Replică fără precedent a senatoarei PNL Carmen Hărău

De mai mulți ani, politicianul Eleonora-Carmen Hărău a fost transformat într-un adevărat sac de box direct de către adversari, dar, mai ales, prin structuri de comunicare finanțate, sub o formă sau alta, din bani publici.

Spre surprinderea tuturor celor care o cunosc, Eleonora-Carmen Hărău este terfelită în sute de postări și acceptă să încaseze, fără replici semificative în media sau în instanțele judecătoresti, spunându-le apropiaților care nu-i înțeleg atitudinea: „Treaba politicienilor este să muncească cu credință, să trăiască legal și moral, iar politica făcută pentru oameni, este și despre umilință și smerenie. Astfel îl vei avea pe Dumnezeu lângă tine, deci n-ai a te teme de nemernici !” Și mai spune că timpul coace cireșele…

Se pare că Hărău, a avut dreptate căci, împotriva a ceea ce estimau unii “cunoscători”, într-ale politicii, îndată ce s-a hotărât să devină senator, a reușit să rămână în politică sub avalanșa de lovituri calomnioase ale adversarilor din interior și din exterior, lista de la Senat a PNL Hunedoara înregistrând un scor electoral bun, al treisprezecelea pe țară, din treizeci de senatori calificați.

Postarea de astăzi, de pe contul de facebook al senatoarei Hărău Eleonora- Carmen, face referire la ședința extraordinară a Consiliului Local al primăriei Hunedoara, din data de 23 iulie și pare să fie cea mai categorică ieșire la rampă, în plan local,  după aproape 6 ani de politică!

Era și timpul, doamnă!

Eleonora-Carmen Hărau:

„De ce mă atacați pe mine și pe colegii mei, dle primar Dan Bobouțanu, că străzile Hunedoarei sunt pline de praf nemăturat , orașul este plin de gunoi neridicat, ați transformat, cu bună știință, zona fostă industrială a orașului în groapă de gunoi, iar zonele verzi sunt vraiște?!

De ce ați recidivat în a asista pasiv cum mi se aduc injurii în plenul ședinței CL de către domnul Mititelu? Are acordul d-stră să se poarte astfel?

Și cum puteți să comparați valorea aferentă a șase luni de activitate Proserv cu trei luni de activitate Salubprest și să trageți apoi concluzia că acum cheltuiți mai puțin?! Dacă nu cumva mințiți deliberat, concediați-l pe cel care v-a dat cifrele! Știți bine că Proserv nu va mai dori să lucreze, vreodată, în domenii cu gunoaie! De ce nu-i informați corect pe consilieri?

Și de ce nu-l puneți la treabă pe dl deputat Ilie Toma?

Că nu mai avem gară, nici trenuri, nici sumele pe proiectele pe care ați trâmbițat că le-ați semnat nu vin la Hunedoara, drept urmare i-ați îndatorat pe hunedoreni la bancă să aveți bani de paranghelii și de sensuri giratorii fițoase, Știți că pensionarii cu grupele 1 și 2 așteaptă recalculări și pensii mai mari cu 25-50% de cca 30 de luni iar „creșterile” de pensii sunt, practic, scăderi? Știți că proiectul meu de lege pentru reducerea vârstei de pensionare a hunedorenilor cu doi ani stă în sertarul pesedist din CD? Și câte și mai câte…

De ce nu mergeți, împreună cu Toma, la Dragnea, la Bobora,  pentru interesele majore ale hunedorenilor și vă bateți joc de munca mea din Parlament, respingându-mi proiectele?!

Aveți majoritate în CL, in CJ, și Guvern! în plus, sunteți unul dintre cei mai puternici pesediști din județ, șeful direct al lui Toma!

Unde sunt investitorii despre care ați mințit că-i opresc eu la porțile orașului?! Puneți-vă pe treabă, domnilor, că povestea cu „Hărău, bogătoaia e de vină”, nu ține! N-a ținut, așa cum ați sperat, nici la ultimile alegeri!

Acum ați ajuns „la butoane” și oamenii sunt obligați să se întrebe ce-ați făcut, domnilor Toma și Bobouțanu, pentru Hunedoara noastră, în politică, sau, ca simpli cetățeni, în afara ei?! Ce răspundeți la această întrebare?!”

 

Notă: postările de la rubrica „faceNEWS” sunt preluate ca atare, fără modificări, de pe paginile de facebook ale autorilor.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *