Raport privind activitatea desfășurată de către Direcția Poliția Locală Deva, în anul 2023

În perioada 01.01.2023 – 31.12.2023, polițiștii locali din cadrul Direcției Poliția Locală Deva, având la bază prevederile Legii nr.155/2010 Poliției Locale coroborate cu prevederile HG nr.1332/2010 privind aprobarea Regulamentului-Cadru de organizare și funcționare a Poliției Locale și cu prevederile Ordonantei de Urgenta nr.57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, precum și în conformitate cu prevederile Hotărârilor Consiliului Local Deva si a tuturor actelor normative care intră în sfera de competență au acționat înregistrând următoarele rezultate:

 

  1. Structura Ordine și Liniște Publică (OP);

Polițiștii locali au aplicat un număr de 908   sancțiuni;

  1. Structura Circulație pe Drumurile Publice (CR)

Polițiștii locali au aplicat un număr de 2392 sancțiuni;

III. Structura Disciplina în Construcții, Activitate Comercială, Protecția Mediului

Polițiștii locali au aplicat un număr de 553 sancțiuni;

  1. Centrul Monitorizare Video Trafic

S-au preluat un număr de 2377  sesizări telefonice. De asemenea, operatorii din cadrul compartimentului operator trafic supraveghere au dat un număr de 1179 sesizări şi s-au efectuat 2567 de identificări în Baza Națională de Date. Totodată au pus la dispoziție eliberarea de date obtinute cu ajutorul camerelor de supraveghere, la 131 de solicitări venite din partea institutiilor competente, în baza protocoalelor de colaborare.

 

ALTE ACTIVITĂȚI:

  • Structura Ordine și Liniște Publică:

– polițiștii locali asigură transportul de valori de la Primăria Municipiului Deva la Trezorerie și retur;

– asigură transportul și protecția personalului din cadrul DPLEPSC, a ofițerului de stare civilă pentru buna desfășurare a activității de oficiere a casătoriilor în afara sediului Casei Casătoriilor;

– asigură protecția personalului din aparatul de specialitate al primarului, prin paza care se efectuează permanent la ușa de acces în Primăria Municipiului Deva;

– asigură protecția personalului din cadrul Direcției Impozite și Taxe Locale Deva;

– însoțesc executorii judecătorești la evacuările din imobilele aparținând Primăriei Municipiului Deva;

– sesizări scrise – 37 răspunsuri;

– sesizări prin aplicaţia Deva 24 – 35 răspunsuri;

– răspund şi soluționează sesizări telefonice și de operator venite prin Dispeceratul Poliției Locale;

De asemenea, prin efectuarea patrulelor mobile și pedestre se previne săvârșirea eventualelor fapte de natură antisocială care ar putea periclita viața și integritatea persoanelor.

 

 

  • Structura Circulație pe Drumurile Publice:

– restricţionarea traficului rutier cu ocazia lucrărilor la carosabil – 68 acţiuni;

– restricționarea traficului rutier cu ocazia adunărilor publice – 113   acțiuni;

– au răspuns prin aplicația Deva 24, la un număr de 102 sesizări;

– au primit în audiență 57 persoane;

– au soluţionat 44 petiţii primite de la cetăţeni;

– autovehicule fără stăpân/abandonate, monitorizate 122;

– autovehicule staţionate neregulamentar, ridicate 650;

– autovehicule fără stăpân/abandonate, ridicate de proprietar în urma somaţiei – 72;

– au implementat 1820 P.V., în Baza Naţională de Date a Poliției Române.

 

  • Structura Disciplina în Construcții, Activitate Comercială, Protecția Mediului:

– polițiștii locali au efectuat controale pentru identificarea lucrărilor de construcții executate fără autorizaţie de construire sau desfiinţare, după caz, inclusiv a construcţiilor cu caracter provizoriu, în număr de 151.

– polițistii locali au verificat  respectarea normelor legale privind afişajul publicitar, şi orice altă formă de afişaj/reclamă, inclusiv cele referitoare la amplasarea firmei la locul de desfăşurare a activităţii economice, în număr de 46.

– politistii locali au verificat  ridicarea deşeurilor menajere de către operatorii de servicii de salubrizare, în conformitate cu graficele stabilite, în număr de 253.

– politistii locali au verificat legalitatea activităţilor de comercializare a produselor, desfăşurate de operatori economici, persoane fizice şi juridice autorizate şi producători particulari în pieţele agroalimentare si târguri, respectarea prevederilor legale de către administratorii pieţelor agroalimentare precum şi vericarea comerciantilor ambulanți, în număr de 947.

 

 

Direcția Poliția Locală Deva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *