Record istoric al vânzărilor de apă minerală în luna iulie
Societatea Naţională a Apelor Minerale, producător de apă minerală naturală deţinut de Ministerul Economiei, a anunţat marţi că a vândut, în luna iulie 2021, un volum de apă de 129 de milioane de litri, cu peste 20 de milioane de litri mai mult decât în perioada similară a anului 2020, ceea ce constituie un record istoric.
„Urmare a condiţiilor climatice, a acţiunilor de promovare a apei minerale naturale, de conştientizare a publicului asupra beneficiilor acesteia, dar mai ales a optimizării exploatărilor, Societatea Naţională a Apelor Minerale (SNAM) a realizat, în luna iulie 2021, un volum al vânzărilor de apă de 129 de milioane de litri, cu peste 20 de milioane de litri mai mult decât în perioada similară a anului 2020. Rezultatele se constituie într-un record istoric, mai cu seamă în condiţiile de concurenţă cu alte tipuri de ape îmbuteliate”, a informat compania.
În perioada ianuarie – iulie 2021, SNAM a vândut o cantitate de 680 de milioane de litri de apă, al doilea cel mai bun rezultat al ultimilor cinci ani, estimările pentru întreg anul în curs indicând o tendinţă ascendentă din punct de vedere comercial, care să stabilească şi pentru întreg anul un record pentru intervalul 2016-2021.
„Avem o reală satisfacţie în obţinerea acestui rezultat, ca efort comun al noii echipe de management a SNAM, atât în sfera operaţională, de extracţie şi livrare către îmbuteliatori, cât şi în activităţile conexe, precum promovarea noilor izvoare neexploatate sau a serviciilor de analize de Laborator, pe care le furnizăm tuturor celor interesaţi. Ne propunem păstrarea acestui ritm“, a declarat Iuliu-Alin Udrişte, director general SNAM.
Deţinătoare a 34 de licenţe de exploatare şi a 8 licenţe de explorare, SNAM este cea mai importantă unitate din domeniul extracţiei şi livrării de ape minerale naturale şi terapeutice, furnizând, în prezent, aproximativ 50% din volumele de apă minerală naturală îmbuteliate de către societăţile comerciale de profil din ţară.
Societatea are acţionar unic statul român, prin Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului.
news.ro