Proiectul “Comunitatea Ghelari – Acceptă sprijinul nostru” a dus 39 de copii din zona marginalizată Cuț în locuri istorice din județ

Cei 39 de copii din zona defavorizată, cartierul Cuț, din comuna Ghelari, sunt parte din grupul țintă al proiectului “Comunitatea Ghelari – Acceptă sprijinul nostru!” Este vorba despre copiii din clasele de gimnaziu și cei din clasele de liceu, la care s-au adăugat, în completare, copii din clasele primare, care au mai beneficiat și anterior de excursii în cadrul proiectului amintit. Cele două excursii din prima lună a anului 2019 s-au desfășurat în datele de 8 ianuarie, respectiv 11 ianuarie.

Excursiile, pe ruta Sarmizegetusa (Țara Hațegului) – Orăștie – Deva, respectiv Sarmizegetusa (Sarmizegetusa Ulpia Traiana Augusta) – Deva s-au desfășurat , în cadrul Sub-activității 7.3 – „Acțiuni de inovare socială în domeniul serviciilor sociale”.

Acasă la daci și romani!

Mai întâi, copiii au vizitat Muzeul de Arheologie de la Sarmizegetusa și situl Ulpia Traiana Augusta Sarmizegetusa și au aflat de la ghidul nostru, domnul Gică Băeștean (care și-a făcut timp pentru a fi alături de noi, în ciuda faptului că se afla în concediu de odihnă), poveștile celui mai mare oraș din Dacia Felix, Dacia cucerită de romani în urma războaielor din anii 105-106, dar și despre viața de zi cu zi a romanilor cuceritori, alături de populația autohtonă, dacii.

Următoarea oprire, pentru copiii din clasele de gimnaziu, a fost la Muzeul de Etnografie și Artă Populară din Orăștie, unde vizitatorii au aflat de la doamna Iustina Bogdan informații inedite despre viața de odinioară în satele hunedorene. Asta mai ales în condițiile în care, deși provin chiar ei dintr-o comună a județului Hunedoara, beneficiarii noștri locuiesc la bloc și nu au avut ocazia să vadă vreodată, de pildă, un război de țesut ori un interior țărănesc autentic.

Cel de-al treilea obiectiv pe care l-am vizitat în timpul celor două excursii a fost Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva. Aici, pe lângă colecția de obiecte și artefacte dacice, copiii au putut să admire elemente din fauna preistorică a județului Hunedoara, fauna din prezent (mistreț, căprioară, zimbri, păsări,o impresionantă colecție de fluturi, dar și o gigantică mandibulă de balenă), precum și Camera Tezaur a muzeului.

 De asemenea, beneficiarii proiectului “Comunitatea Ghelari – Acceptă sprijinul nostru” au avut ocazia să înțeleagă, din explicațiile ghidului nostru la Muzeul Civilizației Dacice și Romane, Alexandru Bărbat, care sunt “secretele” fiecărei colecții a muzeului care funcționează în incinta Palatului Magna Curia.

Copiii au beneficiat de trei mese gratuite pe parcursul turului în Țara Hațegului și pe Valea Mureșului, precum și de intrare gratuită la fiecare dintre muzeele amintite.

Am făcut fotografii, am cântat și ne-am bucurat, pentru ca, seara, la ora 19.00, să revenim în Ghelari, unde părinții micuților i-au preluat pe aceștia.“A fost cea mai frumoasă excursie din viața noastră! Am fost împreună cu prietenii noștri, ne-am distrat și ne-am bucurat împreună! N-o să uităm ziua asta niciodată, a spus, la sfârșit, unul dintre beneficiarii noștri, Radu Mateiu. De altfel, copiii au plecat acasă cu promisiunea că vor fi invitați și în alte excursii în județul Hunedoara și nu numai!

Vă reamintim că, în cadrul proiectului “Comunitatea Ghelari – Acceptă sprijinul nostru”, Sub-activitatea 7.3 – „Acțiuni de inovare socială în domeniul serviciilor sociale”, echipa de implementare va organiza, până la finalul proiectului, în luna august a anului 2020, un total de 10 excursii din județ și patru excursii la București.

