PSD cârpeşte legea monumentelor UNESCO, pe care tot ei au dat-o de gard
Deputatul Natalia Intotro (PSD) a iniţiat un proiect de lege care să permită, printre altele, Consiliului Judeţean Hunedoara să asigure paza cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei. Proiectul deputatei PSD modifică o lege nefuncţională adoptată pe vremea lui Adrian Năstase. Mai mult, deputata se laudă cu faptul că PSD a reuşit să blocheze deportarea administrativă a Cetăţilor Dacice, deşi tot PSD a fost partidul care a iniţiat acea lege
Scurtă recapitulare
Febra aurului dacic din Munţii Orăştiei rămâne un subiect fierbinte, greu de ţinut sub control, deşi au existat zeci de anchete şi dosare penale. Legile pentru protejarea patrimoniul UNESCO au fost multe, ineficiente şi contradictorii, motiv pentru care braconajul arheologic pare de neoprit. Doar la Sarmizegetusa Regia au încetat să scurme kosonarii, după preluarea monumentului de către administraţia judeţeană. Şi pentru că nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită, Curtea de conturi a decis că toate cheltuielile făcute pentru paza monumentului UNESCO sunt nelegale. Auditorii Curţii invocă o lege din Epoca Năstase care n-a fost niciodată operantă.
Legea pesedistă care a lăsat cetăţile fără pază
În anul 2000, premierul Mugur Isărescu a semnat o ordonanţă de urgenţă pentru protejarea patrimoniului UNESCO. Actualul Guvernator al BNR stabilise că monumentele din lista patrimoniului mondial trebuie păzite de efective ale Ministerului de Interne, „în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului”. Un an mai târziu, când PSD-ul lui Adrian Năstase a ajuns la putere, actul normativ a fost modificat în sensul că a fost exclusă implicarea Guvernului prin hotărâri, iar paza „se asigură, fără plată, de către Ministerul de Interne”. Câtă vreme cetăţile jefuite de braconieri au fost administrate de Ministerul Culturii, nimeni nu a cerut explicaţii şefilor de la Interne pentru lipsa pazei. Discuţii contradictorii au apărut abia în 2013, când Sarmizegetusa Regia a fost preluată de Consiliul Judeţean Hunedoara.
O discuţie uitată. Modificarea legii
Conducerea de atunci a judeţului a cerut Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Hunedoara şi Jandarmerii din judeţ să asigure paza monumentului UNESCO. Generalul Viorel Sălan, şeful jandarmilor hunedoreni de atunci (acum, senator PSD), a refuzat să apere Sarmizegetusa pe motiv că n-ar fi avut efective suficiente. Deşi discuţiile au fost confirmate de trei dintre cei care au participat la dezbatere, Sălan nu a recunoscut niciodată poziţia sa de atunci, mulţumindu-se să spună că „nu comentează anumite aspecte”. Consiliul Judeţean Hunedoara a angajat o firmă de pază, însă auditorii Curţii de conturi susţin că plata acestui serviciu s-a făcut nelegal. În aceste condiţii, a apărut iniţiativa deputatei Natalia Intotero care modifică legea în sensul că paza „se asigură de către administratorul monumentului, Ministerul Afacerilor Interne, prin Jandarmeria Română asigură măsuri de ordine şi siguranţă publică”.
Cine face şi desface, tot timpul are ce face
La iniţiativa deputatului Natalia Intotero s-au lipit alţi 46 deputaţi PSD şi ALDE. „Doresc să le mulţumesc tuturor colegilor mei care susţin proiectul pe care l-am iniţiat. Grija faţă de istoria noastră înseamnă respect pentru generaţiile viitoare. O dovadă a înţelegerii importanţei patrimoniului nostru este şi respingerea Legii prin care se prevedea înfiinţarea unei Administraţii a Cetăţilor Dacice şi trecerea acestora în subordonarea Ministerului Culturii”, scrie Intotero într-o notă informativă la iniţiativa care cârpeşte o lege proastă a PSD-ului condus de fostul premier Adrian Năstase. Mai mult, Intotero bifează ca pe o reuşită a partidului din care face parte respingerea legii ce îşi propunea să deporteze administrativ cetăţile dacice la Bucureşti. Ceea ce omite, însă, să spună Natalia Intotero este faptul că hulita lege a fost iniţiată de PSD, prin Ionuţ Volpescu, ministrul PSD al Culturii şi mai apoi prin Marian Neacşu – liderul de grup al deputaţilor PSD din mandatul trecut.
Marcel BOT