Raed Arafat: Focarele vor fi luate în calcul în ceea ce priveşte incidenţa cazurilor de COVID-19
Şeful DSU, Raed Arafat, a declarat că focarele vor fi luate în calcul în ceea ce priveşte incidenţa cazurilor de COVID-19, astfel că va exista un tablou mai clar a situaţiei pandemiei din România.
„S-a luat decizia ca începând cu următoarea hotărâre de Guvern, vor fi introduse şi focarele, la solicitarea Ministerului Sănătăţii şi a INSP, nu vom mai scoate unele focare din calcul, deci vor fi introduse focarele în calcul, ceea ce înseamnă că incidenţa va avea o creştere pentru că vor intra şi focarele în calcul. Acest lucru se va întâmpla cam de la jumătatea săptămânii viitoare şi este decis deja de CNSU”, a declarat Arafat la Digi24, vineri seara.
Raed Arafat a mai precizat că impactul nu va fi unul foarte mare, având în vedere noile calcule.
„Nu am calculele în faţă, dar impactul nu va fi unul extraordinar de mare. Va fi, totuşi, un calcul pe care colegii de la INSP îl consideră mai fidel pentru că va lua totalul cazurilor pozitive şi nu va elimina cele care sunt în unele focare. După unele discuţii s-a ajuns la concluzia că având în vedere scăderea şi că numărul testelor este la 30.000 şi totuşi avem rata de pozitivare care este destul de mică în ultima perioadă, totuşi, să nu mai lăsăm focarele la o parte şi să lucrăm cu un total”, a mai declarat Arafat.
Şeful DSU a precizat că aceste focare sunt cu precădere în spitale şi centre de îngrijire ale bătrânilor.
news.ro