Protest al magistraţilor, în faţa Curţii de Apel Bucureşti, nemulţumiţi de modificările aduse legilor justiţiei
Aproximativ o sută de magistraţi protestează, duminică seară, în faţa Curţii de Apel Bucureşti, nemulţumiţi de modificările aduse legilor justiţiei. De asemenea, ei îşi declară susţinerea faţă de procurorul general Augustin Lazăr, evaluat de ministrul Justiţiei. „Respectarea avizului Comisiei de la Veneţia”, „Prezent pentru evaluare”, „Justiţie independentă” sunt câteva dintre mesajele afişate de participanţii la protest. Procurorul general, Augustin Lazăr, a transmis, duminică, un mesaj în care susţine că ”tânăra magistratură din România a ajuns la maturitatea şi profesionalismul care-i permit să reziste la presiuni şi influenţe exterioare” şi afirmă că independenţa magistraţilor este ”o necesitate”, nu un privilegiu. În plus, Lazăr susţine că ”magistraţii sunt obligaţi să apere independenţa justiţiei ca pe o garanţie pentru societate”.
Protestul a fost anunţat, pe Facebook, de judecătorul Cristi Danileţ. „Duminica, de la ora 17.30, reprezentanţi ai magistraţilor din toată ţara vor protesta în faţa Curţii de Apel Bucureşti”, el enumerând printre nemulţumiri modificările aduse legilor justiţiei, codurilor penale, „ignorarea şi ridiculizarea Comisiei de la Veneţia” şi evaluarea procurorului general de către ministru.
Protestatarii au pancarte pe care scrie „Respectarea avizului Comisiei de la Veneţia”, „Prezent pentru evaluare”, „Justiţie independentă”, „Respectul pentru Justiţie nu e opţional”, „Nu vrem o Justiţie sub control politic”, „Separaţia şi echilibrul puterilor în stat”.
„Încercăm să atragem atenţia Guvernului şi Parlamentului că justiţia este o putere independentă şi aşa trebuie să rămână. Din păcate, în ultimul an s-au promovat proiecte de acte normative care încalcă standarde internaţionale”, a declarat judecătorul Cristi Danileţ, de la Tribunalul Cluj.
Potrivit acestuia, modificările aduse la legile justiţiei „par a favoriza infractorii”.
„Ni se taie din pârghiile necesare pentru a face dreptate”, a spus el.
Un alt magistrat a menţionat că participanţii la miting s-au adunat să îl susţină pe procurorul general, Augustin Lazăr.
În apropiere se află şi persoane care le strigă magistraţilor „Ruşine”, dar şi persoane care îi susţin pe aceştia.
news.ro