Puncte de Vedere. Expoziție de fotografie la Orăștie

Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva (MCDR), prin intermediul Muzeului de Etnografie și Artă Populară Orăștie, în colaborare cu Asociația Artiștilor Fotografi Hunedoreni (AAFH), vă invită la vernisajul expoziției intitulate „Puncte de Vedere”, eveniment ce va avea loc joi, 14 martie 2024, începând cu ora 18:00, în clădirea fostei Sinagogi din Municipiul Orăștie, situată pe Strada Cetății, nr. 1.

Expoziția prezintă publicului 24 de lucrări, de la tot atâția artiști fotografi, printuri de mari dimensiuni (100×70 cm), creații care se dorește a fi o sinteză o sinteză a nivelului valoric al expozanților, lucrări fotografice selectate din cadrul expozițiilor ce au avut loc la Galeria de Artă a Municipiului Hunedoara, „FotoGrafic ART”, în februarie 2024 și a Salonului de iarnă, intitulat „Foto DIALOG”, de la MCDR, în decembrie 2023, evenimente ce s-au bucurat de patronajul Asociației Artiștilor Fotografi din România.

Expoziția „Puncte de Vedere”, așa cum ne dezvăluie titlul evenimentului, conține o varietate conceptuală a lucrărilor, ce are la bază dificila sarcină de a distila munca de teren, pentru a o transforma în imagine cu încărcătură emoțională, o îngemănare combinatorie a genurilor fotografice, ce greu poate fi descrisă în cuvinte.

„Evenimentul este o pledoarie despre realitate, o realitate obiectivă care se transformă în limbaj pictural, mai mult sau mai puțin alterat de tușa artistului. Pe de o parte, realismul se întoarce la formele de început, când artistul transcria realitatea în imagine celebrând natura și corpul uman. Leonardo da Vinci susținea că adevărata și neîntrecuta tehnică pentru a crea o operă de artă autentică este reprezentarea directă și fidelă a unui obiect natural. Pe de altă parte, consemnarea se poate construi ca imagine ce stă sub semnul deconstrucției controlate, o atitudine experimentală de abordare a unei noi realități, ca interpretare arzând în irealitate. Mai presus de orice provocare tehnică, expoziția de la Orăștie vorbește despre idei, conferind conținut bucuriei de a celebra faptul că vedem în mod diferit lumea”, spune Grigore Roibu, președinte AAFH.

Expun: Francisc Németh, Vasile Sârb, Sebastian Vasiu, Octavian Simion, Nicolae Oprea, Cătălin Mătăsaru, Călin Corpaciu, Alexandru Popa, Horea Preja, Marius Isfan, Alexandru Corici, Andrei Rosetti, Daniel I. Iancu, Mihai Panaitescu, Iulian Solda, Edwina Kasler, Radu Muntean, Cristian Rus, Adrian Sopincean, Marius Țăruși, Ioan Todor, Cristian Resiga, Adrian Stoica, Grigore Roibu.
Curatori: Mihai Căstăian, Grigore Roibu, Daniel I. Iancu.

Expoziția este rodul colaborării parteneriale dintre AAFH, MCDR și Muzeul de Etnografie și Artă Populară Orăștie. Manifestarea expozițională, aflată la cea de-a treia ediție, duce mai departe intenția noastră de a face înțeles fenomenul fotografic contemporan și promovarea creației artistice prin intermediul unui limbaj universal care completează spațiile goale despre trecut și prezent.

 

Secția de Marketing și Relații cu Publicul

MCDR Deva

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *