Protocol pentru susținerea cercetărilor arheologice în Munții Orăștiei

Consiliul Județean Hunedoara a adoptat vineri, în ședința ordinară, Protocolul de cooperare pentru punerea în valoare a cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei – monumente înscrise în Lista patrimoniului mondial UNESCO.

Protocolul este încheiat între Consiliul Judeţean Hunedoara, Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca şi Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva și are ca obiectiv principal stabilirea unui cadru de cooperare, colaborare şi finanțare privind cercetările arheologice sistematice de la Cetăţile Dacice din Munţii Orăştiei, în scopul punerii lor în valoare din punct de vedere ştiinţific, cultural şi turistic.

În scopul realizării obiectului şi atingerii scopului protocolului, Consiliul Județean Hunedoara va participa la cofinanţarea cercetărilor arheologice sistematice din perimetrul Cetăţilor Dacice din Munţii Orăştiei, la un nivel de cel puțin 100.000 de lei anual și va asigura implementarea şi facilitarea schimbului de experienţă şi bune practici cu alte entităţi similare de la nivel internaţional, în speţă BIBRACTE EPCC (Franţa).

Potrivit Protocolului, materialul arheologic descoperit va intra în patrimoniul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane, membrii colectivului ştiinţific putând prelua piese pentru studiu, pentru o perioadă de cel mult 6 luni.

Valorificarea ştiinţifică se va realiza prin Rapoarte de cercetare, studii monografice, lucrări de specialitate şi de popularizare a rezultatelor cercetării, comunicări ştiinţifice la conferinţe şi colocvii interne şi internaţionale etc.

Protocolul va fi încheiat pentru o perioadă de 5 ani.

Notă: Documentul aprobat poate fi consultat pe site-ul www.cjhunedoara.ro la secțiunea Ședințe CJH/Ședința din 29 martie 2019, la punctul 2 al ordinii de zi.

Informații suplimentare

Cetățile Dacice din Munții Orăștiei sunt obiective înscrise în Lista patrimoniului mondial UNESCO, conservarea, restaurarea și punerea lor în valoare, precum și dezvoltarea durabilă a întregii zone în care sunt amplasate acestea fiind considerate priorități de către Consiliul Județean Hunedoara.

În anul 2012, prin Hotărâre de Guvern, Consiliul Județean Hunedoara a dobândit dreptul de administrare asupra monumentului istoric Sarmizegetusa Regia – Grădiștea de Munte. Prin HCJ nr. 40/2019 s-a solicitat Guvernului României transmiterea dreptului de administrare de la Ministerul Culturii și Identității Naționale la Consiliul Județean Hunedoara asupra cetăților dacice de la Costești-Cetățuia, Costești-Blidaru, Luncani-Piatra Roșie și Bănița.

Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei Cluj Napoca are calitatea de instituție organizatoare a cercetărilor arheologice sistematice în Cetățile Dacice din Munții Orăștiei și, în parteneriat cu Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva și Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj Napoca asigură responsabilitatea științifică a problematicii siturilor dacice.


Biroul de presă

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *