Proiectul de ordonanţă de urgenţă prin care este înființată Poliția Animalelor, pus în dezbatere publică
Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunţat, marţi, că a fost publicat proiectul de ordonanţă de urgenţă care stabileşte atribuţii clare în sarcina poliţiştilor în vederea gestionării situaţiilor de pericol pentru animale. Acesta prevede că poliţiştii pot emite un ordin de plasare a unui animal rănit sau maltratat într-un adăpost, autorităţile locale având obligaţia de a pune la dispoziţie astfel de spaţii, în mod permanent. Totodată, actul normativ stabileşte că poliţiştii pot intra într-o locuinţă sau sediu fără acordul proprietarului, dacă au indicii că acolo se află un animal în pericol.
Vela a susţinut declaraţia de presă în faţa Ministerului de Interne, unde s-au aflat şi câinele Şuier, pe care l-a numit „emblema” MAI, cât şi Max, câinele adoptat „după ce a trecut printr-o situaţie gravă şi delicată”.
Vela a spus că pe site-ul MAI a fost postat proiectul de ordonanţă pentru întărirea măsurilor de protecţie a animalelor, „act normativ ce eficientizează implicarea poliţiştilor şi a autorităţilor locale în gestionarea situaţiilor de pericol pentru animale”, iar persoanele interesate pot transmite propuneri timp de zece zile.
Vela a declarat că actul normativ este rezultatul întâlnirilor şi dezbaterilor avute cu specialişti din MAI, din alte instituţii şi cu reprezentanţi ai asociaţiilor iubitorilor de animale.
„Proiectul are ca scop protejarea animalelor aflate în pericol prin stabilirea unui mecanism care va permite poliţiştilor să emită un ordin de plasare a animalului agresat, rănit sau maltratat într-un adăpost. De asemenea, prin proiectul de ordonanţă instituim obligaţia consiliilor judeţene şi a CGMB de a asigura cu caracter continuu şi permanent servicii publice de adăpostire a animalelor, fie prin organizarea unor adăposturi proprii, fie prin încheierea unor contracte cu grădini zoologice, cu iubitori de animale sau cu alte entităţi”, a detalia ministrul de Interne.
El a precizat că animalele pot fi date în custodie temporară unor ONG-uri, care fac dovada îndeplinirii condiţiilor de adăpostire şi îngrijire a acestora, pentru a putea fi oferite spre adopţie.
Ordinul de plasare în adăpost poate fi contestat de deţinătorul animalului.
Potrivit proiectului de ordonanţă de urgenţă, se instituie dreptul poliţiştilor de a pătrunde în domeniul, în domiciliul sau reşedinţa oricărei persoane fizice fără acordul acesteia, precum şi în sediul oricărei persoane juridice, fără acordul reprezentantului legal al acesteia, dacă au informaţii care indică faptul că acolo se află un animal în pericol.
Vela a spus că acţiunile poliţiştilor pot fi fotografiate sau filmate fără acordul deţinătorului animalului.
Prin acest proiect se va modifica legea privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, a explicat Vela, „stabilindu-se un mecanism pentru încadrarea funcţiilor de poliţist din structura Poliţiei cu personal specializat în medicină veterinară din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare sau din sursă externă”.
Marcel Vela a menţionat că s-a stabilit ca serviciile publice de adăpostire a animalelor să fie operaţionalizate în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial, iar pentru o perioadă de 180 de zile vor fi desfăşurate activtăţi de informare a populaţiei.
Vela a afirmat că pentru el este un „privilegiu” că este „cel pe mandatul căruia s-a înfiinţat Poliţia animalelor”, spunând că va emite un ordin pentru înfiinţarea structurii Poliţia animalelor în fiecare judeţ.
În luna iunie, ministrul de Interne anunţa că a fost deschis dosar penal pentru uciderea animalelor cu intenţie, fără drept, după ce doi copii din judeţul Mureş au omorât, prin loviri repetate, un căţeluş. El adăuga că a mai aflat că o căţea şi puii ei au fost bătuţi, înfometaţi şi aruncaţi lângă o groapă de gunoi. Ministrul adoptat un căţel, pe care l-a numit Max, şi făcea apel pentru a se găsi stăpâni pentru fraţii acestuia şi pentru căţea, care fuseseră duşi la un adăpost.
news.ro