Proiectele de acte normative care ar putea fi incluse pe agenda şedinţei Guvernului de joi

  1. PROIECTE DE LEGI
  2. PROIECT DE LEGE pentru ratificarea rezoluţiei Adunării Statelor Părţi (ASP) la Statutul de la Roma al Curţii Penale Internaţionale (CPI), adoptată de cea de-a XIV- a sesiune a ASP la Statutul de la Roma al CPI (14/Res.2), la 26 noiembrie 2015, privind articolul 124 din Statutul Curţii Penale Internaţionale, adoptat la Roma, la 17 iulie 1998
  3. PROIECT DE LEGE privind cooperarea autorităţilor publice române cu Agenţia Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii (Europol)
  4. PROIECT DE LEGE pentru ratificarea Convenţiei Consiliului Europei referitoare la abordarea integrată a siguranţei, securităţii şi serviciilor la partidele de fotbal şi la alte evenimente sportive, adoptată la Saint-Denis la 3 iulie 2016

PROIECTE DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ

  1. PROIECT DE ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind stabilirea unor măsuri în domeniul cercetării-dezvoltării-inovării şi producerii de mijloace imunoprofilactice, terapeutice şi antidoturi, în vederea asigurării protecţiei intereselor esenţiale ale siguranţei stării de sănătate a populaţiei
  2. PROIECT DE ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea şi completarea Legii cetăţeniei române nr.21/1991

 

  • PROIECTE DE HOTĂRÂRI
  1. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind alocarea unei sume din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2017, pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale produse de furtuni
  2. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind reorganizarea Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Arad şi pentru modificarea anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
  3. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind reorganizarea Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Bubalinelor Şercaia şi pentru modificarea anexei nr.3 la Hotărârea Guvernului nr.1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
  4. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind reorganizarea Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Murfatlar şi pentru modificarea anexei nr.3 la Hotărârea Guvernului nr.1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
  5. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea Metodologiei de analiză cost-beneficiu pentru investiţiile în infrastructura de apă
  6. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind scoaterea unui imobil din inventarul centralizat al bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului şi din administrarea Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Arad, ca urmare a restituirii acestuia către persoanele îndreptăţite
  7. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea amendamentului convenit prin schimbul de scrisori între România, prin Ministerul Finanţelor Publice şi Republica Moldova, prin Ministerul Finanţelor şi Ministerul Justiţiei, semnate la Chişinău la 6 aprilie şi 9 august 2017 şi la Bucureşti la 20 iunie 2017, la Acordul privind asistenţa financiară rambursabilă dintre România şi Republica Moldova, semnat la Chişinău la 7 octombrie 2015
  8. PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.64/2007 privind datoria publică, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.1470/2007
  9. PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru înfiinţarea Comitetului consultativ în domeniul cooperării internaţionale pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară
  10. PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru aprobarea Normelor metodologice cu privire la realizarea activităţilor de cooperare internaţională pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară
  11. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind actualizarea anexei nr.2 la Hotărârea Guvernului nr.1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
  12. PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr.123/2015 privind stabilirea condiţiilor pentru punerea la dispoziţie pe piaţă a echipamentelor sub presiune
  13. PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru acordarea unor facilităţi pe termen scurt cu privire la obţinerea vizei de lungă şedere pe teritoriul României şi la prelungirea dreptului de şedere temporară pentru o anumită categorie de străini
  14. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea unor Acorduri petroliere de concesiune pentru dezvoltare-exploatare, încheiate între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi Societatea Naţională de Gaze Naturale ”ROMGAZ” S.A şi ”AMROMCO ENERGY” S.R.L
  15. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea unor Acorduri petroliere de concesiune pentru dezvoltare-exploatare, încheiate între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi ”AMROMCO ENERGY” S.R.L
  16. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea unor Acorduri petroliere de concesiune pentru dezvoltare-exploatare şi a unor Acorduri petroliere de concesiune pentru exploatare, încheiate între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi Societatea Naţională de Gaze Naturale ”ROMGAZ” S.A
  17. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind modificarea datelor de identificare a unui imobil aflat în domeniul public al statului şi transmiterea acestuia din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Justiţiei în domeniul public al Oraşului Bolintin-Vale, judeţul Giurgiu
  18. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind modificarea anexei nr.41 la Hotărârea Guvernului nr.1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
  19. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unui imobil şi darea acestuia în administrarea Ministerului Sănătăţii

 

  1. MEMORANDUMURI
  2. MEMORANDUM cu tema: Aprobarea negocierii şi semnării Cartei de parteneriat între Ministerul Educaţiei Naţionale din România şi Guvernul Comunităţii Franceze din Belgia privind implementarea Programului de Deschidere către Limbi şi Culturi, pentru perioada 2017-2022

 

  1. INFORMĂRI
  2. INFORMARE privind activitatea Consiliului Concurenţei în domeniul ajutorului de stat desfăşurată în semestrul I 2017

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *