Programul Prima Casă 2019 a fost lansat cu un plafon total de 2 miliarde lei

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) a anunţat, vineri, lansarea Programului Prima Casă 2019, ca urmare a primirii, din partea Ministerului Finanţelor Publice, a acordului de distribuire pentru suma de 1,987 miliarde lei din plafonul total de 2 miliarde lei alocat pentru acest an. Nivelul plafonului a rămas identic cu cel din 2018.

Programul Prima Casă 2019 beneficiază de aceleaşi condiţii de acordare a garanţiei statului român pentru finanţările aprobate de băncile participante.

”Începutul anului 2019 marchează pentru FNGCIMM, în calitate de mandatar al statului prin Ministerul Finanţelor Publice, debutul unei etape noi în derularea proceselor operaţionale dedicate Programului Prima Casă, şi, totodată, materializarea unuia dintre principalele obiective strategice ale instituţiei – digitizarea şi automatizarea fluxurilor interne de lucru, ca urmare a implementării unor proiecte demarate in cursul anului 2018”, se arată în comunicat.

Până la finele anului 2018, FNGCIMM a acordat peste 260.000 de garanţii şi promisiuni de garantare pentru achiziţionarea sau construcţia de locuinţe pe întreg teritoriul României.

Programul Prima Casă 2019 va fi derulat prin intermediul a 15 bănci finanţatoare: BRD-GSG, BCR, Banca Transilvania, CEC Bank, ING Bank, Raiffeisen Bank, OTP Bank, Banca Românească, Unicredit Bank, Garanti Bank, First Bank, Marfin Bank, Credit Agricole, Leumi Bank şi Intesa Sanpaolo Bank.

”Noua aplicaţie de extragere / prelucrare automată a informaţiilor, denumită la nivelul FNGCIMM „Alex”, utilizează tehnologia OCR – Recunoaşterea Optică a Caracterelor (Optical Character Recognition) şi facilitează transferul automat al datelor primite de la partenerii bancari în sistemul informatic al instituţiei. Se reduce astfel la minim riscul de eroare cauzat de intervenţia manuală în colectarea de date necesare analizării solicitărilor de garantare, timpul necesar soluţionării putând fi considerabil diminuat”, se arată în comunicat.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *