile din România sunt racordate la reţeaua de gaze naturale (aproximativ 44%), o treime din locuinţele României fiind încălzite direct cu gaz natural. De asemenea, consumul mediu de gaze naturale al unui consumator casnic este inferior mediei UE.

Sistemul de distribuţie a gazelor naturale este format din circa 43.000 km de conducte – din care 39.000 km sunt operate de cei doi mari distribuitori, Delgaz Grid (20.000 km) şi Distrigaz Sud Reţele (19.000 km) – care alimentează aproximativ 3,5 milioane de consumatori. Pe piaţa gazelor naturale din România, mai activează alţi 35 de operatori locali ai sistemelor de distribuţie, care operează circa 4.000 km de reţea.

 

news.ro