Redirecţionarea cotelor din impozitul pe venit va putea fi realizată până la 30 iunie

Persoanele care vor să redirecţioneze sume din impozitul pe venit aferent anului 2019 către ONG-uri şi alte entităţi nonprofit sau unităţi de cult vor putea să depună formularele cu datele entităţilor/unităţilor de cult alese până la data de 30 iunie 2020, noul termen stabilit şi pentru depunerea declaraţiei unice, a anunţat miercuri Ministerul de Finanţe.

„Persoanele care vor să redirecţioneze sume din impozitul pe venit aferent anului 2019 către ONG-uri şi alte entităţi nonprofit sau unităţi de cult vor putea să depună formularele cu datele entităţilor/unităţilor de cult alese până la data de 30 iunie 2020, noul termen stabilit şi pentru depunerea declaraţiei unice”, arată ministerul într-un comunicat.

Ca urmare a declanşării pandemiei coronavirus, Ministerul Finanţelor Publice a propus prorogarea mai multor termene de declarare şi plată a obligaţiilor fiscale, iar în acest context, neintroducerea prorogării termenului până la care se depune formularul 230 – Cerere privind destinaţia sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat – ar fi condus la diminuarea fondurilor atrase de entităţile nonprofit şi unităţile de cult, precum şi pentru acordarea de burse private.

Bonificaţiile acordate pentru declaraţia unică, de până la 10% din impozitul datorat, nu afectează sumele din impozitul pe venit aferent anului 2019 în cazul contribuabililor care dispun asupra destinaţiei unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venit, pe baza declaraţiei unice. Astfel, sumele redirecţionate vor fi calculate la valoarea impozitului datorat, fără diminuările oferite de bonificaţii.

La începutul acestui an, Guvernul a aprobat propunerea Ministerului de Finanţe de a prelungi termenul de depunere a formularului 230 şi a declaraţiei unice, de la 15 martie până la data de 25 mai, termen care a fost din nou prelungit până la data de 30 iunie.

„Întrucât, în cursul anului 2019, măsura privind susţinerea entităţilor nonprofit, a unităţilor de cult sau pentru acordarea de burse private a fost modificată începând cu veniturile lunii aprilie 2019 (2% ianuarie – martie; 3,5% aprilie – decembrie), iar persoanele fizice care au optat pentru distribuirea sumelor din impozitul pe venit au utilizat două formulare, câte unul pentru fiecare perioadă, ANAF a publicat în luna martie a acestui an şi un formular simplificat, care cuprinde ambele perioade de raportare”, precizează ministerul.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *