La pas pe urmele istoriei industriale distruse. Cel mai spectaculos traseu de linie îngustă din Transilvania trebuie repus în valoare (GALERIE FOTO)

„Drumeţia de toamnă, pe cel mai frumos și spectaculos traseu de linie îngustă din Transilvania”, aşa suna mesajul postat pe rețelele de socializare săptămâna trecută, de lidera Clubului Evoluții, Alexandra Marcu.

Împreună cu grupul ei, alpinista se alătura unei inițiative organizată de Peluza Nord Hunedoara, Huniadica și, nu în ultimul rând, de Dan Bera, unul dintre  susţinătorii inițiativei de repunere în valoare a traseului feroviar pe șine înguste. Construită în urmă cu 122 de ani de austrieci, mocănița deservea transportul minereurilor, lemnelor, materialelor de construcții și al localnicilor din Ţinutul Pădurenilor.

La evenimentul anunțat, în curtea Castelului Corvinilor au spus prezent vreo 70 de persoane, toate dornice să refacă la pas traseul mocăniței care făcea legătura între Uzinele de fier de la Hunedoara și Furnalul de la Govăjdie, pe o lungime de 16 km. „Prin această drumeție vrem să tragem încă un semnal de alarmă către autorități, să conștientizeze importanța refacerii în scop turistic a acestui traseu spectaculos”, explică organizatorii.

Pe o vreme deosebit de frumoasă, copii de doar câțiva anișori, alături de părinți, adolescenți și tineri au pornit pe urmele istoriei, acum nu doar uitată, ci chiar vandalizată. Lor li s-au alăturat hunedoreni de peste 50 ani, cei care au mai prins animația și zgomotul de zi cu zi a „trenuțului”, cum îi spuneau localnicii.

Pregătiţi de explorare și plini de entuziasm, unul câte unul, frumos încolonați, au luat calea „drumului de fier”, care începe pe o colină între castel și câteva ruine din fostul combinat siderurgic. Alin Barna, unul dintre organizatori, arată grupului locaţia de odinioară a Gării Mici din Hunedoara. Se spunea că era singura gară din Europa, unde trenul întorcea în jurul ei. Acum, clădirea nu mai există decât în fotografiile vremii. Pe traseu, se mai pot încă vedea punctul de canton și depoul lăsate în paragină.

Pe sus, încă mai rezistă ancorată o bucată de plasă de protecție, scăpată de mâna hoțiilor de fier. Deasupra ei, odinioară funcționau pe cabluri aeriene, funicularele, adică vagonetele ce transportau cărbune și minereu de fier aduse din Ținutul Pădurenilor spre furnalele combinatului siderurgic.

În drumul spre Govăjdie, la intrare în localitatea Zlaști, grupul de drumeți trece pe lângă Uzina de exploatare Dolomită și Talc. Pe vremuri, deasupra șoselei trecea mocănița „Viaductul Zlaști finalizat în vara anului 1900 deservea Calea Ferată Minieră Ardeleană. Tablierul a fost înlocuit în Februarie 1993 pentru a suporta tonaj mai mare. Azi doar structura goală al viaductului a mai rămas pentru că traversele și tablierul pietonal au fost înlăturate între anii 2009-2010.”- sursa wikipedia.org

Nu e greu să-ți dai seama ce se produce acolo, datorită prafului alb așternut peste tot. Vezi clădiri imense prăfuite şi lăsate în paragină, Totul e atât de trist și de pustiu… Înaintea ochilor se desfăşoară un decor fantomatic parcă produs de un cataclism, însoţit de un zgomot continuu venit din partea de exploatare, care funcționează la capacitate redusă.

La capătul din stânga a uzinei, între două clădiri, dintre care una probabil servea ca parte administrativă, o potecă urcă ușor spre stâlpii de pod, pe care circula, până pe la începutul anilor 2000, mocănița.  Aici, sus, facem un popas de odihnă și o şedinţă foto cu pesajului dezolant din Valea Zlaștiului, care, în urmă cu vreo 30 de ani, era în plină activitate.

Drumul continuă prin vegetația deasă ţesută cu pânze de păianjeni, semn că pe aici nu s-a trecut de ceva timp, până și ele ne stăteau în cale. Jos se mai pot vedea o parte din traversele bătrâne din lemn îngropate în pământ.

Cei mici calcă pe rămășițele istoriei judeţului, o istorie pângărită bucată cu bucată. Linia ferată care se întindea pe aproximativ 16 km, nu mai există. Nu mai sunt nici micuțele halte din cătunele Cățănaș și Tulea. Locul în care erau cele două gări este amintit pe o bucată de piatră.

În anul 2010, drumul mocăniței era considerat monument istoric de interes naţional, dar  avizul a fost dat pentru un an de zile. Cu alte cuvinte, un traseu construit cu 122 de ani în urmă, care putea fi conservat în scopuri turistice, a avut aviz pentru un an, în timp ce totul era într-un proces de degradare. În anul 2013, Consiliul Județean Hunedoara, ar fi demarat procedurile de implementare a  proiectului de refacere a traseului Mocăniței din Hunedoara, în vederea repunerii în circuitul turistic, însă totul a rămas pe hârtii.

Vandalizarea rapidă a pornit de la incompetența autorităților.

„Îmi revăd, cei drept cu inima strânsă, copilăria și tinerețea prin aceste locuri”, spune Andreea, care venea in vacanțe la bunicii din Govăjdie. „La Tulea ne dădeam jos din trenuț și plecam cu părinții spre casa bunicilor. Mocănița trecea de cel puțin trei ori pe zi. Ducea și aducea oamenii de la lucru. Pe atunci se lucra pe trei schimburi”. Când vorbește fața i se luminează și mărturisește că e frumos să-ți aduci aminte de anii copilăriei, tocmai de aceea a dat curs acestei incursiuni turistice.

„Era frumos și vara, dar și iarna. Îmi aduc aminte că vagonul era încălzit cu o sobă mică, iar când veneau ai noștri de la muncă se semnaliza de trei ori cu lanterna, ca să mergem în calea lor, sau doar să știm că vin acasă”, povestește hunedoreanca de 44 de ani.

Între timp, spre bucuria copiilor am ajuns și la tunelul Cățănaș. Primul și cel mai lung dintre cele trei existente. Impresionantă construcție! De cum pătrunzi în el, simți încă mirosul specific de cale ferată și te aștepți să auzi șuierul trenului…

Intrările și bolta sunt susținute cu cărămizi bine așezate, iar în interior se poate vedea săpătura în stâncă a tunelul care măsoară o lungime de 747 de metri. Punctul mic care se zărește atât de departe asigură ieșirea. Se spune că atunci când trenulețul intra în tunel, călătorii erau obligați să închidă ferestrele pentru ca fumul să nu intre în vagonete.

Luca, un băiețel de vreo 10 ani, strigă entuziasmat: „Wooow! Ce tare a fost! Când voi merge la școală, o să am atâtea de povestit, chiar voi face un reportaj”, spune băiatul nerăbdător să intre și în cel de al doilea tunel.

Dăm peste arbori trăzniți, drum blocat de pomi căzuți, poteci înguste pe unde se putea trecea doar cu sprijinul crengilor, iar drumul devine anevoios. Am întâlnit porțiuni zidite, la stânga, dar îți trebuia ceva curaj să te uiți în jos să nu amețești! Se vede șoseaua care vine de la Hunedoara și duce spre comuna Lelese.

Unii dintre participanți nici nu îndrăzneau să arunce privirea în hău, doar Pingu s-a așezat cam pe margine…

La dreapta, era zid drept şi se mai puteau vedea doar picioarele podețelor de metal de altădată care au fost furate, așa că noi am fost nevoiți să ne cățărăm pe versanții de piatră! Cu mare atenție și cu o mână – două de ajutor, am reușit să trecem și peste partea dificilă.

Tocmai aici a ținut să remarce Dan Bera că podețele acestea ar trebui refăcute pentru a putea pune în circuitul turistic acest traseu, iar, dacă și autoritățile vor trece de la vorbe la fapte, până în vara anului viitor, traseul ar putea fi redat turiștilor, care doresc să-l parcurgă pe jos sau cu bicicletele.

Am bifat și al doilea tunel, care măsoară doar 42 de metri, apoi drumul coboară încet, pe lângă o casă și peste pârâu, spre șoseaua care duce la „punctul terminus” al drumeției noastre, la Furnalul de la Govăjdie, dar nu înainte de a traversa podul peste care trecea mocănița râul Runca și locul în care exista gara din Govăjdie, la stânga șoselei care duce spre Lelese.

Construit între anii 1806 -1810 pe vremea Imperiul Habsburgic, Furnalul de la Govăjdia a funcționat mai bine de un secol, cu câteva întreruperi. Producea mii de tone de fontă anual, iar în jurul său se desfăsura o rețea de funiculare care transporta calcarul și minereul de fier spre localitățile din zona pădurenilor. Furnalul este considerat cel mai modern și primul care funcționa prin producție flux-continuu din Europa de la acea vreme.

Dan BERA – reprezentantul societății civile la Furnalul de la Govăjdie

La ora actuală, construcția este lăsată de izbeliște și degradare totală, deşi este marcată ca monument istoric.

Chiar dacă s-a distrus în masă, autoritățile ar trebui să ia măsuri, acum, în al doisprezecelea ceas. Pe lângă peisajul și traseul spectaculos, mai există obiective care ar trebui puse în valoare, până nu e prea târziu, având în vedere că aceste locuri există în apropierea unui obiectiv turistic de legendă, Castelul Corvinilor de la Hunedoara.

În legea nr 422, din 18 iulie 2001, care reglementează protejarea monumentelor istorice, la Art.2(3) se arată următoarele: „În sensul prezentei legi, prin protejare se înţelege ansamblul de măsuri cu caracter ştiinţific, juridic, administrativ, financiar, fiscal şi tehnic menite să asigure identificarea, cercetarea, inventarierea, clasarea, evidenţa, conservarea, inclusiv paza şi întreţinerea, consolidarea, restaurarea, punerea în valoare a monumentelor istorice şi integrarea lor social-economică şi culturală în viaţa colectivităţilor locale.”

„Un popor care nu își cunoaște istoria este ca un copil care nu își cunoaște părinții” – Nicolae Iorga.