Program special cu publicul la Starea Civilă Deva

Primăria Municipiului Deva aduce la cunoştinţa cetăţenilor că Direcția Publică Locală de Evidența Persoanelor și Stare Civilă Deva va avea program special cu publicul în perioada 29 decembrie 2018 – 2 ianuarie 2019.

Astfel, în acest interval, Compartimentul de Stare Civilă va realiza doar activităţi privind înregistrarea deceselor, după următorul program:

sâmbătă, 29 decembrie 2018, între orele 10:00-13:00;

luni, 31 decembrie 2018, între orele 10:00-13:00;

miercuri, 2 ianuarie 2019, între orele 10:00-13:00.

Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Publice Locale de Evidenţa Persoanelor şi Stare Civilă Deva, decesele care se vor produce duminică, 30 decembrie 2018, vor fi declarate luni, 31 decembrie 2018, iar decesele care se vor produce marți, 1 ianuarie 2019, vor fi declarate miercuri, 2 ianuarie 2019.

Începând de joi, 3 ianuarie 2019, Direcția Publică Locală de Evidența Persoanelor și Stare Civilă Deva își va relua programul de lucru obișnuit.

Informații suplimentare se pot obține la numerele de telefon 0254.216.718.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *