Regele Mihai I al României împlineşte miercuri 96 de ani. Programul evenimentelor dedicate Majestăţii Sale

În numele Regelui Mihai I, Principesa Margareta, Custodele Coroanei, va decora, în Sala Tronului a Palatului Regal din Bucureşti, miercuri, de la ora 17.00, o serie de personalităţi şi colaboratori ai Casei Majestăţii Sale Regelui, din ţară şi de peste hotare. Alături de Principesa Moştenitoare se vor afla Principele Radu şi Principesa Maria.

De asemenea, cu ocazia zilei de naştere a Majestăţii Sale Regelui, în prezenţa Alteţelor Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta, Principele Radu şi Principesa Maria, Ateneul Român va găzdui, în aceeaşi seară, începând cu ora 19.00, cea de-a zece ediţie a concertului anual de binefacere organizat de Fundaţia Principesa Margareta a României.

Concertul va fi oferit de violonistul Remus Azoiţei, pianista Alexandra Dăriescu şi tenorul Teodor Ilincăi, alături de Orchestra Fundaţiei Principesa Margareta a României, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare.

Fondurile obţinute în urma concertului vor fi folosite în beneficiul programului Tinere Talente, prin intermediul căruia Fundaţia oferă burse de studiu tinerilor artişti aflaţi în situaţii materiale dificile. Anul acesta Fundaţia Principesa Margareta a României aniversează zece ani dedicaţi tinerelor talente, trei sute de burse oferite şi peste 1,2 miilioane de euro investiţi în viitorul cultural al României.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *