Razii în Hunedoara, ce s-au lăsat cu mii de lei amenzi și depistarea a două persoane ce erau date în urmărire națională

În cadrul raziei, în municipiul Hunedoara, polițiștii au legitimat 121 de persoane, inclusiv prin utilizarea aplicației E-DAC, au verificat 14 de societăți comerciale și 41 de persoane care fac obiectul unor proceduri judiciare și au oprit în trafic, pentru control, 62 de autovehicule, 17 conducători auto fiind testați, în vederea determinării consumului de alcool sau substanțe psihoactive.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 19 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 4.125 de lei, majoritatea vizând încălcări ale legislației rutiere.

În cursul raziei, polițiștii au depistat un tânăr de 29 de ani, din Hunedoara, pe numele căruia Judecătoria Hunedoara a emis, în 07 noiembrie 2024, un mandat de executare a pedepsei închisorii prin care a fost condamnat la 2 ani și 7 luni închisoare cu executare, pentru comiterea unor infracțiuni la regimul circulației rutiere.

De asemenea, polițiștii au descins la o locuință situată în Hunedoara, unde au depistat un tânăr de 22 de ani, din Hunedoara, care era dat în urmărire națională și internațională. Pe numele acestuia, Judecătoria Hunedoara a emis, la data de 27 martie 2024, un mandat de executare a pedepsei închisorii prin care a fost condamnat la 1 an și 4 luni închisoare cu executare, pentru comiterea unor infracțiuni la regimul circulației rutiere. Cei doi au fost depuși în penitenciar, în vederea executării pedepselor privative de libertate.

Tot în timpul desfășurării raziei, pe bulevardul Mihai Viteazu, din Hunedoara, polițiștii rutieri au oprit o autoutilitară care transporta 300 de bucăți pavaj, provenite prin demontare de la lucrările efectuate pe domeniul public din Hunedoara, cu privire la care au demarat verificări pentru stabilirea legalității provenienței.
De asemenea, în timpul raziei Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată de o femeie cu privire la faptul că fiica sa, în vârstă de 36 ani, la data de 06 noiembrie 2024, a plecat de la domiciliu și nu s-a mai întors, fiind posibil să se afle în pădurea situată în zona cartierului Zlaști. În urma mobilizării efectivelor participante la razie, la scurt timp de la primirea sesizării, persoana în cauză a fost depistată, constatându-se că nu a fost victimizată. Totodată, a fost solicitat un echipaj al ambulanței, care a examinat-o medical și ulterior a transportat-o la un spital de psihiatrie.

În cadrul acțiunii, polițiștii au desfășurat o serie de controale în barurile, cafenelele și localurile aflate în proximitatea unităților școlare. Scopul acestor verificări l-a constiuit depistarea și identificarea elevilor care absentează nemotivat de la cursuri și își petrec timpul în astfel de locații, în timpul orelor de program.

În cadrul acțiunii, polițiștii au verificat mai multe localuri și au purtat discuții cu reprezentanții acestora, reamintindu-le că servirea minorilor în timpul programului școlar este interzisă și poate atrage sancțiuni. Elevii depistați pe terase au fost luați în evidență și vor fi informați atât părinții acestora, cât și conducerile unităților de învățământ la care sunt înscriși.

Acțiunile de acest tip fac parte dintr-un program de combatere a absenteismului școlar inițiat de polițiști în colaborare cu unitățile școlare, având drept scop reducerea abandonului școlar și a victimăzării minorilor. Astfel de controale, care au avut loc și în alte localități, vor continua în perioada următoare.

Polițiștii au fost sprijiniți de jandarmii din cadrul I.J.J. Hunedoara.

Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, în întreg județul, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică pentru toți cetățenii.

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara va lua, în continuare, toate măsurile necesare pentru protejarea cetățenilor și menținerea ordinii publice în județul Hunedoara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *