Qatar – Berea ar putea fi interzisă pe toate cele opt stadioane de la Cupa Mondială

Cu doar câteva zile înainte de începerea Cupei Mondiale, gazdele din Qatar fac presiuni asupra FIFA să oprească vânzarea de bere pe cele opt stadioane ale turneului, relatează The Guardian.

Vânzarea de alcool este supusă unui control sttict în Qatar, dar urmează să fie permisă în imediata apropiere a locurilor unde se desfăşoară partidele şi a zonelor pentru fani, precum şi în hoteluri.

Budweiser este unul dintre cei mai mari sponsori ai FIFA, dar sâmbătă i s-a transmis să îşi mute standurile la care îşi vând produsele pe stadioane în locaţii mai puţin vizibile.

The Times relatează că Qatar 2022 vrea acum să meargă şi mai departe şi că discuţiile sunt în desfăşurare între FIFA şi Budweiser. Vineri este aşteptată o decizie, dar se crede că berea ar putea fi interzisă pe toate stadioanele.

Budweiser rămâne unul dintre partenerii cheie ai FIFA şi, dacă i se refuză posibilitatea de a vinde bere sau de a avea vreo vizibilitate la meciurile de la Cupa Mondială, atunci forul de conducere al fotbalului ar încălca un contract de mai multe milioane de dolari.

 

FIFA şi proprietarul Budweiser, AB InBev, au fost contactaţi pentru comentarii.

Ca răspuns la solicitarea de a-şi muta punctele de vânzare, AB InBev a declarat pentru Sky News: „AB InBev a fost informată pe 12 noiembrie şi lucrează cu FIFA pentru a muta punctele de vânzare în locaţii conform instrucţiunilor. Lucrăm cu FIFA pentru a oferi fanilor cea mai bună experienţă posibilă. Obiectivul nostru este să oferim cea mai bună experienţă posibilă pentru consumatori în noile condiţii.”

Dacă interzicerea berii va continua, singurul loc în care suporterii vor putea bea alcool va fi într-un parc dpentru fani special organizat, unde Budweiser a dezvăluit deja că o băutură de 500 ml va costa 11,60 lire sterline, precizează The Guardian.

Câteva baruri de hotel vor percepe între 12 şi 15 lire pentru o bere sau un pahar de vin.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *