Proiecte școlare europene la Liceul Teoretic „Avram Iancu” Brad
În ultimii ani, Liceul Teoretic „Avram Iancu ” Brad a făcut pași importanți pentru a deveni o veritabilă școală europeană. Depășind perioada pandemică, implementarea proiectelor europene la LTAI a cunoscut un suflu nou prin depunerea și aprobarea a noi candidaturi Erasmus+. Un număr de 5 parteneriate școlare și la scară mică, alături de 1 Youth Exchange și de Acreditarea Erasmus+, obținută în toamna anului 2021, fac ca elevii, cadrele didactice și întreaga comunitate să fie beneficiarii direcți și indirecți a implicării școlii noastre în noile abordări educaționale pe teme de interes global, precum mediul înconjurător, informatică și TIC, incluziune, etc.
Directorul Liceului Teoretic „Avram Iancu” Brad, prof. Ștefan Bogdan-Mihai, este de părere că ”promovând valorile europene comune prin participarea în aceste proiecte, elevii noștri pot fi atât promotorii schimbării de viziune, de mentalitate, cât și ambasadori locali în Europa. Aceste parteneriate oferă pârghiile necesare pentru sprijinirea dezvoltării competențelor cheie la elevi prin intermediul unor activități antrenante și creative. În același timp, pentru cadrele didactice, acestea reprezintă o oportunitate de perfecționare profesională, dar și de creștere și dezvoltare personală. Contribuția la dezvoltarea comunității este semnificativă întrucât schimbul de experiențe, implicarea activă, punerea în aplicare a noilor perspective sunt esențiale pentru creșterea calității actului educațional.
(N)ever (S)top Saving h2o for Life; True Water Warriors in Schools
Proiectul Erasmus+ KA229 „(N)ever (S)top Saving h2o for Life; True Water Warriors in Schools”, aprobat în 2020, are ca obiective principale: utilizarea eficientă a apei, protejarea mediului înconjurător, conservarea resurselor, conștientientizarea și dezvoltarea unei culturi în școală și comunitate privind importanța apei.
Pentru atingerea acestor obiective, liceul nostru colaborează cu parteneri din Cehia (Stredni zemedelska skola a Stredni odborna skola Podebrady), Turcia (Mehmetçik Anadolu Lisesi), Spania (Centro San Juan Bosco – FP Juan Solé – Salesianos Cartagena), Grecia (2nd Lykeio of Agios Nikolaos) și Franța (Lycée polyvalent Jean Joly).
Până în prezent s-au derulat mai multe mobilități, în acest an școlar având loc întâlnirile din România și Turcia. La începutul lunii aprilie, elevii liceului au implicați direct în organizarea și desfășurarea mobilității, fiind încântați să-i aibă ca oaspeți pe partenerii noștri. În calitate de gazde, am încercat să prezentăm diverse ipostaze ale apei, cu toate oportunitățile și pericolele care pot să apară ca urmare a acțiunilor omului și poziționării noastre geografice. Astfel, partenerii noștri au vizitat fabricile de îmbuteliere a apei de la Boholt și Stănija, Salina Turda, Cascada Săritoare din Stănija, precum și alte forme ale apei cum ar fi Ghețarul de la Scărișoara sau Cascada Pișoaia. În ultima zi am vizitat Podul Natural Grohot și am văzut ce ”sculptor” talentat poate fi apa, în acțiunea ei liberă. În același timp, am conștientizat și pericolele care pot afecta aceste daruri, prin poluare, folosirea irațională, aruncarea diferitelor deșeuri în albii sau pe malurile râurilor. Întâlnirea s-a finalizat cu un spectacol organizat de elevi pentru elevi.
A urmat mobilitatea din Turcia, la finalul lunii iunie 2022, prilej cu care am avut ocazia să vizităm uzina de purificare a apei din Çorum, înțelegând procesul de colectare a apei menajere prin rețeaua de canalizare și conștientizând importanța gestionării raționale a apei în urma vizitării unei zone aride a Turciei.
Împreună cu elevii implicați așteptăm cu nerăbdare viitoarele mobilități pentru a învăța lucruri noi și a promova un mod de viață sustenabil cu privire la folosire apei.
Renewable Energy in the Water, Energy & Food; Remember the Future and Save Today!
Găsirea unor modalităţi de a întelege importanţa energiei şi modul în care putem contribui pozitiv la conservarea energiei a fost posibilă prin oportunitatea implicării în proiectul Erasmus+ KA210-SCH „Renewable Energy in the Water, Energy & Food; Remember the Future and Save Today!”. Proiectul este coordonat de Liceul Teoretic “Avram Iancu” Brad şi are ca parteneri: Mehmetçik Anadolu Lisesi, Çorum, Turcia; 15 Liceum Ogolnoksztalcace, Cracovia, Polonia; Escola Básica 2,3 Ciclos Dr. Horácio Bento de Gouveia, Funchal, Portugalia Aris Impresa Sociale, Perugia, Italia.
Având ca temă mediul şi schimbările climatice, proiectul are ca obiective principale identificarea altor posibilități de producere a energiei decât cele convenţionale – ilustrarea acestora prin experimente și studierea/înțelegerea procesului de producere a energiei din surse regenerabile.
Perioada de implementare a proiectului este 01-03-2022 – 01-03-2024, perioadă ȋn care se vor desfăşura activități variate, atât pentru elevi, cât şi pentru profesori. Prima întalnire transnaţională a avut loc ȋn perioada 15-19 iulie 2022, la Escola Básica 2,3 Ciclos Dr. Horácio Bento de Gouveia, ȋn Funchal, Portugalia, la care au participat 2 reprezentanți ai Liceului Teoretic „Avram Iancu” Brad. Partenerii s-au cunoscut, au discutat detalii organizatorice, administrative, au planificat activităţi şi au ales logo-ul proiectului.
Orientat spre energia regenerabilă, ca o componentă esenţială a lumii ȋn care trăim, proiectul oferă participanţilor deschidere spre viitor, bazându-ne pe sustenabilitate.
Wasteless; Waste Less, Recycle More
Proiectul Erasmus+ KA210-SCH „Wasteless; Waste Less, Recycle More” este coordonat de Ganztagsschule ”Werner Seelenbinder” – Zielitz, Germania, având ca parteneri Mehmetcik Anadolu Lisesi, Corum – Turcia, Liceul Teoretic ”Avram Iancu”, Brad – România, Liofyllo Social Cooperative Entreprise – Patras, Grecia, Associacao Cultural e de solodariedade ”Social Raquel Lomardi”, Funchal – Portugalia. Demarat în 01.03.2022, proiectul se va derula până în 01.03.2024, perioadă în care își propune promovarea practicilor de mediu în școli și în comunitate pentru a conserva planeta, precum și dezvoltarea abilităților creative prin reutilizarea deșeurilor menajere ca material pentru realizarea diverselor obiecte funcționale sau decorative.
Prima întâlnire transnațională de proiect a avut loc în Madeira – Funchal, Portugalia, în perioada 20 – 24.06.2022, întâlnire la care au participat profesorii și coordonatorii de proiect din Turcia, Grecia, România, Germania. Profesorii au prezentat activitățile și practicile ecologice din școala/comunitatea lor, s-au implicat în sărbătoarea eco-școlilor prin vizionarea unei piese de teatru pentru copii – (o excelentă modalitate de conștientizare și găsire de soluții), au vizitat expoziții stradale din Porto Moniz, realizate exclusiv din materiale reciclate, au descoperit atracțiile turistice ale zonei și au degustat produse culinare tradiționale.
Zero Waste Schools
Schimbările climatice și degradarea mediului reprezintă o problemă cu care ne confruntăm la nivel mondial, motiv care ne-a determinat să implementăm la Liceul Teoretic „Avram Iancu” Brad proiectul Erasmus+ KA210-SCH, „Zero Waste Schools”.
În perioada 01.01.2022 – 31.12.2023 se vor derula activități de proiect în scopul responsabilizării elevilor cu privire la impactul pe care acțiunile fiecăruia le are asupra mediului înconjurător.
Instituțiile partenere (Liceul Teoretic ‘’Avram Iancu’’ Brad, România; Szkola Podstawowa nr 5 z Oddzialami Integracyjnymi, Cieszyn, Polonia; Mehmetçik Anadolu Lisesi, Çorum, Turkey; Escola Secundária Jerónimo Emiliano de Andrade, Angra do Heroísmo, Portugalia) s-au întâlnit în cadrul primei mobilități în Polonia, în luna mai 2022. Au participat 3 reprezentanți din fiecare școală, inclusiv coordonatorul de proiect. Au fost stabilite responsabilitățile școlilor partenere în cadrul unor ateliere de lucru, s-a vizitat școala gazdă, a avut loc o întâlnire cu primarul localității Cieszyn, unde s-au pus bazele unei strategii de durată ,,Zero Waste”.
Zero Waste Schools își propune nu doar elaborarea de rapoarte și portofolii cu elevii și comunitatea, ci crearea de conexiuni interumane, dezvoltarea unui comportament socio-ecologic adecvat cu consecințe pozitive asupra mediului tinzând spre promovarea unor zone dedicate reciclării.
Through Museum Walls to Digital World
Nu doar educația verde este prioritară în proiectele Erasmus+ derulate la Liceul Teoretic „Avram Iancu” Brad, ci și integrarea și utilizarea TIC și a tehnologiilor digitale, într-o abordare creativă, facilitând astfel experiențe de învățare care depășesc limitele școlii, respectiv muzeele.
„Through Museum Walls to Digital World” (01.09.2020 – 31.08.2023) este proiectul Erasmus+ KA229 care materializează integrarea muzeelor în studierea artei, literaturii, istoriei, tehnologiei sau științelor sociale, elevii participanți fiind implicați activ în acest nou tip de activitate transdisciplinară.
Cele 5 instituții partenere (Republica Cehă, Polonia, Turcia, Spania și România) au fiecare sarcina de a organiza o mobilitate transnațională. La începutul lunii mai 2022, 3 elevi și 2 cadre didactice de la Liceul Teoretic „Avram Iancu” Brad au participat la mobilitatea din Orgiva, Spania. Timp de 5 zile, cei implicați au descoperit satele de munte din Pampaneira, Bubion, Capileira, un atelier de țesut covoare, o fabrică de ciocolată, au vizitat Granada, zona Sacromonte, muzeul lui Don Quijote și castelul din Salobrena.
Această mobilitate a demonstrat că, deși participanții provin din țări și culturi diferite, toți sunt ambasadori ai educației pe tot parcursul vieții, constituind o mare familie dornică de a păstra tradițiile, dar și de a se adapta provocărilor din era digitalizării.
Echipa Erasmus+ de la Liceul Teoretic „Avram Iancu” Brad