Restricții de circulație pe mai multe artere din țară
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi, 29 iunie, au loc lucrări de reparații a părții carosabile pe autostrada A1 Sibiu – Deva, fiind restricționate banda de urgență și prima bandă pe sensul către Sibiu, pe tronsonul kilometric 307+900 de metri – 305+448 de metri, până la ora 21:00.
Pe autostrada A1 București-Pitești, pe sensul către Capitală, au loc astăzi, până la ora 18:00, pe tronsonul kilometric 56+800 de metri – 59, lucrări de reparații asfaltice, astfel că este restricționată banda nr. 1.
De asemenea, pe autostrada A10 Sebeș-Turda, pe tronsonul kilometric 57 – 54, sensul de deplasare Turda – Sebeș, este restricționată a doua bandă, astăzi, în intervalul orar 09.00 – 16.00, pentru a permite efectuarea unor lucrări de curățare în zona mediană.
Tot astăzi, în funcție de condițiile meteorologice, se aplică următoarele restricții de circulație în județul Vâlcea:
– DN 7A, pe tronsonul kilometric 25+700 de metri – 25+900 de metri, pe raza localității Malaia, se lucrează la reparații rosturi de dilatare, între orele 08:00 – 16:00. Circulația rutieră se desfășoară pe 1/2 din cale, dirijată de piloți de trafic.
– DN 7A, între kilometrii 34+900 de metri – 35, în afara localității Voineasa, se lucrează la decolmatarea șanțului, între orele 08:00 – 16:00. Circulația rutieră se desfășoară pe 1/2 din cale, dirijată de piloți de trafic.
Recomandăm reducerea vitezei în zona lucrărilor, semnalizarea intenției de schimbare a benzii de circulație și evitarea manevrelor periculoase!