Proiectul ÎntreVecini se extinde la nivel național. Județul Hunedoara face parte din această etapă
Proiectul ÎntreVecini se extinde la nivel național, pentru o Românie mai sustenabilă
- Într-o primă etapă națională, șase blocuri din șase județe (Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Mureș și Prahova) pot obține susținere financiară în valoare de câte 15.000 euro, care acoperă montarea panourilor fotovoltaice pe bloc și suport în organizarea unor activități sustenabile în comunitate
- Înscrierile sunt deschise pe platforma www.intrevecini.ro, până la data de 18 octombrie 2023
- Demersul ÎntreVecini a pornit în București, cu un proiect pilot de succes realizat în sectorul 6 al Capitalei, iar ulterior inițiativa a fost extinsă și către Asociațiile de proprietari din celelalte cinci sectoare
ÎntreVecini, proiectul dedicat formării de comunități reziliente, prietenoase cu mediul și bazate pe solidaritatea vecinilor, anunță extinderea programului său la nivel național. În această etapă, ÎntreVecini ajunge în șase județe din România, beneficiare ale Fondului pentru o Tanziție Justă al Uniunii Europene: Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Mureș și Prahova. Cei interesați să se alăture inițiativei se pot înscrie pe platforma www.intrevecini.ro până la data de 18 octombrie 2023, completând formularul de înscriere cu mai multe detalii despre comunitatea lor și motivându-și dorința de a face parte din proiect.
Cei care se înscriu în această primă etapă locală trebuie să îndeplinească și câteva condiții, printre care să locuiască într-un bloc din cele șase județe menționate, blocul să aibă o terasă însorită pe care se pot monta panourile fotovoltaice, dar și să își poată forma o echipă de minimum cinci membri locatari, incluzându-l și pe Președintele Asociației de proprietari din blocul în care locuiesc. În urma înscrierilor se va face procesul de selecție și vor fi alese cele șase comunități din județele menționate.
După un proiect pilot de succes, realizat în sectorul 6 al Capitalei, inițiativa a fost extinsă și către Asociațiile de proprietari din celelalte sectoare ale Bucureștiului. În perioada 13 iunie – 31 iulie 2023, echipa ÎntreVecini a primit un număr impresionant de înscrieri din sectoarele 1-5 ale Capitalei, dovedind astfel interesul ridicat al românilor de a schimba în bine locul în care trăiesc. În urma riguroaselor interviuri de preselecție, au fost identificate și selectate 12 grupuri de vecini din aceste cinci sectoare, pe baza detaliilor furnizate în cererile de înscriere, în care candidații au descris experiența lor anterioară în activități comunitare și motivele pentru care își doresc să se alăture programului.
Astfel, șase comunități inspirate să contribuie la un viitor mai durabil pentru București au fost selectate până acum în cadrul proiectului, pentru a beneficia de câte o finanțare în valoare de 15.000 euro, grație sprijinului BRD Groupe Société Générale, care s-a alăturat proiectului în calitate de partener principal în acest an. Suportul financiar acoperă montarea panourilor fotovoltaice pe bloc și susținere în organizarea unor activități sustenabile în comunitate.
„Între Vecini este mult mai mult decât un simplu proiect care se finalizează prin dotarea cu panouri fotovoltaice a unui bloc sau a altuia. Între Vecini reface arhitectura în mare parte pierdută a relațiilor interumane din interiorul comunităților de la bloc. Singură, vecinătatea nu construiește neapărat relații între oameni, dar ambiția și adevărata substanță a acestui proiect este reconstruirea legăturilor sociale. Extinderea proiectului la nivel național ne bucură enorm, pentru că reprezintă un plus pentru România atât prin promovarea sustenabilității, cât și a armoniei în societate”, a declarat Flavia Popa, Secretarul General al BRD Groupe Société Générale.
Grupurile selectate în București au participat la un atelier de dezvoltare comunitară în care au explorat procesele de formare a unei comunități și au identificat cu acuratețe nevoile lor specifice. Ulterior, acești participanți și-au prezentat proiectele în cadrul unui eveniment dedicat, desfășurat la începutul lunii septembrie, oferind idei inovatoare privind dezvoltarea comunităților din care fac parte.
„Cu fiecare comunitate nou selectată, vrem să putem reface legăturile dintre vecini și să construim comunități mai puternice. Dincolo de cifre, vrem să sprijinim acele grupuri care arată un real interes și determinare în a face parte din program. Interesul și implicarea membrilor comunităților selectate sunt foarte importante și ne bucură faptul că deja suntem întrebați de oameni din diverse orașe ale țării când vor putea aplica în program. După București, a venit momentul să extindem proiectul în țară și am ales ca prima etapa națională să fie dedicată celor șase județe incluse în Programul de Tranziție Justă”, a declarat Sabina Mihăilescu, Președinte ÎntreVecini.
Ghidul #EnergiePeBloc – Cum pot deveni locatarii prosumatori la bloc
Din dorința de a veni în sprijinul românilor și de a-i susține pe termen lung, ÎntreVecini a dezvoltat, împreună cu Future Energy Leaders România, un ghid prin care explică pe larg cum pot deveni locatarii prosumatori la bloc, respectiv producători de energie electrică verde.
Ghidul poate fi accesat pe site-ul www.intrevecini.ro și este destinat tuturor celor care sunt interesați de ceea ce presupune legal, tehnic și financiar întregul proces de instalare a unor panouri fotovoltaice pe bloc și injectarea energiei electrice în rețea. Ghidul include informații generale despre conținutul unui sistem de panouri fotovoltaice, locul amplasării, etape, cerințe și durată, dar și informații despre partea legală (acte necesare), financiară (costuri) și tehnică (putere, consum, riscuri).
Totodată, ghidul prezintă și beneficiile locatarilor din blocurile care devin prosumatoare. Deși există extrem de puține blocuri care produc energie electrică în România, acest lucru este posibil, iar locatarii pot beneficia de cheltuieli mai mici la întreținere (cheltuieli aferente consumului comun de energie electrică), dar și de fonduri suplimentare pentru alte investiții în cadrul asociației de proprietari.
***
Despre ÎntreVecini
ÎntreVecini este un ONG care își propune sa regenereze spiritul comunitar la bloc și să transforme micro comunitățile urbane din România în huburi sustenabile. Partenerul principal al ediției de anul acesta este BRD Groupe Société Générale, care va susține financiar 10 comunități prosumatoare din București și din alte câteva orașe ale României. Totodată, proiectul beneficiază de susținerea POWERToMe, Climate Reality, MSL The Practice, Benga, Colțan și Asociații, DIUD, 5 to go, Global Shapers Bucharest Hub, Social Innovation Solutions, Fundația Comunitară București, Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis, FEL Romania.