Restricţiile pentru camioane pe teritoriul Ungariei se ridică în această seară
În data 31.10.2020, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control aproximativ 67.000 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 28.000 mijloace de transport (dintre care 11.000 automarfare). Pe sensul de intrare au fost aproximativ 35.100 persoane cu 14.100 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 31.900 persoane cu 13.900 mijloace de transport.
Frontiera cu Ungaria a fost tranzitată de aproximativ 29.600 de persoane şi 15.000 de mijloace de transport (5.500 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 15.600 de persoane cu 8.000 mijloace de transport.
Reamintim că, în intervalul cuprins între 31.10.2020 (ora 23.00) – 01.11.2020 (ora 23.00), autoritățile ungare își mențin, ca în fiecare sfârșit de săptămână, restricțiile care vizează traficul pentru vehiculele de transport marfă, fapt care generează creșteri ale valorilor de trafic în ceea ce privește această categorie de mijloace de transport, cu precădere pe sensul de ieșire din țară, începând cu seara zilei de azi.
Pentru evitarea timpilor de așteptare ridicați, care s-ar putea forma la ridicarea restricțiilor și reluarea traficului pentru autovehiculele de mare tonaj, conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea a dispus măsuri pentru suplimentarea personalului şi folosirea la maxim a capacităţii punctelor de trecere a frontierei deschise pentru aceste mijloace de transport.
În continuare recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor deschise traficului internaţional, astfel încât să evităm apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea.
Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/ .
În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi “frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat:
- 30 fapte ilegale (11 infracţiuni şi 19 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
- au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de peste 642.900 lei;
- valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 13.500 lei.
- nu s-a permis intrarea în ţară a 27 de cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 11 cetăţeni români din diferite motive legale.