SENAT-Proiectul de lege prin care incompatibilităţile se prescriu după 3 ani, a fost adoptat

Senatul, în calitate de for decizional, a adoptat marţi, cu 72 de voturi „pentru” şi 13 voturi „împotrivă”, proiectul de lege pentru modificarea legii nr. 176/2002 privind exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice. Potrivit propunerii deputatului PSD Cătălin Rădulescu, incompatibilităţile se prescriu la trei ani de la data săvârşirii lor.

Astfel, în articolul 25 din legea 175/2002 s-a adăugat un nou alineat 5, care spune că: ​”Faptele săvârşite de persoanele aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen de 3 ani de la data săvârşirii lor”.

În luna decembrie 2017, deputatul PSD Cătălin Rădulescu, alături de alţi peste o sută de parlamentari social-democraţi, au înregistrat o iniţiativă legislativă potrivit căreia faptele săvârşite de persoanele aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen de trei ani de la data săvârşirii lor.

Potrivit expunerii de motive, ”iniţiatorii propun introducerea unui termen de prescripţie a faptelor ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate, având în vedere că şi în materia mai gravă, a ilicitului penal, există o astfel de instituţie juridică, mai precis prescripţia răspunderii penale. De asemenea, nu este nici moral şi nici legal ca aceste fapte să fie imprescriptibile”.

Proiectul de lege va merge la preşedinte pentru promulgare.

viewscnt

 

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *