Restricții de circulație pe autostrada A1 Timișoara – Lugoj

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara informează participanţii la trafic că, începând de astăzi, 1 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pe autostrada A1 Timișoara – Lugoj, Lotul 2, km 468+602 – km 494+222, pentru execuția lucrărilor de reparații și întreținere a părții carosabile. Traficul va fi deviat de pe o cale pe alta, iar nodurile rutiere Topolovățu Mare, respectiv Remetea Mare, vor fi închise succesiv. Lucrările se vor executa doar pe timp de zi, inclusiv în week-end.

Pe sectoarele de drum pe care circulația se va desfășura în ambele sensuri va fi instituită restricție de viteză, la 80 km/h, iar depășirea va fi interzisă. Sensurile de circulație, pe calea de rulare deschisă circulației publice, vor fi delimitate prin balize direcționale.

În dreptul nodurilor rutiere Topolovățu Mare și Remetea Mare, precum și a benzilor de decelerare și accelerare eferente, unde circulația se va desfășura în ambele sensuri, va fi montat parapete despărțitor. Menționăm că lucrările efectuate la cele două noduri rutiere nu se vor executa în aceeași perioadă de timp.

Lucrările sunt executate de antreprenorul Tirrena Scavi S.p.A, în perioada de garanție.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale aflate în administrarea D.R.D.P. Timişoara pot fi obţinute de la Dispeceratul regional, la numărul de telefon 0256/246.620 sau accesând pagina de internet www.drdptm.ro

DRDP Timișoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *