Raportul privind Codul de procedură penală, trimis la Camera Deputaţilor. Opoziţia reclamă că nu a fost timp pentru studierea documentului

Raportul privind proiectul de Lege pentru modificarea Codului de procedură penală a fost trimis la Camera Deputaţilor, iar plenul a început dezbaterile pe modificări. Opoziţia reclamă că nu a fost suficient timp pentru studierea documentului, care are peste 300 de pagini, în condiţiile în care raportul a fost publicat la ora 18.00, iar conducerea Camerei vrea ca votul final să se dea luni, şedinţa plenului urmând să dureze cât este necesar pentru acest lucru.

Raportul Comisiei speciale a fost publicat în jurul orei 18.00 pe site-ul Camerei Deputaţilor, iar dezbaterea pe modificări a început puţin după ora 18.15.

Opoziţia a reclamat că nu a fost suficient timp pentru a parcurge raportul.

„Care este diferenţa dacă se votează acum sau miercuri? (…) Programul de guvernare al PSD este un paradis penal. O persoană s-a cocoţat în fruntea partidului şi dă ordine ca Ceauşescu. Este o lege care ne va crea o nesiguranţă de a merge pe stradă ziua în amiaza mare”, a spus deputatul USR Stelian Ion.

Florin Iordache a luat cuvântul în plen şi a spus de mai multe ori că prin aceste modificări se doreşte „stoparea abuzurilor”.

„Am foarte multe elemente care susţin această iniţiativă. Să votaţi cu mintea dumneavoastră pentru că noi chiar ne-am dorit să punem capăt abuzurilor. Prezentarea unor oameni cu cătuşe care s-au dovedit apoi a fi nevinovaţi – vrem să rezolvăm asta. Vrem ca procurorilor să le fie repartizate dosarele aleatoriu. Faptul că noi dorim înlocuirea sintagmei îndoială rezonabilă cu indicii temeinice este tocmai pentru că am văzut în practică cum se fac dosare doar pentru indicii. Dacă după câţiva ani se dovedeşte că a fost o greşeală, cine îi mai dă acelui om înapoi zilele, nopţile pierdute? Ne-am săturat de abuzuri, ne-am săturat de justiţie făcută prin protocoale, chiar vă rog să vă uitaţi pe amendamente, pe modificări. Noi vrem să aducem România pe un drum normal. Ne-am săturat de abuzuri. În programul de guvernare asta aveam prevăzut, să punem capăt abuzurilor. Ne-au cerut judecătorii să punem capăt abuzurilor făcute de procurori asupra lor”, a spus Iordache.

Majoritatea PSD-ALDE este decisă să ţină şedinţa până când se redactează raportul, iar apoi să voteze modificările la Codul de procedură penală.

Una dintre ultimele modificări adoptate luni în comisie stabileşte că „termenele pentru exercitarea căilor de atac declarate împotriva hotărârilor pronunţate până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi pentru motivele prevăzute de aceasta încep să curgă la data intrării sale în vigoare”.

Deputaţii USR au venit la şedinţa plenului îmbrăcaţi cu tricourile campaniei ”Fără penali”.

În opinia USR, Codul de procedură penală pe care coaliţia PSD-ALDE se pregăteşte să-l treacă pe repede-înainte este un instrument creat cu scopul de a restrânge aria de acţiune a procurorilor şi de a-i favoriza pe inculpaţi şi infractori.

Printre aceste modificări: interzicerea publicării informaţiilor despre dosare penale în curs; dacă prima instanţă a dispus achitarea, instanţa de apel nu poate dispune condamnarea în urma reaprecierii în fapt şi în drept, ci doar în urma apariţiei unor elemente noi; suspiciunea rezonabilă este înlocuită cu indiciile temeinice.

”Este încălcat un principiu de drept, potrivit căruia temeinicia este verificată într-o fază ulterioară, prin coroborarea probelor, suspiciunea rezonabilă fiind suficientă pentru demararea cercetării. Este agresată limba română, suspectul nemaifiind persoana pentru care există o suspiciune, ci persoana pentru care există indicii temeinice că a săvârşit fapta. Concret: pentru a proteja un martor, nu mai ajunge suspiciunea rezonabilă că este în pericol, trebuie aduse indicii temeinice; pentru o percheziţie, în situaţia în care viaţa sau integritatea cuiva este în pericol (exemplu :trafic de persoane), nu mai sunt suficiente suspiciunile rezonabile, este necesar să existe indicii temeinice; pentru a dispune o expertiză toxicologică nu mai sunt suficiente suspiciuni rezonabile cu privire la o intoxicaţie, trebuie indicii temeinice; pentru mandatul de percheziţie nu mai sunt suficiente suspiciunile rezonabile, trebuie aduse indiciile temeinice (exact cele posibil a fi găsite în urma percheziţiei); pentru măsuri preventive (de exemplu suspect periculos, care ar putea fugi), nu sunt suficiente suspiciuni rezonabile, trebuie motive temeinice; pentru măsuri preventive (de exemplu suspect periculos, care ar putea fugi), pătrunderea organului într-o locuinţă se poate face doar în baza unor indicii temeinice, nu doar în baza unei suspiciuni rezonabile; în cazul cererilor de strămutare a judecării cauzei, suspiciunea rezonabilă de imparţialitate poate fi probată, indiciile temeinice practic niciodată, deci instrumentul strămutarii cauzei este golit de conţinut”, atenţionează USR.

Conform modificărilor, condamnarea trebuie dovedită în integralitate prin probe, şi nu dincolo de orice îndoială rezonabilă; denunţul nu poate fi făcut decât în termen de 6 luni de la data faptei, pentru a putea fi folosit de denunţător la reducerea pedepsei sale; înregistrările dintr-un caz care conduc la descoperirea altei infracţiuni nu pot fi folosite pentru dovedirea noii infracţiuni; suspecţii şi inculpaţii vor participa la audierea martorilor.

De asemenea, a fost introdus un motiv nou de revizuire a sentinţei: dacă nu toţi judecătorii din complet au semnat hotărârea, se poate solicita revizuirea.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *