Regina Elisabeta a ll-a a Marii Britanii a murit, la vârsta de 96 de ani

---

Regina Elizabeth a II-a, cel mai în vârstă monarh al lumii, a văzut Marea Britanie schimbându-se dramatic de-a lungul anilor, însă ea a rămas neschimbată şi, mai mult decât atât, a rămas o prezenţă constantă în viaţa supuşilor săi.

Datoria şi familia erau cele mai importante aspecte pentru ea. În copilărie, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ea a inspirat naţiunea, iar lecţiile învăţate în acei ani au ajutat-o să se asigure că Familia Regală rămâne un simbol al tradiţiei în secolul al XXI-lea.

Prinţesa Elizabeth s-a născut în 1926, iar tatăl său, Albert – Bertie, cum era numit în familie – era al doilea fiu al regelui George al V-lea şi nu se aştepta ca, la un moment dat, să urce pe tron. Astfel, Elizabeth s-a bucurat în primul deceniu al vieţii sale de toate privilegiile de prinţesă, fără presiunea care venea din a fi moştenitorul Coroanei.

Tatăl şi mama sa, ducele şi ducesa de York, îşi împărţeau timpul între reşedinţa de la Londra şi Royal Lodge, locuinţa oficială a familiei din Windsor Great Park.

Elizabeth – Lilibet, cum îi spun apropiaţii – şi sora sa mai mică, Margaret, au fost educate acasă, de profesori privaţi. Ele au studiat, printre altele, franceză, matematică, istorie, dar şi dans, muzică şi arte plastice.

În 1936, viaţa reginei Elizabeth s-a schimbat complet. Bunicul său, George al V-lea, de care era foarte apropiată, a murit, iar unchiul său, Edward, a devenit rege. Însă acesta era îndrăgostit de Wallis Simpson, o femeie din Statele Unite, divorţată, şi a avut de ales între coroană şi iubire. În cele din urmă, Edward a ales-o pe Simpson, iar tatăl lui Elizabeth a devenit regele George al VI-lea.

După izbucnirea celui de al Doilea Război Mondial, în 1939, Elizabeth şi sora sa, prinţesa Margaret, au fost mutate de la Londra la Castelul Windsor. De acolo a ţinut primele sale discursuri la radio, devenite celebre. Într-unul dintre ele, ea i-a încurajat pe copiii britanici care fuseseră evacuaţi şi care fuseseră despărţiţi de familiile lor. Prinţesa de 14 ani, cu calm şi fermitate, le-a spus că, „în cele din urmă, totul va fi bine; pentru că Dumnezeu va avea grijă şi va aduce victoria şi pacea”.

La scurt timp după aceea, Elizabeth a început să îşi asume tot mai multe îndatoriri publice. Ea a fost numită colonel-şef al  Grenadier Guards de tatăl său şi a avut prima sa apariţie publică atunci când a inspectat trupele, în 1942. De asemenea a început să îşi însoţească părinţii în vizitele oficiale din Regat.

În 1945, Elizabeth s-a înrolat în Serviciul Teritorial Auxiliar, pentru a ajuta la efortul de război şi s-a antrenat cot la cot cu alte femei britanice pentru a deveni şofer şi mecanic bun. Deşi activitatea sa ca voluntar a durat numai câteva luni, i-a oferit lui Elizabeth şansa să interacţioneze cu o lume diferită, în afara Casei Regale.

Ea a povestit că una dintre experienţele pe care nu le va uita vreodată, în afara Monarhiei, a fost când ea şi sora sa, Margaret, au primit dreptul de a se amesteca în mulţimea care a luat parte la petrecerile de Ziua Victoriei, de după cel de-al Doilea Război Mondial.

Elizabeth s-a întâlnit pentru prima dată cu Philip Mountbatten, fiul prinţului Andrew al Greciei şi Danemarcei, când avea numai 8 ani, în timpul unei vizite la Colegiul Dartmouth, unde l-a însoţit pe tatăl său. Prinţul Philip era cadet pe atunci şi fusese însărcinat să o distreze pe mica prinţesă. Cinci ani mai târziu, cei doi s-au revăzut, la un meci de crichet, iar viitoarea regină a fost vrăjită de el. Veri îndepărtaţi, cei doi au păstrat legătura de-a lungul anilor şi, în cele din urmă, s-au îndrăgostit. Potrivit apropiaţilor, ei formau un cuplu mai puţin obişnuit. Elizabeth era tăcută şi rezervată, în timp ce Philip era exuberant şi volubil.

Tatăl ei, regele George al VI-lea, a avut rezerve în legătură cu această relaţie, pentru că Mountbatten nu era născut în Marea Britanie, avea legături cu familiile regale daneză şi elenă, nu era bogat şi avea o personalitate cam necizelată. În plus, monarhul şi-ar fi avertizat fiica cea mare că militarii sunt, de regulă, cam infideli.

Elizabeth era, însă, decisă, şi s-a măritat cu alesul în toamna anului 1947. Cum Marea Britanie îşi revenea încă după cel de-al Doilea Război Mondial, prinţesa a strâns cupoane pentru haine cu care a cumpărat material pentru rochia de mireasă. De asemenea, mulţi britanici şi-au donat propriile cupoane pentru a contribui la rochia viitoarei regine. Ceremonia impresionantă a avut loc la Catedrala Westminster din Londra, la 20 noiembrie.
Un an mai târziu s-a născut prinţul Charles, în 1948, iar singura fiică a cuplului regal, prinţesa Anne, a venit pe lume în 1950.

Încoronarea

La 6 februarie 1952, regele George al VI-lea a murit, iar Elizabeth şi-a asumat responsabilitatea de monarh. Ceremonia oficială de încoronare, ce a avut loc la 2 iunie 1953, la Westminster Abbey, a fost prima ceremonie transmisă în direct de posturile de televiziune, iar oamenii din toată lumea au putut urmări evenimentul fastuos.

Domnia reginei Elizabeth II, cea mai lungă a unui monarh britanic, a fost marcată de schimbări importante în modul în care este condus Regatul Unit, în rolul jucat de ţară în lume, dar şi de o reformă şi deschidere a monarhiei. Conform Constituţiei, Elizabeth II nu se implică în chestiunile politice şi nu îşi exprimă părerea în legătură cu ele. Cu toate acestea, discută problemele ţării săptămânal cu premierul. De altfel, ea a lucrat cu 14 prim-miniştri de când a urcat pe tron, printre care Winston Churchill, Margaret Thatcher, Tony Blair, David Cameron, Theresa May şi Boris Johnson.
Atunci când Elizabeth a devenit regină, Marea Britanie era încă un imperiu mare, cu dominioane şi teritorii anexate. Însă, în anii ’50 şi ’60, multe dintre acestea şi-au obţinut independenţa, iar Imperiul Britanic s-a transformat în Commonwealth.  Suverana a făcut din menţinerea unităţii Commonwealth-ului o prioritate şi a vizitat toate cele 52 de teritorii care îl formează, cu excepţia Camerunului şi Rwandei, cei mai noi membri.

De asemenea, ea a făcut o serie de turnee istorice, inclusiv prima vizită a unui monarh britanic la Berlin după izbucnirea Primul Război Mondial. De asemenea, ea a rostit un discurs memorabil la ONU, unde a reprezentat atât Marea Britanie, cât şi Commonwealth-ul.
Între timp, regina a mai avut doi copii, Andrew şi Edward, în 1960, respectiv 1964.
Elizabeth a lucrat neobosit pentru a apăra imaginea monarhiei şi pentru a-i pregăti viitorul. În 1969, l-a numit oficial pe prinţul Charles moştenitorul său, acordându-i titlul de prinţ de Wales. Sute de milioane de oameni au urmărit ceremonia la televizor.

În 1981, Charles s-a căsătorit cu Diana Spencer, în vârstă de numai 19 ani, iar mai târziu au apărut zvonuri că a fost presat să facă acest pas de familia sa. Nunta a atras un număr record de spectatori pe străzile Londrei, în timp ce milioane de oameni au urmărit totul la televizor. Casa Regală se bucura atunci de o popularitate extraordinară, dar căsnicia a fost departe de a fi fericită.

Anul următor a fost extrem de tensionat pentru regină, pentru că prinţul Andrew, care a servit ca pilot de elicopter, a fost trimis în războiul cu Argentina din insulele Falklands. Peste 250 de soldaţi britanici au murit în conflict, dar tânărul prinţ s-a întors acasă în siguranţă.

A urmat „annus horribilis”, 1992, când prinţul de Wales s-a separat de soţia sa Diana, despre care s-a aflat dintr-o biografie neoficială că era bulimică, se automutila şi avea o viaţă nefericită. Tot atunci a divorţat şi prinţesa Anne, iar soţia ducelui de York, Sarah Ferguson, a apărut topless în tabloide. Aşa cum era de aşteptat, popularitatea familiei regale s-a prăbuşit.

Ca şi cum nu era de ajuns, Castelul Windsor a ars, ceea ce a adus lacrimi în ochii reginei – o privelişte neobişnuită.
„1992 nu este un an la care mă voi uita înapoi cu plăcere. În cuvintele unuia dintre corespondenţii mei simpatici, s-a dovedit a fi un an oribil”, declara Elisabeta a II-a la 24 noiembrie 1992.
Patru ani mai târziu, în 1996, şi mariajul lui Charles cu Diana a luat sfârşit.

Lovitura de graţie dată popularităţii monarhiei s-a produs odată cu moartea Dianei, în 1997, într-un accident de maşină la Paris. Zile la rând, regina a păstrat tăcerea, în timp ce ţara o plângea pe cea supranumită „Prinţesa Inimilor”, ceea ce a atras numeroase critici.

În presă au început să circule zvonuri că monarhul nu vrea să îi ofere Dianei funeralii regale, ceea ce nu a făcut decât să alimenteze furia poporului. Însă, la aproape o săptămână după moartea fostei prinţese, Elizabeth a II-a s-a întors la Londra unde a dat publicităţii un comunicat.

În următorii ani, însă, cu eleganţă şi diplomaţie, regina a reuşit să recâştige inimile supuşilor. La aceasta a contribuit mult şi faptul că, în ultimii ani, a dat dovadă de mai multă flexibilitate. De exemplu, i-a permis în cele din urmă prinţului Charles să se însoare cu iubirea vieţii sale, Camilla Parker Bowles, şi chiar a găzduit o recepţie în onoarea cuplului la Castelul Windsor.

De asemenea, ea este o bunică devotată pentru prinţii William şi Harry. Prinţul William a povestit că a ajutat-o foarte mult pe soţia sa, ducesa Catherine, în planificarea nunţii, dar şi să se adapteze la rigorile Casei Regale.

După mai mult de 70 de ani pe tron, regina Elizabeth II era în continuare activă, avea circa 430 de angajamente pe an şi susţinea sute de organizaţii caritabile.

A continuat să primească la Londra oficialităţi, iar ultima vizită oficială a întreprins-o în Germania, în 2015, iar împreună cu prinţul Philip – care a murit pe 9 aprilie 2021 – a fost, în noiembrie acelaşi an, în Malta.

În ceea ce priveşte viaţa sa privată, îi plăcea să citească, să rezolve integrame şi să se uite la wrestling la televizor.

De la începutul anului 2020, după ce a fost declarată pandemia de Covid-19, regina s-a retras cu prinţul Philip la Castelul Windsor, de unde a trimis numeroase mesaje de încurajare poporului său.

În 2021, regina a trecut prin cel mai dificil moment, moartea soţului ei, prinţul Philip, cu care a fost căsătorită 73 de ani, despre care a spus că a fost „pur şi simplu forţa mea”.

Regina Elizabeth II a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a sărbătorit anul acesta, alături de întreaga naţiune, 70 de ani de domnie.