Restricţiile privind cantitatea de lichide din bagajele de mână, eliminate şi la Aeroportul Internaţional din Timişoara. Ce se întâmplă cu dispozitivele electronice
Restricţiile privind cantitatea de lichide din bagajele de mână au fost eliminate, începând de luni, şi la Aeroportul Internaţional din Timişoara. Totodată, pasagerii nu mai trebuie să scoată nici aparatele electronice pentru verificare.
Reprezentanţii Aeroportului Internaţional „Traian Vuia” din Timişoara anunţă că se ridică restricţiile referitoare la lichidele din bagajele de mână şi nici electronicele nu vor mai fi scoase la verificare.
„Aeroportul Internaţional Timişoara «Traian Vuia» se alătură aeroporturilor în care controlul de securitate devine mult mai rapid şi mai simplu, fiind eliminată restricţia referitoare la cantitatea de lichide, aerosoli şi geluri care depăşesc 100 de mililitri. Pasagerii vor scăpa de stresul de a pune recipientele în pungi de plastic pentru scanare separată de bagajul de mână. Acelaşi lucru va fi valabil şi pentru electronice, laptopurile şi accesoriile acestora urmând să treacă prin scanere fără să mai fie obligatorie scoaterea lor din bagaj. Implementarea acestui sistem modern de control de securitate a fost posibilă în urma achiziţionării celor mai noi echipamente de specialitate prin accesarea unei finanţări nerambursabile obţinute prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020”, se arată într-un comunicat de presă transmis, luni, de reprezentanţii aeroportului.
Operaţionalizarea sistemului de scanare a fost realizată prin cooperarea Aeroportului Internaţional Timişoara cu Brigada Antitero din cadrul Serviciului Român de Informaţii şi cu Autoritatea Aeronautică Civilă Română.
Potrivit sursei citate, cel mai important câştig este reducerea timpului de procesare a pasagerilor la efectuarea controlului de securitate.
„Această informaţie este cu siguranţă o veste bună pentru majoritatea pasagerilor care călătoresc de la Timişoara spre alte destinaţii. Totuşi e bine ca aceştia să aibă în vedere şi faptul că aceste reguli valabile de astăzi pe AIT TV nu se aplică în orice aeroport pe care urmează să ajungă. O măsură eficientă care să-i scutească de complicaţii este verificarea condiţiilor de securitate din aeroporturile spre care zboară, cu suportul companiilor aeriene prin care achiziţionează biletele de călătorie”, au precizat reprezentanţii aeroportului din Timişoara.
În luna iunie, Aeroportul Internaţional Cluj anunţa că este primul din ţară şi printre puţinele din Europa unde pasagerii nu mai trebuie să scoată lichidele şi aparatele electronice din bagajele de mână la controlul de securitate, după achiziţionarea de echipamente performante, în cadrul unui proiect european. Controlul de securitate este realizat de Brigada Antitero a SRI.
news.ro