25.000 de euro pentru fiecare afacere nou înființată

De asemenea, peste 7,8 milioane de lei vor fi alocați pentru 70 de noi afaceri, în Ghelari, prin intermediul proiectului „Comunitatea Ghelari – Acceptă sprijinul nostru. 70 de locuitori ai cartierului Cuț, din comuna Ghelari, vor beneficia de un sprijin financiar nerambursabil în valoare de peste 25.000 de euro, fiecare, pentru a-și începe o afacere prin intermediul proiectului „Comunitatea Ghelari – Acceptă sprijinul nostru”. Finanțarea se va acorda numai după ce beneficiarii vor absolvi seria de cursuri de antreprenoriat, derulate în cadrul aceluiași proiect.      În total, pe parcursul implementării proiectului, la cursurile de antreprenoriat vor participa cel puțin 100 de persoane domiciliate în zona marginalizată vizată de proiect (cartierul Cuț, din Ghelari). Fiecare dintre cursanți va întocmi, la final, un plan de afaceri, iar 70 cele mai bune dintre acestea vor beneficia de finanțare. O parte dintre persoanele înscrise până acum la cursuri, declară că s-au hotărât, deja, în ceea privește domeniul de activitate al afacerii pe care doresc să o înceapă: lemn și mobile,industrie creativă,energie și managementul mediului. Sprijinul financiar nerambursabil este în valoare de 25.000 de euro, la cursul euro/leu de 4,46 lei, valabil la data depunerii spre finanțare a proiectului „Comunitatea Ghelari – Acceptă sprijinul nostru” (14 septembrie 2016).

Centre sociale, o cantină, blocuri reabilitate, excursii pentru copii

Stimularea antreprenoriatului prin cursuri de formare și finanțări nerambursabile este doar una dintre cele șapte direcții principale de acțiune ale proiectului „Comunitatea Ghelari – Acceptă sprijinul nostru”, a cărui implementare a început în luna august a anului 2017.

Scopul proiectului este acela de a schimba statutul de zonă marginalizată a cartierului Cuț, din comuna Ghelari, prin implementarea de măsuri care asigură facilitarea accesului persoanelor de aici la servicii educaționale (ateliere pentru copii de prelucrat metalul și lemnul, de croitorie și de creație pentru crearea de suveniruri), servicii de măsuri active (informare, consiliere, cursuri de formare), de antreprenoriat (cursuri de antreprenoriat), servicii sociale și de sănătate (o cantină socială, un cabinet medical, un centru pentru resurse comunitare pentru prevenirea abuzului, neglijării și exploatării copilului, etc.), reabilitare locuințe, servicii juridice (asistență juridică pentru reglementări acte), servicii de facilitare, mediere și voluntariat și servicii de inovare socială (vizite la agenții economici, excursii pentru copii, în Capitală și în județ, seria de evenimente “Adoptă un bătrân”, etc).

Despre proiectul “Comunitatea Ghelari – Acceptă sprijinul nostru”

Proiectul “Comunitatea Ghelari – Acceptă sprijinul nostru”: este derulat de ASOCIAȚIA NON PROFIT L&C CONSULTING, în parteneriat cu Primăria Ghelari, S.C. Project Proform S.R.L și Liceul Teoretic Ghelari, în cadrul Programului Operaţional Capital Uman 2014-2020. Perioada de implementare a proiectului este de 36 de luni, până la jumătatea lunii august a anului 2020.

 Valoarea totală a Contractului de Finanţare este de 26.473.653,25 de lei. Din această sumă valoarea eligibilă nerambursabilă este 22.450.201,22, iar valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional este de 3.847.845,46 lei. Valoarea cofinanţării beneficiarului este de 175.606,57 lei.

 Proiectul face parte din Componenta 1 – Dezvoltare Locală Integrată (DLI 360) în comunităţile marginalizate, Axa prioritară – Incluziunea socială și combaterea sărăciei. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană – Fondul Social European, prin Programul Operațional Capital Uman (POCU) 2014 – 2020 Componenta 1 – Dezvoltare Locală Integrată (DLI 360) în comunităţile marginalizate, Axa prioritară – Incluziunea socială și combaterea sărăciei.

 

ASOCIAȚIA NON-PROFIT L&C CONSULTING

președinte, Cristian-Corneliu Neamțu

Date de contact:

comunitateaghelari@gmail.com

Tel/ fax: 0254.744.133

Pagina Facebook: Comunitatea Ghelari – Accepta sprijinul nostru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *