Radu Sorin: „Nu există dezvoltare fără fonduri europene”
Universitatea din Petroșani are în derulare o serie de proiecte care au ca finanțare bani europeni. În această perioadă cheia succesului într-o instituție o reprezintă atragerea de cât mai multe fonduri europene.
Mai mult decât atât instituția de învățământ superior de la Petroșani mai are proiecte și prin programul de Tranziție Justă.
Despre toate aceste lucruri ne vorbește Prof Univ Dr Ing Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani.
„O dezvoltare a unei universități în această perioadă și în viitor nu poate fi concepută fără finanțare europeană. Fie că vorbim despre consorțiile universitățiilor europene finanțate direct de la Bruxelles fie că avem proiecte prin PNRR cum este cel cu digitalizarea, fie că avem un proiect prin POR pe care l-am finalizat și altele pe care le vom propune pentru etapa următoare. Mai avem proiecte în cadrul programului de Traziție Justă sau altele create cu sprijinul ADR Vest. Scriem propuneri de proiecte și sperăm să obținem punctajul necesar pentru a obține și finanțare. Toate acestea au rolul de a crește dotarea universității, de a crește eficiența spațiilor de învățământ în care ne desfășurăm activitatea, de a crește confortul în cămine și la cantina studențească. Au drept scop până la urmă pregătirea la un nivel european și mondial al studenților noștri și pregătirea continuă a cadrelor didactice”, a declarat Prof Univ Dr Ing Radu Sorin Mihai rectorul Universității din Petroșani.
În acest moment din cauza problemelor care există la nivel național pricinuite de tăierea fondurilor, universitatea din Petroșani a fost și ea nevoită să facă anumite plăți către anumiți furnizori cu întârziere.
„Toate UAT-urile, școliile și universitățile sunt puțin afectate pentru că trebuie să încheiem unele proiecte și din cauza faptului că am plătit cu întârziere anumiți furnizori, ne presează să găsim soluții în așa fel încât să finalizăm aceste proiecte în parametrii pe care ni i-am asumat și să reușim să funcționăm și să plătim la timp furnizorii de produse și de servicii”, a mai precizat sursa citată.
Monika Baciu