Pui de șorecar salvat din Retezat            

O micuţă pasăre de pradă a fost găsită în Retezat şi adusă la recuperare în Deva. Un crescător de vite a găsit şorecarul pe munte şi i s-a făcut milă de biata pasăre care nu mai putea să zboare. Şi-a dat seama că puiul este înfometat şi a coborât-o la o cabană. Iniţial, toată lumea a crezut că este vorba de un pui de acvilă, o răpitoare ocrotită prin lege, aşa că turiştii de acolo s-au mobilizat să o salveze.

„Îi o puiuţă de acvilă”, le-a spus văcarul turiştilor de la Cârnic. „N-o mai putut zbura pentru că-i slab, ei nu găsesc prea mulţi şoareci, aici, în Retezat”, explica omul în timp ce pipăia guşa puiului speriat. Pe mica prădătoare, a găsit-o un crescător de animale, sus, în munte, când păzea cireada de vite: „Mi-o părut rău de puiuţ, l-am găsit pe drum şi mi-am zis că îl dăruiesc la cineva. Îi trebuie apă şi carne, dar nu am avut nimic carne la mine, uite, îi mort de foame.” L-a adus la o cabană unde avea loc o tabără de artă. Impresionaţi de gestul bărbatului, oamenii au sărit să ajute înaripata. Au încercat să o hrănească, dar şi-au dat seama că puiuţul are nevoie de îngrijirea unor profesionişti. „Noi aici avem doar carne tocată preparată deja cu piper pentru mâncare, nu cred că este bună şi de la bucătărie nu are să-mi dea altceva. E acvilă? Doamne! Trebuie dusă la veterinar! E specia rară asta, să ştiţi! Nici nu poate bea apă de slăbită ce este”, constată una dintre participantele la tabără. „Am vorbit la bucătărie să decongeleze rapid nişte carne şi să ne-o aducă aici, să încercăm să-i dăm ceva mâncare până ajunge la doctor”, spune Valentin Ţăruş, organizatorul taberei.

Salvatori de răpitoare

Până la urmă, puiuţul a ajuns exact unde trebuie, în adăpostul unui şoimar din Deva, obişnuit să se îngrijească de răpitoare. Micuţul era atât de slăbit că abia avea puterea să se zburlească la oameni. După ce biologul Dorin Cărăbeţ l-a luat în grijă, puiul de şorecar a început să-şi revină. „Mi l-au adus slab rău! Şi foarte stresat! E într-adevăr un pui, dar nu de acvilă, ci e şorecar. E speriat şi asta se vede pentru că are penajul ridicat pe ceafă, penele desfăcute, ciocul deschis, ne-ar mânca un pic”, glumeşte bărbatul. Chiar dacă era încă slăbit, micul şorecar era gata să-şi atace salvatorii.

De ani de zile de când se ocupă de răpitoare, Dorin Cărăbeţ a învăţat limbajul corporal al păsărilor. Toţi cei de la Asociaţia Peregrinus sunt obişnuiţi cu răpitoarele: „Este un şorecar comun, e juvenil, este un exemplar tânăr. După toate probabilităţile este mascul, e şi foarte slab şi vede că are ceva probleme de sănătate. Trebuie să-l hrănim, să-l verificăm, şi încet, încet, să-l pregătim de reabilitare”, spune şoimarul Dorin Cărăbeţ care are un adăpost chiar în Deva. Aici l-a îngrijit, l-a hrănit şi l-a pregătit pentru eliberare. Şorecarul are nevoie de copaci sau păduri pentru a cuibări, dar îi plac zonele deschise precum terenurile agricole sau păşunile pentru a vâna.

Traiul greu de la munte

Biologul spune că, după ce şi-a părăsit cuibul şi a devenit independent, micul şorecar a avut probleme cu găsirea hranei, care e mai greu de procurat în zona de munte. „Eu bănuiesc că are vreo două luni. Cam la o lună şi un pic, şorecarul îşi părăseşte cuibul, dar depind de părinţi. Ei zboară, dar încă le aduc părinţii hrană până învaţă să vâneze bine. Doar apoi se răzleţesc şi devin independenţi. Acest micuţ este încă în faza în care încă primea hrană de la adulţi. În zona montană, hrana este mai greu de găsit. Pasărea a tot slăbit până a ajuns în imposibilitatea de a zbura şi nu s-a mai putut descurca”, bănuieşte şoimarul devean. Acesta spune că oricine găseşte astfel de exemplare ar fi bine să le predea specialiştilor – medicilor veterinari sau celor din Asociaţia Peregrinus, care ştiu cum să le poarte de grijă. Şorecarul se recunoaşte uşor după colorit – are un brun roşcat pe spate, guşa de culoare deschisă. Banda de culoare deschisă peste piept are forma literei „U”. Are o constituţie robustă, gât scurt, aripi late şi capul relativ mare. Ciocul şi picioarele au forma caracteristică răpitoarelor şi este bine să ştii să te fereşti de ele. Lungimea unui şorecar este până în 60 de centimetri, anvergura aripilor este undeva la 1,30 metri, iar greutatea variază între 500 de grame şi 1,2 kg. Această specie de răpitoare se hrăneşte în general cu prăzi mici precum şoarecii de câmp, păsări, insecte sau chiar iepuri. S-au adaptat bine şi în oraşe şi păzesc de pe marginea în căutarea animalelor care traversează sau chiar sunt lovite de maşini. Odată întremat, şorecarul din Retezat a fost eliberat şi şi-a reluat traiul în natură.

Laura OANĂ