Programul „Litoralul pentru toţi” începe la 1 septembrie. La ce prețuri se vor caza turiștii
Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) a anunţat joi că lansează programul „Litoralul pentru toţi” prin care turiştii beneficiază de cazare la mare plătind între 50 şi 140 de lei pe zi, începând cu 1 septembrie până în 30 septembrie.
„Acest program social este destinat turiştilor care îşi doresc o vacanţă la malul mării la sfârşitul sezonului pentru care pot aloca buget foarte mic, comparativ cu bugetele pentru sejururile petrecute în lunile iulie si august. Tarifele practicate în programul special Litoralul pentru toţi sunt mai mici cu până la 70% faţă de cele din vârf de sezon”, a informat FPTR.
Aflat la a 36-a ediţie, programul special „Litoralul pentru Toţi” este singurul program social din România susţinut integral de patronatele hoteliere autohtone.
„Pentru a veni în sprijinul turiştilor, multe hoteluri intrate în program menţin aceleaşi tarife nemodificate de şapte ani, deşi costurile utilităţilor au suferit în toată această perioadă majorări de peste 60%, iar în unele cazuri, chiar s-au dublat. Şi în cadrul acestei ediţii, sejururile pot fi achitate şi cu vouchere de vacanţă”, arată reprezentanţii federaţiei.
Pentru al treilea an consecutiv, turismul din România şi în special hotelurile de pe litoral se confruntă cu o criză a forţei de muncă fără precedent, multe unităţi de cazare refuzând rezervări în luna septembrie din cauza lipsei de personal.
„Cu toate acestea, până în prezent s-au înscris în program 49 hoteluri din toate staţiunile de pe litoral, care pun la dispoziţie un număr de 3.675 de locuri în fiecare dintre cele patru serii. Aceste locuri vor fi vândute prin agenţiile de turism partenere şi revânzătorii lor, sau direct de către hotel. Astfel, peste 14.000 de locuri sunt pregătite pentru turiştii care doresc să beneficieze de vacanţe cu tarife reduse”, precizează patronatul.
FPTR este o organizaţie reprezentantivă la nivel de sector de activitate din turism, reprezentând angajatori a peste 33.000 de salariaţi, membrii FPTR având o cifră de afaceri cumulată de peste 5 miliarde de euro.
news.ro
foto: Inquam Photos/ Daniel Stoenciu