Razii, în Vulcan și Lupeni. În urma unei sesizări de violență în familie, au fost descoperite și două arme
Peste 50 de polițiști, au participat în cadrul unei razii în Vulcan și Lupeni, joi dimineața, în urma cărora, au fost legitimate 235 de persoane, au fost verificate 18 societăți comerciale, iar în trafic, după ce au fost oprite 68 de mașini, iar 9 șoferi au rămas fără permis.
Tot ieri, oamenii legii, au fost sesizați de o femeie, din Vulcan, că a fost agresată, în timp ce se afla pe stradă, de soțul ei, un bărbat în vârstă de 49 de ani. În urma sesizării, polițiștii au emis un ordin de protecție, iar cu această ocazie, a fost scos la iveală că, bărbatul agresor deținea în locuință două arme și muniție aferentă, care au fost ridicate pentru expertiză.
În dimineața zilei de ieri, 10 octombrie 2024, în municipiile Vulcan și Lupeni, polițiștii au organizat o acțiune cu efective mărite, tip „Razie”, pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică.
În cadrul raziei, au fost angrenați peste 50 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice și luptători ai Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase.
Acțiunea a urmărit prevenirea și combaterea oricăror fapte cu violență, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, prevenirea traficului și a consumului de droguri și depistarea participanților la traficul rutier care încalcă normele legale privind circulația pe drumurile publice.
În cadrul raziei, în Vulcan și Lupeni, polițiștii au legitimat 235 de persoane, inclusiv prin utilizarea aplicației E-DAC, au verificat 18 de societăți comerciale și au oprit în trafic, pentru control, 68 de autovehicule, 44 conducători auto fiind testați, în vederea determinării consumului de alcool sau substanțe psihoactive.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 16 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 20.635 de lei, 9 dintre acestea vizând încălcări ale legislației rutiere (fiind luată și măsura complementară a reținerii unui permis de conducere).
În data de 10 octombrie 2024, la ora 06:46, Poliția Municipiului Vulcan a fost sesizată de o femeie cu privire la faptul că, în urma unei discuții în contradictoriu cu soțul ei, un bărbat în vârstă de 49 de ani, din municipiul Vulcan, în timp ce se deplasa pe strada Mihai Viteazu, din localitate, a fost agresată de către acesta.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie și amenințare și au emis ordinul de protecție provizoriu față de bărbat.
De asemenea, în urma verificărilor, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că bărbatul deține în locuință două pistoale (posibil din categoria armelor neletale), ce au fost ridicate în vederea expertizării.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor.
De asemenea, au fost verificate peste 130 de persoane ce fac obiectul unor proceduri judiciare.
Polițiștii au fost sprijiniți de jandarmii din cadrul I.J.J. Hunedoara.
Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, în întreg județul, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică pentru toți cetățenii.
Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara va lua, în continuare, toate măsurile necesare pentru protejarea cetățenilor și menținerea ordinii publice în județul Hunedoara”, precizează IPJ Hunedoara.