Dar din dar se face Rai
Mai multe doamne cu un suflet de aur ne-au obișnuit cu acțiunile caritabile. Pe principiul “dar din dar se face Rai”, câteva femei din Deva organizează acțiuni caritabile, prin care vor astfel să îndulcească zilele celor care au nevoie de ajutor. Acțiunile dedicate Zilei Internaționale a Copilului au debutat, sub sloganul “Conștientizare și comunicare între generații”, 40 de elevi din clasele primare de la Colegiului Tehnic Dragomir Hurmuzescu și ai Școlii Gimnaziale din Băița au devenit preț de câteva clipe “nepoții” vârstnicilor aflați în Centrul medico-social Sfântul Nectarie din Deva.
“Prima acțiune s-a desfășurat la Centrul medico-social” Sfântul Nectarie” din Deva. Doamnele noastre voluntare au pus mână de la mână și au făcute 40 de pachete cu dulciuri și fructe pentru 40 de copii care au venit să viziteze bunicuțele de la centrul social coordonat de părintele Diniș. Musafirii centrului au fost elevii de clase primare de la Școala Gimnazială din Băița și ai Colegiul Tehnic” D. Hurmuzescu” din Deva”, ne spune d.na, Iulia Raicu inițiatoarea grupului de voluntare.
Micuții le-au oferit vârstnicilor și momente artistice. Astfel, au marcat Ziua Internațională a Copilului sub semnul voluntariatului și al ajutorării semenilor.
“Copiii împreună cu dascălii lor au destins atmosfera cu câteva momente artistice. Cântecele prin glasurile de copii au adus pe chipul brâzdat de ani și griji a bunicuțelor, o rază de lumină și chiar lacrimi de bucurie în ochi.
Și cum dar, din dar se face, copii de la Băița, nu au venit cu mâna goală, ci au adus și câteva pachete cu alimente pentru a fi pregătite în centru și servite la masa cea de toate zilele.
Întâlnirea de suflet dintre micuți și persoanele în vârstă a avut și un rol de conștientizare și comunicare între generații. De asemenea, conștientizarea de către copii a nevoii de prețuire, respect și întrajutorare pentru persoanele vârstnice care se află în situații mai vulnerabile”, ne-a mai spus d.na Iulia.
Acțiunile doamnelor din Deva nu se opresc aici. O mână de femei cu suflet mare încearcă, astfel, să aline suferințele celor aflați în nevoie, iar bucuria e și mai mare atunci când poți dărui.
Monika BACIU