PSD ne-a salvat de „băieții blocați în baie”!
Președintele Iohannis l-a desemnat luni, la propunerea coaliției de guvernare, pe Dl Mihai Tudose, pentru a forma un alt guvern PSD.
Ne apropiem, și cu concursul Președintelui, care, de această dată a dovedit o surprinzătoare operativitate, de finalul unei crize generate de PSD. Este greu să califici această criză : halucinantă, i-au zis unii, ridicolă, caraghioasă, surprinzătoare, păguboasă pentru partidele aflate la guvernare dar, mai ales, pentru țară.
Văicăreli de felul : „Ce putem face?! Niște băieți s-au baricadat în baie, la Palatul Victoria, și pun democrația și statul de drept în pericol!”, cu referire la Ponta și la Grindeanu , din partea purtătorului de cuvânt al PSD, și al altor oficiali ai coaliției de guvernare, au fost de natură să provoace hohote de râs chiar și celor mai acerbi moderatori, apărători ai politicii roșii, și să lase perplex o mare parte din electoratul PSD. Oare nu erau băieții din baie ultimii prim-miniștri ai PSD?! Nu era Ponta reperul lor de bună guvernare, piscul interesului față de soarta românilor și al mândriei de a fi român?! N-a fost el propunerea PSD pentru candidatura la președinția României, cea mai înaltă demnitate în stat?! N-a fost Grindeanu, până cu câteva zile înainte de criză, șeful unui guvern cum nu „se mai există” pe mapamond?! Cum răspunde la aceste întrebări propaganda roșie?
Negocierea întreprinsă de dl. Dragnea, pe sub preș, cu reprezentanții UDMR, pentru a se asigura că are voturi destule să dărâme propriul guvern, a produs alte valuri de indignare, inclusiv în rândul activului PSD, mai ales în Ardeal și Banat.
Dar PSD are de luni un potențial prim-ministru, un fost ministru al defunctului guvern Grindeanu. Se devoalează clar faptul că analiza în baza căreia guvernul Grindeanu a fost demis a fost doar un pretext. Performanțele d-lui Tudose, ca ministru, așa cum sunt ele prezentate la pagina 33 a celebrului raport făcut de Darius Vâlcov, sunt catastrofale: doar două măsuri îndeplinite parțial se adaugă celor 17 măsuri neîndeplinite! Dacă evaluarea fluturată sub ochii românilor, aproape o lună, ar fi fost altceva decât o găselniță inventată de Dragnea pentru a explica un lucru de neexplicat, Mihai Tudose nu numai că n-ar fi trebuit avansat în post… Ar fi trebuit remaniat.
Probabilitatea ca o formulă guvernamentală condusă de Mihai Tudose să administreze în continuare România este foarte mare, dată fiind aritmetica susținerii parlamentare. Nu putem însă să nu ne punem întrebarea : “Pe când o nouă evaluare?” Căci lipsa de realism a programului de guvernare al PSD îi permite lui Daddy Dragnea să constate “incompetența” oricărei persoane puse pe postul de prim-ministru, îndată ce ea va refuza să fie marionetă. Nimeni nu va putea îndeplini programul de guvernare promis de PSD în campania electorală! De ce? Fiindcă porcii nu pot fi făcuți să zboare, pe Olt nu poate curge pălincă , nici zaibăr pe Neajlov, nici lapte și miere pe drumurile patriei!
Eleonora- Carmen Hărău
Senator PNL de Hunedoara