Proiect de peste un milion de euro pentru un muzeu unic în România
Muzeul Mineritului din Petroșani este în plin proces de modernizare. Unic în România, muzeul este reabilitat în baza unui proiect finanțat din fonduri europene, iar aici va fi realizată inclusiv o galerie care va simula condițiile dintr-o mină de subteran în care se ajunge cu o colivie.
Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, a vrut astăzi să verifice care este stadiul lucrărilor, iar în urma vizitei acesta dă asigurări că lucrările vor fi finalizate până anul viitor.
“Lucrarea va fi finalizată anul viitor în luna august, e vorba de reabilitarea Muzeului Mineritului. Lucrările sunt foarte ample, de la infrastructura de rezistență, până la ce înseamnă finisaje. Toată această lucrare va schimba radical fața Muzeului Mineritului, iar în afară de spațiul de la parter vom avea, în plus și un spațiu la mansardă unde vor fi expuse acele piese pe care le avem la Muzeul Muntelui. Era puțin vizitat, însă după ce va fi reabilitat cu siguranță va deveni un punct de atracție prin ceea ce vom expune și prin faptul că va fi și Muzeul Muntelui aici”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
La finalizarea lucrărilor, a căror valoare se ridică la peste un milion de euro, clădirea își va schimba total aspectul, aici fiind realizată atât o galerie care simulează condițiile dintr-o mină cât și un lift care va face legătura între subsolul clădirii și mansarda acesteia. Edificiul va adăposti, la mansardă, și o secțiune dedicată Muzeului Muntelui.
“Restaurarea acestei clădiri presupune mai multe faze care încep de la infrastructură, construirea unei case a liftului care va deservi atât subsolul, parterul, dar și mansarda. La subsol se va simula o galerie de mină, iar sus se va recondiționa tot acoperișul, se va pune o dușumea nouă care să fie independentă față de structura acoperișului. Clădirea va avea o încălzire în pardoseală atât la parter cât și la subsol, va avea o ventilație adecvată. Urmează ca la subsol să decopertăm partea de dușumea, iar apoi vom simula galeria de mină inclusiv cu o coborâre ca în mină. Deși firma noastră lucrează din anul 1991 în restaurare nu am mai avut astfel de lucrări, deși firma este specializată în muzeele în aer liber și bisericile de lemn din Ardeal”, a spus Ion Tupița, reprezentantul firmei constructoare.
Proiectul are o valoare totală de 4.947.862,17 lei, inclusiv TVA, valoarea asistenței financiare nerambursabile fiind de 4.847.915,35 lei din care contribuția Uniunii Europene – FEDR este de 4.205.682,84 lei și contribuția Guvernului României este de 642.232,51 lei. Valoarea cofinanțării beneficiarului este de 99.946,82 lei.
Monika BACIU