Protest tăcut la Facultatea de Drept din Bucureşti faţă de modificările legislaţiei penale: Aproximativ 100 de studenţi cu Constituţia în mâini stau pe treptele instituţiei de învăţământ
Aproximativ 100 de studenţi ai Facultăţii de Drept din Bucureşti protestează miercuri, la ora 13.00 faţă de modificările legislaţiei penale. Protestul este unul tăcut, tinerii stând pe treptele instituţiei de învăţământ cu Constituţia în mâini.
Asociaţia Studenţilor în Drept i-a chemat pe studenţii Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti miercuri, la ora 13:00, în faţa facultăţii, la o „manifestare mută”, de condamnare a iniţiativelor de modificare a legislaţiei penale., afirmând că acestea aduc atingere statului de drept si supremaţiei Constituţiei României.
„Cu toţii cunoaştem iniţiativele aflate în Parlament pentru modificarea legilor justiţiei şi a Codurilor Penale. De altfel, credem că efectele negative irecuperabile pe care mare parte din aceste schimbări le-ar produce sunt de netăgăduit. Diferite voci din spaţiul public aşteaptă reacţia studenţilor de la Drept, care ar fi loviţi în mod direct de aceste măsuri mai mult decât alte categorii sociale”, spun reprezentanţii Asociaţiei Studenţilor în Drept.
Astfel, după modelul şi în susţinerea acţiunilor judecătorilor, procurorilor şi ale auditorilor de justiţie, studenţii de la Drept sunt chemaţi miercuri de la ora 13:00 în faţa facultăţii, la un „manifest mut”, pentru a demontra că nu sunt ignoranţi la schimbările propuse şi nu le susţin.
„Colegi, vă propunem să aduceţi cu voi copii ale Constituţiei României. Ne vedem pe treptele facultăţii, în faţa lui Cicerone, a lui Papinian, a lui Justinian, Solon şi Licurg pentru că ştim de peste 2000 de ani că dreptul nu se construieşte arbitrar, pentru diferite interese care nu sunt ale „cetăţii”. Într-un asemenea moment critic credem că trebuie să arătăm că studenţii, cei care de-a lungul timpului au fost primii care au criticat asemenea măsuri, sunt în continuare o voce relevantă în societate”, spun studenţii la Drept.
Ei afirmă că propunerile de modificare a legilor justiţiei aduc atingere statului de drept si supremaţiei Constituţiei României.
„Suntem cu toţii vulnerabili în faţa nedreptăţii ce se va instaura şi legaliza în societatea românească. Credem că asociaţia noastră studenţească, prin misiunea ei de educare si cultivare a spiritului civic şi juridic, trebuie să tragă un semnal de alarmă şi să sancţioneze astfel de acte antisociale, injuste şi supuse arbitrariului”, adaugă Asociaţia Studenţilor în Drept.
Luni, magistraţii de la mai multe instanţe din ţară şi din Capitală au protestat faţa de modificarea legilor Justiţiei şi faţă de preconizatele modificări ale Codului penal şi ale Codului de procedură penală.
Marţi, magistraţii de la mai multe instanţe au anunţat că vor protesta zilnic faţă de modificarea legilor Justiţiei şi a codurilor penale, printre acesştia numărându-se cei de la Judecătoriile Sibiu, Deva sau Râmnicu Vâlcea.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat că magistraţii pot protesta ca cetăţeni, dar din punct de vedere al funcţiilor pe care le ocupă, trebuie să respecte legile speciale şi Constituţia, precizând că va exprima un punct de vedere mai clar după ce se va documenta.
La rândul său, procurorul general al României, Augustin Lazăr, a spus că magistraţii îşi doresc un dialog cu cei care vor să modifice legile după care funcţionează sistemul judicar şi că magistraţii care au luat poziţie faţă de modificările care ar urma să fie făcute în Parlament la aceste legi ”au luat o atitudine care la nivel european cu precizie înseamnă o lecţie anticorupţie”.
Tot marţi, Alianţa Naţională a Asociaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) a anunţat că se alătură protestelor în stradă, afirmând că modificările impuse în Parlament la Legile justiţiei, precum şi cele preconizate în cazul Codului Penal, respectiv Codului de procedură penală, sunt fără precedent şi „strigătoare la cer”. Studenţii spun că vor ieşi să protesteze în stradă inclusiv în această seară.
news.ro