Ramblas, Barcelona, Spania. Din nou moarte, din nou lacrimi, din nou terorism!
Cuvântului “ terorism” apare în bagajul lingvistic european în zorii Revoluției Franceze, în 1789, când Academia Franceză a statuat în lexicon, prin termenul terorism, starea indusă populației de către guvernele din Paris. Autoritățile vremii luau atunci măsuri extreme care instauraseră “domnia terorii”, în încercarea de a stăvili desele revolte. Și cum toate trebuie să aibă un nume, domnia terorii a fost numită terorism. Teroarea, ca formă de a domina, de a constrânge, de a determina schimbări majore în atitudinea oamenilor ca indivizi și ca grupuri de indivizi, îmbracă forme diverse, unele dintre ele foarte rafinate, practicate chiar și în statele de drept, bazate pe carențe legislative majore care permit abuzul, sau pe lipsa de cooperare a victimelor. Tendința de a supune prin frică este, oarecum, atavică, dar majoritatea statelor aflate pe bătrânul continent au preocupări de a rezolva prin punerea sub control, prin scoaterea în afara legii, a actelor de abuz.
Dar unde se va trage, în cele din urmă, granița între libertatea și securitatea individului, în condițiile în care grupări de scelerați transformă, din ce în ce mai des, oaze de pace, liniște, confort și prietenie în băi de sânge? Cât de mult vor fi restrânse libertățile, pentru a beneficia de siguranță?
Este greu răspunsul la această întrebare. Pentru că morții și răniții de la Barcelona, ca și cei din 22 martie 2016 de la Bruxelles, ca și cei din 14 iulie 2016 de la Nissa, ca și cei din 19 decembrie 2016 de la Berlin, ca și cei de pe Westminster Brige din 22 martie 2017, au rude, prieteni cunoscuți îndurerați. Ei vor purta în țările lor de baștină, aflate pe întreg Pământul, durerea și vestea că o astfel de grozăvie se poate întâmpla oricui, oricând, oriunde, inclusiv în legănul vechi al civilizației, în bătrâna Europă. Pentru că mass-media internațională face, pe bună dreptate, ample relatări ale acestor evenimente cutremurătoare. Deocamdată, ceea ce se poate vedea cu ochiul liber este armata mobilizată să patruleze în spațiile publice, inclusiv pe plajă, imagine cu care turiștii par a se fi obișnuit, căile de acces spre zonele pietonale blocate împotriva potențialilor invadatori dinspre carosabil, desele legitimări în serile de promenadă…
Dar vor reuși demenții instaurarea fricii nediferențiate, difuze, atotcuprinzătoare? Pare că această întrebare are un răspuns. Iar răspunsul este foarte optimist. Organizația Mondială a Turismului prezintă creșteri anuale de 4,4% ale numărului persoanelor care se deplasează în scop turistic. Procentul de creștere a turismului european este chiar mai mare. Cu alte cuvinte, în anii aceștia de tulburare teroristă de după 2011, cca 150 mil. de oameni, în plus, de la un an la altul, sunt interesați să călătorească și să vadă lumea. Este răspunsul cel mai elocvent, răspunsul dat de umanitate, înaintea celui dat de guverne: și anume că speranței de bine, setei de cunoaștere, aspirației spre a respira civilizație nu li se poate pune căpăstru prin teroare!
Eleonora-Carmen HĂRĂU
