Răfuială între două grupuri de transfugi. Doi migranţi au murit înjunghiaţi şi un al treilea a fost rănit

Autorităţile din judeţul Arad au fost alertate de un migrant din Afganistan care anunţa că este rănit şi că alţi doi bărbaţi din grupul său au fost ucişi prin înjunghiere. Bărbatul a indicat autorităţilor locaţia în care se află, în câmp, în apropiere de Autostrada A1, în dreptul localităţii Şagu.

Potrivit anchetatorilor, se pare că a fost vorba de o răfuială între două grupuri de migranţi, lângă Autostrada A1, în dreptul localităţii Şagu.

Bărbatul rănit a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad unde a fost operat de urgenţă, în urma numeroaselor plăgi prin înjunghiere de pe corp. Acum el este stabil şi conştient şi urmează să fie audiat de procurorii care doresc, astfel, să afle cum au murit cei doi camarazi ai săi.

Trupurile celor doi migranţi decedaţi au fost transportate la Medicina Legală, unde se va stabili exact cauza morţii.

La nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad a fost întocmit un dosar de urmărire penală, in rem, pentru două infracţiuni de omor şi o infracţiune de tentativă de omor.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *