Reforma administrativă, adusă în atenția Guvernului
Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, a ridicat problema privind reforma administrativă la ședința care a avut loc la Guvernul României. Edilul din Petroșani susține cu argumente reorganizarea administrativ-teritorială. Solicitarea edilului vine în contextul în care Comisia Europeană alocă sume importante de bani pentru regiunile miniere și nu numai pentru proiecte integrate.
”O problemă importantă, spun eu, care cumva a trecut în planul doi, este reforma administrativ – teritorială a României. Ridic această problemă având în vedere următorul exercițiu financiar european și faptul că există premise foarte serioase de a absorbi foarte mulți bani pentru zonele miniere dezafectate din Europa, inclusiv cazul Văii Jiului. Prin Just Transition Funds, în următorii 7 ani vor fi 4,5 miliarde de euro. Problema este în felul următor: în Valea Jiului se observa deja al treilea val de migrație. Primul val a fost plecarea în străinătate, al doilea val către centrele urbane mari din România, iar al treilea val se observă de un an și jumătate – doi, respectiv plecarea oamenilor din celelalte localități ale Văii Jiului către Petroșani, care este cel mai mare oraș din Valea Jiului și asta nu este bine. Dacă nu facem o reformă administrativă, desigur nu se poate doar pentru Valea Jiului, ci pentru întreaga Românie, practic nu vom putea să dezvoltăm unitar aceste zone și nu este numai cazul Hunedoarei, ci este și la Galați, la Dolj, la Gorj aceeași problemă. Dacă nu vom reuși să avem o decizie unitară, aplicată, vom pierde acești bani, și pe fonduri europene, și pe Just Transition Funds, care este un fond special, și atunci se va accentua această problemă. Rugămintea mea este să reînceapă discuțiile pe această chestiune”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani, în cadrul întâlnirii de la Guvern.
Primarii mai multor municipii din România au fost prezenți la București, în cadrul întrevederilor organizate de Asociația Municipiilor din România. Tiberiu Iacob Ridzi este purtător de cuvânt în cadrul AMR.
Primarii de municipii reuniți în Asociația Municipiilor din România, au avut o întâlnire de lucru, la Guvern, cu premierul Ludovic Orban, Raluca Turcan-viceprim-ministru, Vasile-Florin Cîţu – ministrul finanțelor publice, Ion Ştefan-ministrul lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei.
Colaborator