Restricţii de trafic pe trei tronsoane de drumuri naţionale

CNAIR a instituit restricţii de trafic pentru vehiculele de mare tonaj pe trei tronsoane de drumuri naţionale – DN 22, DN 22D şi DN 22E – măsura fiind luată din cauza ninsorii şi a vântului puternic.

„Pe DN 22, între localităţile Smârdan – Tulcea (km 86+356 – km 172+000) şi între localităţile Tulcea – Baia (km 178+000 – km 232+900), pe DN 22D între localităţile Măcin şi Horia (km 0+000 – km  39+900) şi pe DN 22E între localităţile Gârvan şi I.C.Brătianu (km 0+000 – 14+276) a fost instituită restricţia de tonaj pentru autovehiculele cu masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone”, anunţă CNAIR.

Măsura a fost luată din cauza ninsorii şi a viscolului puternic, care determină vizibilitate foarte redusă.

Reprezentanţii CNAIR SA acţionează în permanenţă în toate zonele afectate, pentru a asigura desfăşurarea traficului rutier în condiţii de siguranţă.

„Facem din nou apel la conducătorii auto să circule prudent, să adapteze viteza la condiţiile din trafic, să plece la drum doar dacă au autovehiculele echipate corespunzător pentru condiţii de iarnă şi să se informeze în prealabil cu privire la condiţiile de trafic din zonele tranzitate”, transmite CNAIR.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *