Programul Campaniei „Prioritate la identitate!” – luna octombrie 2018

A IX-a ediţie a Campaniei „Prioritate la identitate!”, inițiată de Direcţia Publică Locală de Evidenţa Persoanelor şi Stare Civilă Deva, continuă joi, 27 septembrie 2018 (ora 10:00), în comuna Certeju de Sus.

În luna octombrie, echipele DPLEPSC Deva se vor deplasa cu staţia mobilă după următorul program: 4 octombrie 2018 (ora 10:00) – comuna Hărău; 11 octombrie 2018 (ora 10:00) – comuna Veţel; 18 octombrie 2018 (ora 10:00) – comuna Brănişca; 25 octombrie 2018 (ora 10:00) – comuna Certeju de Sus.

Campania „Prioritate la identitate!”, ediția a IX-a se desfăşoară până la sfârșitul lunii noiembrie 2018. Acţiunea are ca scop punerea în legalitate pe linie de evidenţa populaţiei şi stare civilă a cetăţenilor din cele patru comune arondate Direcţiei Publice Locale de Evidenţa Persoanelor şi Stare Civilă Deva, care solicită eliberarea unor noi acte de identitate, în cazul expirării, pierderii sau deteriorării acestora.

Campania se adresează persoanelor care locuiesc la distanţe mari faţă de sediul instituţiei, precum și persoanelor netransportabile sau internate în instituţii de ocrotire socială, dar şi cetăţenilor de etnie romă, care nu mai sunt nevoiți să se deplaseze la sediul DPLEPSC Deva pentru obținerea actelor de identitate.

De la începutul anului, peste 100 de hunedoreni din cele patru comune arondate DPLEPSC Deva şi-au făcut acte de identitate în cadrul campaniei “Prioritate la identitate!”. Cele mai multe documente (42) au fost eliberate persoanelor din comuna Vețel, iar cele mai puține (18), în comuna Brănișca.

Termenul de eliberare a actelor de identitate la Direcţia Publică Locală de Evidenţa Persoanelor şi Stare Civilă Deva este de 3 zile lucrătoare, cu excepția cazurilor în care sunt necesare verificări prevăzute de lege.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *