REPORTAJ. La pas, prin cel mai mare târg al toamnei (GALERIE FOTO)

„Tulai, Doamne! Ce-i aci!”, se cruceşte o băbuţă şi-şi trage nepoţica aproape, nu care cumva să se piardă prin râul de oameni care bat ca valurile drumul lat, mărginit cu tarabele comercianţilor. Vremea bună, dar şi ziua de sărbătoare au adus buluc de lume la tradiţionalul târg din comuna Pui. Mii de oameni se perindă pe cei câţiva kilometri ai iarmarocului unde s-au strâns sute de crescători de animale, alături de producători veniţi şi din judeţele învecinate.

E o aventură să găseşti un loc unde să-ţi parchezi maşina. Cât vezi cu ochii, e tot un târg în satul din Ţara Haţegului. Unii se opresc la tarabele cu pluşuri îndemnaţi de rugăminţile copiilor, alţii cercetează nişte coşuleţe meşterite din conuri de brad lăcuite aşezate lângă pitici sau ciupercuţe viu colorate. Meşteşugari ţigani au adus ba cazane de alamă, ba linguri sau troace din lemn. Alţii folosesc parapeţii drumului pentru a-şi întinde, pe sute de metri, covoarele şi, pe unde mai găsesc loc, comercianţii au întins lăzi cu papuci sport de plastic şi îşi strigă oferta: „Două perechi la 50 de lei!”

Lumea pestriţă se răreşte cum te apropii de intrarea în târgul de animale. Locul comercianţilor îl iau producătorii: tarabele sunt pline cu funii de ceapă, grămezi de usturoi, butoaie cu must – 6 lei litrul, 5, dacă iei cantitate mai mare.

Un pas mai încolo, dai peste lucruri făcute precum în urmă cu un veac: “Îs ţesute de femei în casă, altele făcute cu mâna, dăm un pulover de lână cu 50 ori 100 de lei”,  zice sibianul şi arată către o pereche de pantaloni în culoarea lânii: „Ăsta-i portul naţional, nu-l mai poartă nimeni!

Eu cu din ăştia m-am îmbrăcat cât am fost mire! Nici nu să uitau fetele la tine dacă nu îţi stăteau fain pe picior”, zice bărbatul, apoi se apleacă şi desface un dreptunghi de ţesătură tot din lână: „Asta-i obială, se bagă în cizmă! Înainte, se puneau în opinci.”

Tuşa Măriuţă a venit în târg la Pui, tocmai din Poiana Sibiului. Este prima dată când ajunge aici, în Ţara Haţegului, cu îmbrăcăminte făcută de ea din lâna oilor. Cum nu are niciun venit, trebuie să lucreze şi să îşi facă bani pentru iarna ce vine, chiar dacă are opt decenii de viaţă. „E cam greu în vremurile astea pentru bătrâni, nu mai putem, ne-a cam obosit traiul ăsta”, spune bătrânica îmbrăcat cernit, cum se poartă pe la ţară.

„Am adus cam tot ce am avut pe acasă, să facem un leu, doi, să mai putem trăi, să nu murim de foame. Am făcut svetere, ciorapi, ţoalele sunt făcute mai demult, când am fost mai tineră şi acuma le vând că nu mai am bani. Eu nu am pensie, am fost tot pe la oi, am tot fugit după oi cât am putut şi acum trebuie să lucru până mor!”

Băbuţa poartă pe umeri două straiţe, de lână: “La noi, în Poiană, le zicem săcăteuci. Eu le-am ţesut şi le-am pus baiere, tăt de mine ţesute. Uite ce lucrătură, cu culorile tricolorului. Dau metrul cu 20 de lei”. Negociez şi eu şi obţin panglica la jumătate de preţ, iar după ce plătesc, bătrânica surâde: “Ţ-aş fi dat-o şi mai slab!”

Cămăşile din portul femeiesc, albe cu ţesătură migăloasă, cu aţă neagră, trainice şi elegante sunt scumpe, dar merită fiecare leuţ cerut de femeile care le-au cusut în anii tinereţii. Asemenea haine sunt cumpărate de cei care preferă materiale naturale şi costumele tradiţionale, dar mai ales de cei ce lucrează la stână, oameni care trebuie să se ferească de frigul iernii. „Îi foarte fain la târg, vezi tăte animalele, dar preţurile-s cam scumpe. N-am cumpărat mai nimica că…, no! Îmi luai şosete, un chimir, un clop. Preţurile-s prea mari după cum câştigăm noi, domnii au, că au salarii bune”, zice un tânăr care arată către cumpărăturile de sezon: „Şosetele de lână îs 15 lei perechea, chimiru o fost un milion, dar nu poţi fără ele. Iarna ce bine îţi prind! Acia-i frig, chimiru-ţi ţine la şele, de ai şosete de lână nu muşcă aşa frigul de picioare!”

De la primul ceas al zilei şi până în miezul sâmbetei, peste zece mii de oameni s-au perindat prin piaţa ţărănească. Oamenii continuă să vină cu sutele şi la ceasurile la care, în alţi ani, târgul ar fi fost pustiu. Aşa se face că cel mai mare târg de animale al judeţului s-a transformat în unul dintre cele mai mari târguri rurale din ţară.

Punctul de atracţie al târgului sunt totuşi animalele. Este locul perfect de întâlnire al crescătorilor care tocmai şi-au coborât turmele şi cirezile de la păşunile din munte şi pregătesc animalele şi gospodăriile de iernat. Miile de oameni s-au întrecut în a alege cele mai frumoase văcuţe, oi sau au ales cei mai puternici cai.

Chiar la intrarea în iarmaroc, un cal masiv şi mândru atrage atenţia tuturor şi reuşeşte să sperie câteva orăşence neobişnuite cu mişcările nervoase ale animalelor. Dincolo, câţiva ţărani şi-au tras căruţele de care sunt legate văcuţe. Unii le-au şi dat, dar nici gând să poată ieşi şi merge către case din pricina aglomeraţiei: „Iacă vinirăm şi noi, la târg. Am adus o vacă cu viţăl, am vândut-o cu 35 de milioane, preţ bun. O să ne fie dor de ea că o dăm departe, dac-ar fi aproape, am mai vedea-o… No, asta-i… Vine iarna, avem nevoie de bani şi mai avem una acasă, da-i greu de ţânut că suntem bătrâni. De-acu-ncolo, nu mai putem…”, zice Ioana Daju din Pui. Animale aduse pentru vânzare sunt înşirate pe mai bine de un kilometru şi îşi aşteaptă cumpărătorii, legate sau ţinute în ţarcuri improvizate, de-a dreapta şi de-a stânga drumului, pe care un pârâu de oameni ridică praful. Unele rumegă potolite, caii neliniştiţi sapă cu copita în pământ, în timp ce vacile îşi apără cu coarnele viţeii de care lumea se apropie prea mult.

Pe drum, o femeie se munceşte să tragă de o văcuţă care se tot opreşte ca să sugă viţelul. „O fost târg cu spor, am luat vaca asta cu tăt cu viţel cu 30 de milioane”, spune femeia şi trage de funie: Ho! Ho, mamă, ho!” Din urmă, un bătrânel povesteşte: „E bunicel preţul, altfel nu-l dădeam pe ea! Am o nepoţică mică şi am vaci acasă, numa-nţarcă şi de asta îmi trăbă alta, să am lapte la copilă. Se trezăşte şi zice către bun-sa: „Mama, lapte!” şi eu de un să-i dau dacă-i nu-i vacă bună?!”

O roată de bărbaţi s-au strâns în jurul unor perechi de cai negri ca noaptea. Se vede că sunt bine îngrijiţi. „Apoi, lumea caută cai frumoşi, pe bani puţini! Pe calul ăsta mare şi negru am cerut 120, adică 12 mii de lei. Au venit unii, au întrebat, or plecat, iară vin. Calul îi mare şi trage până la 2.500 de kilograme”, zice omul şi îşi alintă căluţii cărora le-a prins funde roşii în coadă, să-i ferească de deochi.  

Momârlanii din Valea Jiului au venit cu exemplare superbe de cai pe care îi cresc sus, pe munte. Nu au lăsat nici un leu din preţul cerut pe animalele bine îngrijite. „Îi ţinem pe munte, acasă, prin grădini, trai bun pentru animale!”, zice omul care şede parcă lipit de capetele cailor care îl tot îndeamnă cu botul la joacă. Ţi-e mai mare dragul să-i priveşti. „Am venit la târg cu iapa asta faină şi, cum s-ar zice, cu fiica ei. Mă iubesc mult, că de asta stau tot pe mine de nici nu pot mişca. Am încercat să le vând, până acuma am avut clienţi, dar nu mi-or dat preţul pe care îl vreau. Pe iapă am cerut 7.500 şi pe mânză am lăsat-o până la 2.500. Io fără preţul ăsta nu le dau că îmi cunosc caii, ştiu ce rasă bună sunt. Am unde să le ţin, nu-i bai, nu mă grăbesc”, zice bărbatul cu mustaţă. Este din Vulcan.

Marian creşte animale şi lucrează şi în domeniul silvic. „Am lucrat şi în mină, dar, de când au dat ordonanţa, o trebuit să plec şi să trec pe ce mai merge prin părţile noastre, prin Valea Jiului. Cu pădurea şi cu turismul, dar mai puţin. Viaţă grea!”

Cei mai mulţi crescători se plâng însă de preţul scăzut al animalelor. Ţăranii cred că România este o ţară unde munca cu animale îţi asigură doar supravieţuirea, iar intermediarii şi comercianţii trăiesc bine pe seama muncii lor. „Târgu-i tare fain! Am adus şi eu o văcuţă, am vândut-o, ştiţi vorba: „Marfa bună, bani adună!” Ce-i tânăr şi frumos, oricum trece. Am stat tăt lângă văcuţă, pân-am dat-o, or tăt venit negustori, s-or tocmit la preţ, d-am dat-o! Nu prea merită să ţii animale, au am cal şi căruţă şi am adus văcuţa asta, dar care nu are mijloc de transport, e amar de ei, că laşi la preţ după cum vor comercianţii care se plimbă prin sate. Cine se ocupă cu afaceri cu animale, câştigă tare bine! Ia ieftin şi dă mult mai scump!”, zice săteanul şi, la fiece mişcare, haina de piele scârţâie, semn că e purtată doar în zi de sărbătoare.  

„Foarte bine merge, avem preţuri bune, chiar foarte bune, ne-mbie lumea cu bani, da’ noi nu vrem să-i luăm”, glumeşte un cioban, care ţine mândru de-o muiere pe după umeri. Apoi, se întoarce, îşi priveşte mioarele şi se apucă să-şi spună amarul: „Venim cu ele aici în târg, dar nu ne întreabă nimeni de ele. Uite berbecul cela, ce fain îi! Se uită să-ţi dea un milion jumate pe el! Atâta! Pe oi, tăt la fel! Cât pe o haină de plastic de-aia de ploaie! Şi aia, de o porţi, te ţine o săptămână! Dreptu-i?”, clatină omul din cap. „La noi, animalele nu au preţ, păcat! Bine că le mai putem ţine, altfel nu făceam nimic. Nu să poate trăi aşa în lumea asta! Lâna, n-o mai ia nime! De când dă statul subvenţie? Vreu să ştiu că eu ţân lâna şi de acum trei ani! O tăt ţân într-un şopru! Nu ia nime. Eu chem pe unul să îmi tundă şi îmi ia 100 de mii de lei vechi pe o oaie! 10 lei! Dacă o tai eu, nu îmi dă nimeni 10 lei pe kilu de carne! Atuncia cum să mai meargă treburile la noi? Cu şmecheri de-ăştia de conduc ţara?!”, se întreabă Virgil Macovei din Băniţa şi lumea strânsă roată să-i audă vorbele, îl aprobă cuvincios din cap. Omul îşi ridică clopul şi îi priveşte pe oameni: „Eu nu mă ascund, mă ştie multă lume! Am fost şi la Măruţă în emisiune, de fapt, Măruţă o fost la mine, la stână! Asta cred, asta zâc!”

Dincolo, mai pe deal, s-au strâns oamenii să-şi numere banii şi să povestească despre târg, vremuri şi vreme: „Fain o fost şi fain timp am prins! Soare, lume multă… am adus la vânzare oi, vaci, cai. Preţuri, ca preţurile, oile merg mai slab toamna asta. Nu prea se merită să creşti animale, să trudeşti aşa cu ele. Munca noastră nu-i plătită, oamenii de fac afaceri, vin de te-nşală, la ei merge. La oamenii cinstiţi, munca nu-i cu randament. Ţara asta nu-i bună pentru cei care muncesc, doar pentru comercianţi, afacerişti”, concluzionează un bărbat care şede la poveşti cu un cunoscut, la marginea târgului.

Cei mai mulţi au reuşit să-şi dea animalele aduse la târg din moment ce până şi autorităţile sunt uimite de numărul mare de oameni care au venit în acest an la târg. “Târgul de toamnă din Pui este cu siguranţă cel mai mare târg din judeţul Hunedoara şi găseşti aici cam tot ce avem noi în judeţ. Pe lângă crescătorii de animale, vin producători cu tot felul de lucruri necesare în gospodărie, dar şi o mulţime de comercianţi. Târgul este bun, cu multe animale, cu multe oferte, foarte mulţi oameni, dar mai puţini cumpărători. Tot este bine că sunt mulţi,  când lumea când vine la târg cu siguranţă tot pleacă cu ceva acasă. Sunt şi preţuri bune şi unele mai mici sau exagerate după calitatea animalului sau speranţa vânzătorului. Sunt animale foarte frumoase care au preţ, dar altele sunt aduse pentru sacrificare. E ca la târg cel care cere trebuie să se înţeleagă cu cel care vrea să vândă”, spune Călin Marian, directorul Direcţiei Agricole care poartă şi el pe umeri un ham de piele cumpărat din târg. Şi primarul comunei Pui, Victor Stoica a ales ca „puiul târgului” o salbă de turte colorate pentru nepoţică. E uimit de numărul mare de oameni şi puhoiul de maşini care au adus la disperare poliţiştii, au blocat uliţele şi porţile satului: „Eu mă bucur că avem o asemenea afluenţă de oameni şi de comercianţi la târgul nostru. Vremea a fost bună, oameni cumsecade, marfă de toate felurile. De când sunt eu aici primar, şi uite că sunt de 17 ani, nu a fost atâta lume niciodată! Nici nu am auzit să fi fost şi înainte. Am estimat că sunt vreo 15 mii de oameni. De maşini, nici nu ştiu, fără număr! Sunt parcate peste tot până în satul vecin. La noi, este târg cu tradiţie cel din toamnă, de sute de ani se adună lumea aici şi uite că în 2017, am ajuns unul dintre cele mai mari târguri din ţară”, spune primarul care a avut ce le arăta oaspeţilor veniţi de la Bucureşti. Liderul PNL, Ludovic Orban s-a plimbat mai bine de un ceas prin târgul de animale. Târgul de toamnă din comuna Pui se ţine de sute de ani, tot de Ziua Sfintei Paraschieva.

Laura OANĂ