PwC: Peste o treime dintre directorii generali din România apreciază că modelul de afaceri al companiei trebuie reinventat pentru a supravieţui în următorul deceniu

„Ponderea directorilor generali din România care cred că organizaţiile lor au nevoie de reinventarea modelului de afaceri pentru a supravieţui în următorul deceniu a crescut la 37% în acest an, de la 27% în ediţia anterioară a PwC CEO Survey”, relevă sondajul.

Principalii factori care influenţează modul în care companiile din România generează valoare şi care impun transformarea acestora sunt noile tehnologii, schimbările în comportamentul consumatorilor şi reglementările guvernamentale, consideră respondenţii.

Astfel, marea majoritate a acestora (80%) au menţionat tehnologia ca factor decisiv al schimbării, în ultimii cinci ani, 74% au menţionat schimbările în comportamentul consumatorilor, iar 68% reglementările guvernamentale.

„Concluzia sondajului nostru este că, pentru a rămâne viabile şi rentabile şi peste zece ani, companiile din România, asemenea celor de la nivel global, vor trebui să-şi continue procesul de reinventare impus de tehnologii şi schimbările în materie de reglementare. Tot mai mulţi CEO sunt conştienţi că schimbarea este necesară şi iau deja măsuri în această direcţie prin dezvoltarea de noi produse şi servicii, adoptarea noilor tehnologii şi încheierea de parteneriate strategice pentru îmbunătăţirea capabilităţilor”, declară Dinu Bumbăcea, country managing partner PwC România.

Pe de altă parte, peste două treimi (69%) dintre directorii generali din România spun că mediul de reglementare este un obstacol pentru reinventarea modelului de afaceri, 58% indică lipsa de competenţe în rândul forţei de muncă a companiei lor, 53% lipsa tehnologiilor şi 49% instabilitatea lanţului de aprovizionare.

”Măsurile potrivite pentru fiecare companie sunt diferite, în funcţie de strategia, modelul operaţional, contextul industrial şi peisajul concurenţial. Directorii generali trebuie să aibă o idee clară despre modul în care afacerile, proiectele sau alte investiţii creează valoare şi să fie dispuşi să ia decizii dificile, fie că este vorba de realocarea resurselor între activităţi sau de redimensionarea acestora. Alocarea agilă a resurselor este un atribut recunoscut al companiilor cu performanţe şi profitabilitate ridicate şi, ca urmare cel puţin până la un punct, este necesară pentru reinventarea modelului de afaceri”, explică Dinu Bumbăcea.

Conform sondajului, 53% dintre executivii din România raportează o realocare a resurselor (financiare şi umane) de peste 10% de la un an la altul.

Sondajul mai arată că 37% dintre CEO din România prevăd creşterea economiei în acest an, faţă de 26% în 2023. Ca urmare, proporţia celor care estimează un declin economic a scăzut de la 62% la 47%.

Preocupările directorilor generali din România în următorul an rămân inflaţia, volatilitatea macroeconomică şi conflictele geopolitice.

37% se declară foarte sau extrem de încrezători în privinţa perspectivelor de creştere a veniturilor propriilor companii în următoarele 12 luni faţă de 52% în 2023, iar 30% anticipează o scădere.

61% sunt de părere că inovaţiile tehnologice vor schimba într-o măsură mare sau foarte mare modelul de afaceri în următorii trei ani.

Astfel, 53% cred că Inteligenţa Artificială Generativă (GenAI) va schimba semnificativ modul în care companiile îşi desfăşoară activitatea şi va intensifica concurenţa în următorii trei ani.

65% afirmă că organizaţiile lor au în curs de desfăşurare acţiuni pentru îmbunătăţirea eficienţei energetice.

41% intenţionează să facă cel puţin o achiziţie în următorii trei ani.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *