Restricţii de trafic pe Autostrada Sibiu – Deva, din cauza unei gropi apărute în carosabil
Circulaţia rutieră este restricţionată pe prima bandă şi cea de urgenţă ale Autostrăzii A1 Sibiu – Deva, în dreptul localităţii Sălişte, judeţul Sibiu, din cauza unei gropi apărute în carosabil.
„Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că circulaţia rutieră este restricţionată pe prima bandă şi cea de urgenţă ale Autostrăzii A1 Sibiu – Deva, între kilometrii 272+500 de metri – 273, în zona loc. Sălişte, jud. Sibiu, pe sensul de mers Deva către Sibiu, din cauza gropilor apărute în carosabil, în urma ploilor abundente din ultima perioadă”, a transmis, sâmbătă, Centrul Infotrafic.
Sursa citată a precizat că închiderea temporară a traficului pe aceste benzi este estimată până în data de 05.09.2022, zona fiind semnalizată corespunzător.
„Reduceţi viteza de deplasare în zona lucrărilor, asiguraţi-vă foarte bine înainte de schimbarea benzii de mers şi semnalizaţi din timp această intenţie, acordând multă atenţie manevrelor efectuate”, au mai transmis poliţiştii.