Rachete antigrindină, lansate pentru protejarea culturilor agricole
Nu mai puțin de 178 de rachete antigrindină au fost lansate, în perioada 5 – 11 august , din cinci puncte de lansare ale Unităţilor de combatere a căderilor de grindină din Prahova, Vrancea, Oltenia, Timiş şi Mureş, pentru a proteja două milioane de hectare de culturi agricole.
„În intervalul 5 – 11 august 2022, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în cadrul Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor, a realizat 12 acţiuni de intervenţii active în atmosferă pentru combaterea a 29 de celule convective – formaţiuni noroase cu grindină în formare. Din punctele de lansare ale Unităţilor de combatere a căderilor de grindină din Prahova, Vrancea, Oltenia, Timiş şi Mureş au fost lansate 178 rachete antigrindină (RAG), pentru a proteja circa 2 milioane ha de culturi agricole, precum şi comunităţile locale din zonele de intervenţie. În zonele protejate de infrastructura Sistemului nu a căzut grindină”, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Potrivit reprezentanților MADR, de la începutul acestui sezon, în perioada 15 aprilie – 11 august 2022, din punctele de lansare ale Unităților de combatere a căderilor de grindină din cadrul SNACP, au fost realizate, în total, 89 de intervenții active în atmosferă, pentru combaterea a 526 de celule convective, un consum total de 3.301 de rachete antigrindină.
Judeţele care au raportat culturi afectate de secetă sunt Alba, Arad, Bacău, Bihor, Botoşani, Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Ilfov, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea şi Vrancea.
Suprafaţa totală afectată de secetă a crescut la 337.267 hectare în 33 judeţe, inclusiv Hunedoara.
Monika BACIU