Restricţii de circulaţie pentru TIR-uri, în Ungaria, unde marţi este sărbătoare naţională
Circulaţia autovehiculelor cu masa mai mare de 7,5 tone este restricţionată, de luni seară până marţi seară, în Ungaria, întrucât în ţara vecină 20 august este zi de sărbătoare naţională. Poliţia de Frontieră recomandă şoferilor de automarfare ca, la ridicarea restricţiei, să tranziteze toate punctele de frontieră deschide în acest scop, pentru a evita aglomerarea unora dintre ele.
Potrivit Poliţiei de Frontieră, autorităţile de frontieră ungare au informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, prin Punctele de Contact Artand şi Cenad, că, începând din 19 august, ora 23.00 (ora României) până în 20 august, ora 23.00 (ora României), pe teritoriul Ungariei va fi restricţionată circulaţia tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone.
Măsura este luată de autorităţile ungare ca urmare a faptului că în 20 august este zi de sărbătoare naţională, nelucrătoare.
Restricţiile nu se aplică mijloacelor auto care efectuează transporturi de mărfuri periculoase, de animale vii, de produse alimentare perisabile sau sunt supuse unui anumit regim de temperatură.
„Precizăm faptul că în acest interval de timp, traficul de călători şi autoturisme se va desfăşura în condiţii normale”, arată Poliţia de Frontieră.
Autorităţile de frontieră din cele două state vor ţine permanent legătura, în vederea stabilirii unor măsuri comune, astfel încât, la ridicarea restricţiilor de circulaţie pentru automarfare pe teritoriul Ungariei, controlul de frontieră să se desfăşoare operativ (ex. folosirea la capacitate maximă a arterelor existente, suplimentarea de personal la controlul automarfarelor).
Totodată, la ridicarea restricţiilor, Poliţia de Frontieră recomandă şoferilor de automarfare tranzitarea tuturor punctelor de frontieră deschise tranzitului de marfuri, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, într-un timp foarte scurt.
De asemenea, se recomandă consultarea aplicaţiei Trafic on-line, dezvoltată şi pentru autovehiculele de mare tonaj, care este disponibilă pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.
news.ro