Regina Maria are, de astăzi, o statuie în Centrul Istoric al Devei!
Astăzi, în Centrul Istoric al Devei, în zona Palatului Administrativ, în apropierea Parcului Cetate, a fost amplasată statuia care o reprezintă pe Regina Maria a României.
Inițiativa realizării și amplasării acestei statui este a Primăriei Municipiului Deva. Este un reper cu valoare istorică.
Regina Maria și-a adus o contribuție importantă și recunoscută pe plan național și internațional la realizarea obiectivelor naționale ale României, la sfârșitul Primului Război Mondial.
Dragostea Reginei Maria pentru România și români este de netăgăduit, dovadă și testamentul spiritual lăsat de regină poporului român: ,,Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută”.
Statuia Reginei Maria amplasată la Deva este realizată din bronz și are o înălțime de 5 metri, cu tot cu soclu, iar postamentul este placat cu piatră naturală de tip Vratza. Pe fiecare fațetă a soclului, artistul plastic a realizat câte un basorelief ornamental din bronz, cu scene reprezentative din viața Reginei.
Reamintim că statuia a fost realizată de artistul plastic Ștefan Bințințan, sculptor din municipiul Alba Iulia care a câștigat concursul de soluții organizat de administrația publică locală pentru realizarea statuii reprezentând pe Regina Maria a României.
„Sunt convins că statuia Reginei Maria va fi un obiectiv important de interes turistic și nu în ultimul rând, un crâmpei din istoria poporului român pe care trebuie să o prețuim cu toții”, a declarat Nicolae-Florin Oancea, primarul Municipiului Deva.